Primul meu Divan
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-meu-divan/

Tocmai s-a sfârşit cea de-a opta ediţie a Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară). Cum a fost?

Un articol de Andrei Crăciun|29 august 2017

Povestea e așa. Într-o zi de la sfârșitul mileniului al II-lea, poetul Mircea Dinescu a ajuns la portul abandonat din Cetate (județul Dolj). A privit poetul cerul și a privit poetul Dunărea, și a văzut poetul că e bine. A cumpărat pământ acolo (soția, doamna Mașa, i-a temperat imboldul risipirii și a adăugat un plus de echilibru), a reabilitat construcțiile și a început să se obișnuiască în straie de moșier, cu argații preumblându-i-se în jur. Așa a apărut Portul Cultural Cetate, unde tot felul de artiști au descins în ultimul deceniu. Așa a apărut și Divanul.

Rona Hartner

Nu e ușor să ajungi la Cetate, doar inițiații știau bine drumul acesta. De altfel, numele festivalului – Divan – asta vrea să exprime: că e pentru cei puțini, aleși, pentru intimi. Stai pe divan și te uiți la filme și trândăvești și, ca o încununare a acestui dolce far niente, îți mai și gătește poetul-bucătar, și totul se stropește în noapte cu vinul lui Dinescu. Ei bine, nu mai e chiar așa.

Divanul a crescut, nu mai e o întâmplare pentru câțiva. Vin cetățeni cu sutele, își pun cortul acolo, la moșie, campează, sau se cazează de-a dreptul în camerele din conac (puțini poeți din Europa mai au conace cu atâtea camere) și se bucură de cinema și de arta culinară.

Poetul însuși nu mai e la fel de prezent ca odinioară. Din vreme își ia pușca pe umăr și pleacă la vânătoare, de unde se mai întoarce în amurg.

În acest an (care a stat sub umbrela conceptului Balkan Love) au fost multe aspecte care s-ar cuveni subliniate. Fără rigoare cronologică: proiecția filmului Gadjo Dilo (sus), pentru prima dată în România, la douăzeci de ani de când a fost lansat și a cunoscut succesul comercial în Franța – la Divan a fost prezentă însăși actrița Rona Hartner, care a fost luată prin surprindere de sosirea toamnei.

Concertul IMPEX, trupă în care se remarcă Andrei Dinescu, fiul poetului. IMPEX cântă o combinație strălucită de manele și rock – manele psihedelice, dacă doriți. De altfel, fiul poetului e un cunoscut avocat al muzicii lăutărești.

Concertul Mambo Siria (care nu mai e, totuși, ce a fost), un film sârbesc (Afterparti), din care se desprinde agitata viață de noapte din Belgrad (plină de petreceri, sex în toalete și munți de cocaină).

Mircea Dinescu

O serie de scurtmetraje balcanice (dintre care și unul al regizorului român Tudor Botezatu), care anunță alte și alte valuri în cinema-ul european (am remarcat un filmuleț din Macedonia, care expunea așteptarea unei vizite a Mareșalului Tito într-o locantă). Seratele culinare în care poetul cu mâna lui flamba un porc stropit din belșug cu alcool…

Atmosfera a fost relaxată, s-a stat sub cerul liber și s-a visat departe, s-a făcut plajă la Dunăre. O dată, în preludiul unui dezmăț culinar, poetul, nemulțumit de cum decurgea înfăptuirea unei paella, a strecurat în rețeta artistului culinar spaniol un cârnăcior de-al nostru, pentru gust.

Așa a fost să fie.

De altfel, numele festivalului – Divan – asta vrea să exprime: că e pentru cei puțini, aleși, pentru intimi. Stai pe divan și te uiți la filme și trândăvești și, ca o încununare a acestui dolce far niente, îți mai și gătește poetul-bucătar, și totul se stropește în noapte cu vinul lui Dinescu.

Foto: Adi Bulboacă

 

 

 

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.