PREMIILE CREATIVITĂȚII ARCUB – UNATC 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-creativitatii-arcub-unatc-2017-2/

Zilele trecute, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” în parteneriat cu ARCUB a acordat titlul de LAUREAT AL SPERANȚEI ACADEMICE, studenţilor din universităţile bucureştene care au demonstrat prin realizări remarcabile faptul că sunt creativi şi inovatori atât în domeniul ştiinţelor umaniste, cât şi în cel al ştiinţelor exacte. 

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2017

 

Universitățile care și-au nominalizat premianții au fost următoarele: Universitatea Naţională de Muzică din București, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Hyperion din București, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară București, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București, Universitatea Titu Maiorescu București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”.

Premianți:

Dragoș Paul Mihai – Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București

Irina Rădulescu – Universitatea de Muzică din București

Ioana Corina Fugaru, Marina Aurelia Antonescu, Anca Florina Bonciu – Universitatea din București

Iulian Octavian Pîrvulescu – Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București

Mihai Nan – Universitatea Politehnică din București

Daniel Oprea – Universitatea Hyperion

Andrei Popa – Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București

Andrei Avădănei – Universitatea „Titu Maiorescu” București

Stoian Ovidiu – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București

Andreea Ciocîrlan (Facultatea de Teatru) și Eugen Dediu (Facultatea de Film) – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”

* * *

Dragoș Paul Mihai de la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București – actual student doctorand al Facultății de Farmacie desfășoară o cercetare inovativă în domeniul biofarmaceutic. Scopul cercetării: dezvoltarea de medicamente noi adresate diverselor patologii neurologice și neuropsihiatrice.

Irina Rădulescu nominalizată pentru Premiile Creativității de  Universitatea de Muzică din București – Este masterandă la clasa de percuție a profesorului Alexandru Matei și la clasa de muzică de cameră a profesoarei Verona Maier. A susținut multe recitaluri ca solist și ca membru al unor ansambluri de percuție sau orchestre din țară. Este colaborator al Filarmonicii George Enescu și al Operei Comice din București, precum și membru al Orchestrei Naționale de Tineret condusă de Christian Mandeal.

Universitatea din București a propus premianți atât pentru domeniul științelor umaniste cât și pentru cel al științelor exacte. Ioana Corina Fugaru împreună cu Marina Aurelia Antonescu, masterande  la Facultatea de Geografie, au lucrat în echipă în proiectul EFdeN al Asociației Solar Decathlon București. Ele au realizat studiul climatic pentru competiția internațională „Solar Decathlon Middle East 2018” din Dubai. Anca Florina Bonciu este studentă la master Facultatea de Fizică, profilul – Fizica materialelor avansate și nanostructuri. Este activă și în cercetare la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației.

Iulian Octavian Pîrvulescu – masterand la Facultatea de Pompieri, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București. Urmează cursurile de master în „Managementul situațiilor de urgență”. S-a remarcat în domeniu prin lucrarea „Creșterea securității la incendiu a personalului de intervenție prin utilizarea sistemelor moderne de intervenție. Studiu în domeniul roboticii”.

Mihai Nan nominalizat de Universitatea Politehnică din București – Este student în anul I la programul de masterat Artificial Intelligence din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. „Algoritmi pentru implementarea jocurilor cu mai mulți utilizatori” a fost considerată o lucrare de licență de excepție. Este pasionat de domeniul inteligenței artificiale în care dorește să se perfecționeze ca cercetător.

Daniel Oprea – Este student în anul III la Universitatea Hyperion unde studiază Imagine de Film și Televiziune. Este interesat de estetica cinematografică și de noile formule în abordarea imaginii de film. Are experiență profesională atât în scurt cât și lung-metraj și în filmul documentar.

Andrei Popa a fost nominalizat de Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București. Este student în anul I la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, specializarea Publicitate. A câștigat primul loc la Competiția de Design NESCAFE Alegria 2017.

Andrei Avădănei – student în anul III la Facultatea de Informatică din Universitatea „Titu Maiorescu” București. Este președintele ONG-ului numit Centrul de Cercetare în domeniul Securității Informatice din România. Are peste 10 ani de experiență în domeniul IT și Cyber Security. A fost premiat la peste 60 de concursuri internaționale și naționale de dezvoltare web și software, algoritmi și securitate.

Stoian Ovidiu – student al Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Are diverse preocupări artistice, mai ales în domeniul muzicii.

Andreea Ciocîrlan și Eugen Dediu – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”

Andreea Ciocîrlan – absolventă UNATC – Licență, Regie Teatru a obținut numeroase premii la festivaluri naționale cu spectacolul „Ei, și?”  adaptare după „Improvizație la Alma” de Eugène Ionesco.

Eugen Dediu – student în anul III, Regie Film. A câștigat de curând la Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, Premiul Președintelui Uniunii Cineaștilor din România pentru filmul „A Short Film About Voyeurism”. A regizat mai multe filme de ficține nominalizate și apreciate la festivaluri de profil. Este pasionat și de scris. Publică eseuri, recenzii cinematografice și proză scurtă.

Foto: Premiile Creativitatii – facebook

 

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]

14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

13
/09
/12

  Radio România informează că violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul „Stradivari Obsessions”.   Albumul cuprinde integrala sonatelor pentru vioară solo compuse de Eugene Ysaye iar fiecare dintre cele şase sonate a fost dedicată de compozitorul belgian unui mare violonist, a treia dintre ele fiind scrisă […]

10
/08
/12

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe dă startul turneului european al producţiei. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentaţii va debuta la Margate (Marea Britanie) […]

10
/08
/12

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie […]

10
/08
/12

Teatrul Independenților Profesioniști, Comunitatea lui Noe și lorgean theatre vor prezenta la Home Matache anti-piesa „Tabloul” adaptată după Eugen Ionescu de Alexandru Robert Nagy. Spectacolul este distins cu 13 premii naționale pentru regie și interpretare, a fost pre zent în 2007 la Bruxelles, iar marți, 12 iunie, ora 20, la Home Matache, va avea loc […]

10
/08
/12

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton. Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este […]

10
/08
/12

Festivalul de Film Serile Filmului Minoritar le este propus clujenilor de Funda?ia Tranzit, în cadrul proiectului ”Generarea încrederii prin cultur? într-un mediu multietnic – Generating Trust by Means of Culture in Multi-ethnic Environment”. Proiectul e realizat cu bani de la Uniunea European? ?i const? în construirea unei re?ele de institu?ii culturale europene printr-un proces de […]

16
/06
/12

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]