Prima premiera 9G la TNB în această stagiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-premiera-9g-la-tnb-in-aceasta-stagiune/

Spectacolul After Hours de Radu Iacoban va avea premiera în zilele de vineri 6 şi sâmbătă 7 noiembrie, ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale”, în cadrul celei de-a doua stagiuni a Programului 9G la TNB.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2015

Actor cunoscut al tinerei generaţii, Radu Iacoban a virat cu succes spre dramaturgie şi regie, semnând mai multe spectacole în spațiul independent, dar și în teatre de stat, ultima sa premieră de la Teatrul Foarte Mic, Casa cu pisici, fiind prezentă în programul Festivalului Național de Teatru din acest an.

Pornind de la un banc, After Hours dezvoltă un dialog al superficialității absurde care ne înconjoară, într-un discurs scenic despre comunicare sau absența ei, despre singurătate sau refugiu.

O poveste simplă care pune în lumină, printre hohote de râs, mici sau mari probleme de viață. Într-o noapte, doi bărbați se întâlnesc într-un bar… Beau, glumesc, povestesc. O întâlnire ca oricare alta între doi oameni care nu au nimic în comun.

Până când alcoolul sau disperarea îi împinge spre mărturisiri. Gelozie, planuri ascunse, adulter, depresie… Şi o răsturnare de 9Gsituaţie… ca în viață! Cei doi nu îşi sunt total străini, iar întâlnirea a fost premeditată.

Din distribuţia spectacolului fac parte nume deja sonore ale noii generații, actori care au lucrat în teatre importante cu regizori de renume: Cătălin Babliuc (poate fi văzut în spectacolele lui Andrei Şerban de la „Bulandra”: Omul cel bun din Seciuan și Carousel), Conrad Mericoffer (joacă în spectacolul Hoți, la TNB, în regia lui Radu Afrim şi a câștigat Premiul de debut la Gala UNITER 2011, pentru rolul din Livada de vișini, în regia lui Felix Alexa), Anghel Damian (foarte prezent în teatrul independent, joacă, de asemenea,  la Teatrul de Comedie în Tartuffe, regia László Bocsárdi).

Comunicăm din ce în ce mai „sărac” și ne folosim de aceleași „cârje” verbale, nu pentru a accepta prezenţa celuilalt, ci, mai degrabă, pentru a ne confirma nouă înșine că avem întodeauna dreptate. Am devenit egoişti și am uitat cum e să-l asculţi cu adevărat pe celălalt. De foarte multe ori intri într-un bar și observi că oamenii de la masă se agață de un pahar cu alcool, privesc în gol și nu (mai) comunică. Avem trasee paralele și ne este frică să ieșim din „citadelele” ego-ului nostru. Am devenit „singuri”. – Radu Iacoban

“After Hours este un discurs absurd și comic, sau comic şi absurd, care vorbeşte despre singurătate, inadaptabiltate socială şi incapacități emoționale. Punctul de pornire e începutul unui banc: „Doi tipi intră într-un bar”.  Cei doi „dulăi protagoniști” pun la bătaie într-un „no man’s land al necomunicării”, argumentele arhicunoscute ale unei discuții dezvoltate la un pahar de vorbă: politică, bani, femei, mașini, literatură”, mai spune  Radu Iacoban.

La a doua ediție a Programului 9G la TNB au fost înscrise 52 de proiecte, 4 dintre ele fiind selectate pentru a intra în repetiţii: After Hours, un spectacol de Radu Iacoban, Hotel Europa de Goran Stefanovski, regia Andrei Raicu, (D)efectul Placebo, coordonat de Ștefan Lupu, Beckett coupé regia Dragoş Alexandru Muşoiu. Primul dintre ele care a intrat în repertoriul Sălii Mici este After Hours.9G

Programul 9G la TNB este un proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural Ești București 2015. Programul 9G la TNB se realizează cu sprijinul MasterCard.

After Hours

de   Radu Iacoban

Regia: Radu Iacoban

Multimedia: Codrin Iftodi, Eugen Kelemen

Costume: Ana Ularu

Elemente de decor: Conrad Mericoffer

Light design Bogdan Gheorghiu

Cu:

Cătălin Babliuc, Conrad Mericoffer / Anghel Damian

6 și 7 noiembrie, ora 20.00, Sala Mică

Un spectacol 9G la TNB

Foto: 9G, TNB – tnb.ro

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]