-->

Primul anunț de artiști din 2024 al Jazz in the Park!
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-anunt-de-artisti-din-2024-al-jazz-in-the-park/

După cum ne-am obişnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunţ de artişti al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediţia a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) şi Wasted Generation (IT)!

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2024

Ediția a XII-a a Jazz in the Park va avea loc în 30 august – 1 septembrie, în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. 4 scene în festival și una de noapte, multe activități special curatoriate și peste 40 de concerte au pregătit organizatorii pentru această ediție, care se anunță cea mai specială de până acum.

Publicul poate să cumpere până în 15 martie abonamente la cel mai mic preț disponibil, anume 300 lei, făcând din Jazz in the Park poate cel mai accesibil festival de muzică din România!

Aleșii publicului: Avishai Cohen Trio, Tigran Hamasyan Trio și Jazzanova

În urma chestionarelor de feedback aplicate în 2023, de către echipa Jazz in the Park, în rândul publicului participant la festival a reieșit că cele trei nume menționate au mulți fani în România. De asemenea, niciuna din cele trei formații nu a mai concertat vreodată în Cluj.

”Ne sunt foarte dragi oamenii din comunitatea Jazz in the Park și le suntem recunoscători pentru că-i simțim alături de noi și implicați în toate eforturile noastre. Tocmai de aceea, cred că bucuria e și mai mare pentru noi atunci când reușim să confirmăm artiști ceruți de ei. Anul acesta s-a întâmplat nu doar cu unul, ci cu trei nume. Nu putem spune că a fost ușor, dat fiind că perioada Jazz in the Park este una atipică pentru turnee, dar iată că am reușit. Atunci când motivația ta e o comunitate în plină creștere, lucrurile se așează frumos. Dovada e chiar în anunțul de azi.” Denisa Dan, manager festival.

Cymande: funk încărcat cu istorie și o poveste de viață nemaiîntâlnită!

Poate cea mai mare lovitură din acest an dată de Jazz in the Park este aducerea formației britanice Cymande, una din cele mai importante trupe funk în viață. Numiți de cotidianul The Guardian drept „clasica trupă funk pe care nu știai că o știi”, Cymande este printre cele mai samplate trupe din istorie, muzica lor influențând explozia mondială a curentului hip-hop. De-a lungul timpului, acordurile Cymande au fost folosite de Fugees, Wu-tang Clan, De la Soul, Gang Starr și se regăsește frecvent pe coloanele sonore ale filmelor lui Guy Ritchie.

”A fost un risc calculat să aducem Cymande la festival. Cumva, ne așteptam să nu fie atât de cunoscuți în Estul Europei, însă în decizia finală a cântărit responsabilitatea pe care o avem să facem educație muzicală. Cymande este o lecție de istorie și de viață, este o trupă care a pionierat genul funk în Europa și a influențat nașterea și expansiunea hip-hop, la nivel mondial. Probabil, va fi singura dată când vor veni în România, deci acest concert e foarte important pentru noi, iar încărcătura emoțională va fi foarte mare”, a declarat Alin Vaida, fondator și curator Jazz in the Park.

Din 2024 va rula în cinematografe filmul: „Getting it back: the story of Cymande”, un documentar despre viața și influența acestei trupe.

Focus și pe artiști tineri

Este asumat public faptul că echipa Jazz in the Park își dorește să promoveze nu doar numele mari ale genului, ci și să descopere și să sprijine tinerele trupe care aleg o carieră în jazz. Îi regăsim aici pe Kinga Glyk – o artistă poloneză considerată urmașa lui Marcus Miller la bass, pe Wasted Generation – un proiect nou sprijinit de Institutul Cultural „Puglia Sounds”, din Italia, pe Oreglo: viitorul jazzului în UK, respectiv pe KRiSPER și pe Amphitrio: două proiecte românești de jazz, ambele de perspectivă.

Activitățile din festival: la fel de importante ca și muzica

Jazz in the Park și-a creat în timp reputația de a face content de festival calitativ și foarte atent curatoriat, efort menit să contribuie la experiența participanților. Este singurul festival din România care încurajează practicarea muzicii ca hobby și promovează echipamente audio pentru cei care vor să o asculte mai bine. Pentru ca experiența de festival să fie completă, punem accent atât pe momente culinare speciale, cât și pe activități complementare, gândite pentru publicul de toate vârstele.

Una dintre cele mai mari puteri Jazz in the Park este felul în care te face să te simți. Pentru asta punem cap la cap fiecare piesă, contribuind la această stare de bine. Chiar dacă componenta muzicală este highlightul festivalului, activitățile noastre sunt elementul care completează experiența publicului la Jazz in the Park. – a spus Denisa Dan.

Abonamente disponibile la un preț special, în număr limitat

Când vine vorba de experiența publicului, Jazz in the Park nu a considerat niciun sacrificiu ca fiind prea mare. Tocmai de aceea, festivalul are o capacitate limitată la 7.000 de persoane pe zi, incluzând echipa de organizare și voluntarii.

Spre vânzare sunt puse doar 5.000 de abonamente, care acum sunt disponibile la cel mai mic preț posibil: 300 lei! Din 15 martie, ele se vor putea achiziționa la 399 lei, iar din 23 iulie prețul final al acestora va ajunge la 475 lei.

”Ediția din 2023 ne-a ajutat foarte mult în a ne dezvolta comunitatea de susținători. Vedem o creștere în numărul de abonamente vândute față de anul trecut, fără să fi făcut ceva special încă. Sperăm din suflet să ajungem în punctul în care vom fi sold out după primul anunț. Oricum, creșterea festivalului din ultimii ani ne-a surprins plăcut până și pe noi. Nu e ușor, în ziua de azi, să promovezi o nișă muzicală și să ai așa de mulți fani.” – spune Alin Vaida.

​​DESPRE JAZZ IN THE PARK

​​Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 450 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards. A devenit, astfel, primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. De asemenea, festivalul a fost finalist de 5 ori la aceeași categorie, ultima nominalizare fiind chiar pentru ediția de anul trecut.

Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. Calendarul din 2024 include:

– Jazz in the Park Competition | Parcul Central „Simion Bărnuțiu” | 5 – 7 iulie

– Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic „Romulus Vuia” | 30 august- 1 septembrie

– Music Gallery | Muzeul de Artă din Cluj-Napoca |4 – 25 octombrie

06
/10
/25

Un bărbat mereu elegant, cu aer de dandy și trăsături fine, un artist a cărui creație însumează mai puțin de 14 ore de muzică, dar ale cărui partituri par a fi ieșite de sub mâna unui bijutier rafinat: acesta a fost celebrul compozitor francez Maurice Ravel (1875 – 1937), de la a cărui naștere întreg mapamondul aniversează 150 de ani.

01
/10
/25

După succesul de la Festivalul „Enescu” – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber, în cadrul secțiunii „Piața Festivalului” – Big Band-ul Radio România dirijat de carismatica Simona Strungaru vă invită la Sala Radio la primul concert din noua stagiune.

25
/09
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează sâmbătă, 27 septembrie, la Muzeul de Etnografie din capitala poloneză, un concert special în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” („Warsaw Autumn”), cea mai importantă și cunoscută manifestare de muzică nouă din Polonia, organizată anual de Uniunea Compozitorilor Polonezi.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

03
/07
/25

În luna iulie 2025, organiștii Eduard și Maria-Luisa Antal, vor susține o etapă de vară a unei noi ediții a Turneului Național „Orgile României”, un proiect de redescoperire a patrimoniului sonor al țării.

25
/06
/25

Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.

15
/05
/25

Între 6 și 8 iunie, Clujul se “convertește” din nou la muzică: ediția 2025 Jazz in the Park aduce în Parcul Etnografic trei zile de concerte cu nume mari de pe patru continente, întâlniri cu creatori de tot felul, experiențe artistice diverse, o perpetuă stare de bine și, poate cel mai important, sentimentul de apartenență la o comunitate. L-am luat la întrebări pe Alin Vaida, omul care-a născocit acest festival în 2011. Ca să lămurim împreună cum a fost drumul până aici și cum se întrevede ce va urma.

05
/05
/25

Îndrăgitul festival „Jazz in Church” revine la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție, care se va desfășura în perioada 8-11 mai la Biserica Lutherană din Bucureşti.

13
/03
/25

Seria de concerte de la Sala Palatului va include, în ediția din acest a Festivalului Internațional George Enescu, două concerte susținute de Philharmonia Orchestra din Londra, sub bagheta renumitului dirijor finlandez Santtu-Matias Rouvali. Alături de reputata orchestră britanică vor evolua doi dintre cei mai activi muzicieni români pe plan internațional: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista […]