Prima ediţie a Festivalului Spotlight – Anul luminii
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-editie-a-festivalului-spotlight-anul-luminii/

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internaţional al Luminii, scopul acestei acţiuni fiind acela de a se promova o mai bună înţelegere la nivel public şi politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2015

Astfel, Primăria Municipiului București organizează, în perioada 23-25 aprilie, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prima ediție a Festivalului Internațional al Luminii Spotlight.

Festivalul va fi lansat printr-un concert incendiar susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera pe 23 aprilie, de la ora 20.00, pe Strada Franceză din Centrul Istoric al Bucureștiului.

Timp de trei zile, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite, Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziție-gigant, iar spațiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalațiilor interactive și al spectacolelor de lumini.

Pentru a le prezenta bucureștenilor cele mai captivante instalații și a le oferi o experiență unică, ARCUB a lansat la începutul lunii martie un call for projects pentru tineri artiști, arhitecți sau designeri aflați la început de drum.

Au fost înscrise aproximativ 30 de proiecte inovatoare ce au la bază lumina și tehnologii bazate pe lumină, cu accent pe Spotlightinteracțiunea publicului cu lucrarea.

După procesul de jurizare, în cadrul căruia au fost analizate toate proiectele, s-a desemnat instalația câștigătoare: Urban Neon Forest, aparținându-le lui Antonio Păun și Thomas Herrera, studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu‟.

Proiectul câștigător își propune să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi, pe Str. Lipscani, într-o experiență neobișnuită: o promenadă printr-o „pădure de lumină”. Instalația va fi compusă din 80 de stâlpi de neon, dispuși aleatoriu în fața clădirii Băncii Naționale a României, oferindu-le trecătorilor atât prilejul de a interacționa cu obiectele arhitecturale, cât și un spectacol urban original.

Ideea festivalului a apărut din nevoia alinierii la manifestările similare din marile orașe și își propune să includă orașul București în circuitul celor mai importante festivaluri de profil și, în același timp, să îi ofere publicului larg un spectacol unic în România.

Accesul la eveniment este gratuit.

Foto: Spotlight – ARCUB

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.