Premiul Pulitzer 2017, în Biblioteca Polirom: Întoarcerea, de Hisham Matar
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiul-pulitzer-2017-in-biblioteca-polirom-intoarcerea-de-hisham-matar/

Kazuo Ishiguro: „Povestea emoţionantă a unei familii destrămate din pricina realităţilor cumplite din Orientul Mijlociu… Risipirea speranţelor venite odată cu Primăvara arabă este redată cu atît mai puternic cu cît furia lui Matar este ţinută în frîu, iar credinţa lui în omenire – neclintită.”

Un articol de Petre Ivan|22 februarie 2018

În 2012, după răsturnarea regimului Gaddafi, cunoscutul romancier Hisham Matar se întoarce în Libia. Aceasta după ce, la vîrsta de doisprezece ani, fusese nevoit  să suporte alături de familie un exil dureros şi după ce tatăl său, fost diplomat şi militar, devenit ulterior disident politic de temut, este răpit de guvernul libian şi închis într-una dintre cele mai cumplite închisori ale regimului, celebra Abu Salim.

Timpul a trecut şi cei cîţiva supravieţuitori părăsesc temniţele, iar speranţele lui Hisham de a-şi vedea tatăl în viaţă se spulberă. Însă, aşa cum scrie chiar el, speranţa e „vicleană şi tenace”.

Călătoria în căutare de răspunsuri se transformă într-o pasionantă poveste despre speranţă şi persistenţa memoriei, despre relaţia dintre tată şi fiu, despre iubire şi curaj: Întoarcerea, volum apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Onei Frantz, disponibil şi în ediţie digitală.

La acordarea Premiului Pulitzer, cartea a fost descrisă ca „o elegie la persoana întîi pentru ţara natală şi pentru memoria tatălui”.

„Hisham Matar scrie deopotrivă cu ochiul romancierului capabil să surprindă detalii fizice şi emoţii şi cu simţul reporterului atent la ce se întîmplă în jurul său. Proza lui este chibzuită, limpede şi minuţioasă; naraţiunea – eliptică, aproape muzicală.” (The New York Times)

În acest triptic, al ţării iubite, al tatălui şi al artei care supravieţuieşte, Matar impresionează prin eleganţă, prin puterea îndurării şi a furiei… (Los Angeles Review of Books)

Hisham Matar s-a născut la New York, unde tatăl său era trimisul oficial libian la Naţiunile Unite. La vîrsta de trei ani, familia lui s-a întors la Tripoli, Libia, unde autorul şi-a petrecut primii ani ai copilăriei.

În 1979, date fiind persecuţiile dictatorului Gaddafi, tatăl său este acuzat că se împotriveşte regimului revoluţionar libian şi este forţat să părăsească ţara împreună cu familia. Au trăit o vreme în Cairo, unde Hisham şi fratele său şi-au terminat şcoala. În 1986 Hisham se mută la Londra, unde îşi continuă studiile şi îşi ia diploma în arhitectură. Scrie poezie şi are cîteva încercări dramaturgice.

Primul său roman, În ţara bărbaţilor, publicat în 2006, a fost tradus ulterior în 28 de ţări şi a fost nominalizat pentru Guardian First Book Award. În 2011 publică Anatomia unei dispariţii, iar în 2016, Întoarcerea, roman distins cu Premiul Pulitzer.

Colecția „Biblioteca Polirom” este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu și numără în prezent peste 1.000 de titluri.

Foto: Premiul Pulitzer 2017, Întoarcerea, de Hisham Matar – polirom.ro

05
/04
/18

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban - Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

25
/03
/18

Publicitar, prozator, dramaturg, Alex Tocilescu (40 de ani) este unul dintre cei mai în vogă oameni de litere din România zilelor noastre. Este foarte urmărit pe rețelele de socializare, unde a dobândit o simpatie aparte pentru fotografiile cu pisicile sale (însoțite de câteva gânduri ale felinelor).

23
/03
/18

Scrisă și regizată de Guillermo del Toro, versiunea cinematografică a romanului Forma apei/ The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Romanul a apărut în această săptămână în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

21
/03
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Misticismul ebraic își găsește expresia concentrată în Cabala. Este o doctrină esoterică despre Dumnezeu și Univers ca formă foarte veche a revelației (de aici și sensul literar al cuvântului cabala, tradiție), transmisă de un lung șir de inițiați.