Primul episod din Istoria Alternativă a Cinemaului Românesc – ICAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-episod-din-istoria-alternativa-a-cinemaului-romanesc-icar/

La mijlocul lui decembrie, CINEPUB a lansat primul episod din Istoria Alternativă a Cinemaului Românesc – ICAR, intitulat sugestiv “Moromeţi” şi produs pentru Scena9, hotspotul cultural al BRD – Groupe Société Générale.

Un articol de Liliana Matei|29 decembrie 2015

Filmul, primul din seria de eseuri web care vor pune unele dintre cele mai importante momente din istoria filmului românesc într-un context diferit, ridică întrebarea: “Oare spiritul lui Moromete, ucis de semnarea adeziunii la colectivă, mai cutreieră cotloanele imaginarului național?”. Acest episod poate fi văzut exlusiv pe scena9.ro timp de o săptămână, apoi va fi disponibil pe cinepub.ro și pe site-urile partenere.

La 30 de ani de la producția filmului și 60 de ani de la ediția princeps a romanului lui Marin Preda, CINEPUB a dedicat luna decembrie discuțiilor, dezbaterilor, vizionării filmului și producerii de materiale, încercând să răspundă, împreună cu realizatorii și spectatorii filmului, la întrebarea: “Cât de actual mai este Ilie Moromete astăzi?”.
În urma lansării online a filmului (joi, 3 decembrie, ora 20:30), CINEPUB și Scena9 au organizat luni, 7 decembrie, un spectacol-dezbatere. Adaptarea liberă semnată Cătălin Ștefănescu, după „Moromeții” lui Marin Preda, pusă în scenă de Alexandru Dabija și interpretată de Marcel Iureș și de George Mihăiță, a fost urmată de o dezbatere, la care au luat parte atât realizatorii si actorii piesei de teatru (Cătălin Ștefănescu, Marcel Iureș, George Mihăiță), cât și ai filmului (Stere Gulea, Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu, Vivi Drăgan Vasile).

Într-o discuție moderată de Lucian Georgescu, în care publicul a fost implicat activ, s-a discutat despre actualitatea “Moromeților”. S-a pus întrebarea dacă poate eroul arhetipal să moară și dacă da, unde se duce el: într-un raft uitat de bibliotecă sau un DVD de sertar? Dacă și cu ce sau cine e el înlocuit?

Dezbaterii i-au urmat discuții și interviuri realizate cu regizorul Stere Gulea și directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, pentru a încerca să captăm spiritul “Moromeților“. Și a ceea ce se află în spatele “splendidelor imagini alb-negru semnate de Vivi Drăgan Vasile” (Magda Mihăilescu, aarc.ro). Cei doi au vorbit despre cenzura în perioada comunismului și efectele acesteia asupra “Moromeților“, despre actorul Victor Rebengiuc și “toanele” sale, despre influența cărții lui Marin Preda asupra scenariului, imaginii și actoriei din film, despre condițiile de viață din perioada relizării filmului și “supremului fel de mâncare, parizerul prăjit”. Toate acestea pentru a oferi publicului o imagine altfel a “Moromeților”, așa cum este arătată în primul episod ICAR.

“Cred că mai există moromețianismul ăsta. Tipul de a sta de vorbă, la cârciumă. Eu cred că și acum regăsești modul hâtru, modul de a filosofa pe teme serioase, politice sau altele. Eu cred că sunt și acum Moromeți”, spune Vivi Drăgan Vasile în primul episod ICAR.

Despre ICAR

”Am denumit această mini-serie ”o istorie alternativă”, pentru a exclude ipostaza academică, sau – doamne-ferește – ”oficială”. ICAR nu își propune să epuizeze subiectul unei istorii a cinematografului autohton, pentru că punctele de vedere, modalitatea de receptare și mai ales de transmitere a acestora s-au schimbat radical.

ICAR este modalitatea prin care cinepub.ro își propune să susțină comunicarea premierelor de lung metraj de pe site și să extragă din acestea esența contextului istoric în care au fost create. Este o perspectivă diacronică, dar nu cronologică, axiologică, dar nu ierarhizantă. Episoadele ICAR nu sint filmulețe de sau pentru școală și nici documentare exhaustive, ci doar pastile de conținut video online, teasere web menite să intrige și să sporească apetitul pierdut pentru cinematograful românesc în toate formele lui de existență.

Discursul magistral de la catedră al profesorului George Littera, despre generozitatea actului receptării filmului, a dispărut din școala de film și din societatea românească odată cu marele filmolog și a fost înlocuit de monologul dictaturii stilistice unice. O nouă generație poate schimba punctul de vedere și starea de fapt, datorită neapartenenței sale la o istorie sau alta. Alternativ înseamna posibilitatea de a schimba neîncetat punctul de vedere, asta este definiția libertății, iar ICAR este un proiect liber”, Lucian Georgescu, cinepub.ro

Episodul 1 ICAR ”Moromeți” (6 minute) poate fi deja vizionat pe scena9.ro și tot acolo urmează să aibă loc premierele din serie. De asemenea, episodul-pilot ICAR (”Renașterea”) este disponibil online pe scena9.ro și este un video-eseu, (4 minute), o panoramă subiectivă a centenarului de film autohton, teaser subiectiv, diacronic și pseudo-non-discursiv, o introducere în unele dintre temele pe care seria le va dezbate în episoadele ulterioare, în contextul materialului originar: premiera de lung metraj selectată de pe cinepub.ro.

FOTO: Adi Bulboacă

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului