-->

Primele spectacole din acest an la Teatrul Coquette
https://www.ziarulmetropolis.ro/primele-spectacole-din-acest-an-la-teatrul-coquette/

Teatrul Coquette îşi reîncepe activitatea duminică 15 ianuarie, cu spectacolul basm „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, după Petre Ispirescu programat la ora 17.00, seria evenimentelor continuă cu piesa „Îmblânzirea scorpiei” #MyKate (după W. Shakespeare) joi 19 ianuarie de la ora 19.00 şi cu „Eu, Tu şi Copacul/ Șah Mat” pe 20 ianuarie de la ora 19.30.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2023

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

Piesa de teatru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” își dorește să poarte publicul de toate vârstele pe tărâmurile fantastice ale basmului românesc, în care Făt Frumos pornește să găsească ceea ce niciun muritor nu a găsit vreodată – tinerețe și viață nesfârșită. În această călătorie va fi însoțit de un prieten năzdrăvan, de nedespărțit: Calul fermecat și înaripat.

Căutarea lui îl poartă pe meleaguri fantastice, în aventuri uluitoare în care va întâlni personaje mitice (Gheonoaia cu două capete, Zâna, Unchieșul cel Bătrân) pe care le înfrânge sau pe care le îndrăgește. Călătoria lui durează sute de ani, care trec ca o clipită. Eroul nostru reușește să biruiască orice, mai puțin dorul! Întors pe tărâmul omenesc, el descoperă că nimic nu poate să îi ostoiască dorul, căci totul s-a schimbat în lipsa lui. Totul, dar mai ales el!

Din distribuție fac parte actorii: Olga Delia Mateescu, Ruxandra Bălașu, Ioan Andrei Ionescu și Alexandru Făiniși, regia este semnată de Constantin Andrei Ionescu, dramatizarea de Olga Delia Mateescu

Spectacolul a făcut parte dintr-un proiect amplu ce s-a desfășurat sub patronajul Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și a fost dedicat românilor din diasporă, dar și din țară. Pe lângă reprezentațiile din București, acest spectacol a beneficiat anul trecut în luna noiembrie și de un turneu în Spania.

Îmblânzirea scorpiei #MyKate

Kate și Petrucchio – războiul sexelor – o comedie cu final multașteptat!

O îmblânzire a scorpiei pentru 2023, o mare poveste de dragoste care unește lumea lui Shakespeare cu lumea noastră de azi.

Dorința de a iubi și de a fi iubit există în fiecare dintre noi, iar felul în care spectacolul Îmblânzirea scorpiei #MyKate ne-o induce este unic. Dragostea a fost și este pentru cei puternici și curajoși, iar aici avem caractere puternice, insolite și extrem de empatice.

Minunata Kate, afurisita Kate, cu toate că e atrasă de Petrucchio, și-a închis porțile sufletului, nu mai crede că i se poate întâmpla acea iubire absolută, puternică și regeneratoare, după care tânjim cu toții. „N-ai făcut nici drumul jumătate ca că-mi pătrunzi în suflet”, îi spune ea. Dar Petrucchio intuiește rănile și frustrările care au făcut-o pe Katarina să-și pună platoșele durității și să-și cultive agresivitatea împotriva bărbaților. Etapele „îmblânzirii” vor genera momente extraordinare ce vor culmina cu marea cădere a măștilor Katarinei și cu izbucnirea iubirii în forma ei ideală, de izvor al vieții. O sărbătoare shakespeariană, pentru noi toți.

Spectacolul este produs de Asociația Teatrul Proxim.

Din distribuție fac parte actorii: Patricia Ionescu (Katarina) și Mihai Nițu (Petrucchio), scenariul, după William Shakespeare lui Radu Aldulescu, regia artistică și ilustrația muzicală Alina Hiristea, video edit și mapping Iulia Pană

Eu, Tu și Copacul/ Șah Mat

Eu, Tu și Copacul/ Șah mat, de Gabriel Costan este o poveste de dragoste care se naște întâmplător, pe o bancă în parc, prezentată prin trei momente cheie din viața unui cuplu: întâlnirea, încercarea și finalul. Întâlnirea este o confruntare destinsă și amuzantă, cu tatonări, tachinări și ironii. Ce se poate naște dintr-o asemenea întâlnire? Când crezi că ai prevăzut deja totul vei avea o nouă surpriză.

Vă invităm la o poveste cu o EA și un EL fermecători, prinși în mrejele propriilor întunecimi, în mrejele iubirii, dorinței, pasiunii și răzbunării.

Din distribuție fac parte actorii: Valeria Cristia și Gabriel Costan, regia îi aparține Ruxandrei Bălașu.

Biletele pot fi cumpărate online prin www.iabilet.ro, www.eventim.ro, www.kompostor.ro, www.blt.ro, www.mystage.ro, bilete.ro și pe eventbook.ro.

16
/09
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia este partener al Muzeului de Artă și Tehnică Japoneză „Manggha” din Cracovia în organizarea unei expoziții singulare de stampe realizate de Mizuno Toshikata, după un concept curatorial semnat de Ioan Paul Colta și Joanna Haba. Parte a Sezonului Cultural România – Polonia 2024-2025, retrospectiva va fi inaugurată în data de 16 septembrie și va putea fi vizitată până la 16 noiembrie 2025.

12
/09
/25

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și în parteneriat cu ARTEXIM, organizează luni, 15 septembrie, de la ora 12:00, dezbaterea „Jurnalismul și muzica. Festivalul Internațional George Enescu”. Evenimentul face parte din programul „Calendarul internațional al artelor 2025” și va avea loc la Sala Mare a ICR.

12
/09
/25

Evenimentul care propune cinefililor o noaptea întreagă de film românesc se întoarce pe 19 septembrie în București și Cluj. Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc în 7 cinematografe și va aduce pe marile ecrane doar producții autohtone.

12
/09
/25

Între 22 și 28 septembrie, 31 de filme provocatoare, provenite din 26 de țări și toate prezentând viziuni inedite asupra lumii contemporane, vor putea fi văzute în București, la Cinemateca Eforie și Cinema Elvire Popesco, în cadrul Competiției Internaționale de Scurtmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București.

12
/09
/25

Centrul Cultural Animest își deschide porțile pentru cei mai mici și curioși dintre iubitorii de animație. Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili propune noi călătorii pline de aventuri și lecții importante în perioada 3 - 12 octombrie.

02
/09
/25

La început de toamnă, Cinema sub clar de lună transformă terasa Promenada Mall într-un cinematograf în aer liber. Între 11 septembrie și 16 octombrie, publicul cinefil va putea participa la o serie de proiecții speciale, cu intrare liberă, organizate în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).