Primul spectacol pentru adolescenţi, la Teatrul Excelsior
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-spectacol-pentru-adolescenti-la-teatrul-excelsior/

Marţi, 14 mai, de la ora 19.00, Teatrul Excelsior reia spectacolul „4 Dansuri“ – primul proiect dedicat adolescenţilor. Textul rafinat, o metaforă a adolescenţei văzută în patru ritmuri – tango, bolero, rock and roll şi vals – este scris de unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi spanioli contemporani, Albert Espinosa.

Un articol de |12 mai 2013

Marți, 14 mai, de la ora 19.00, Teatrul Excelsior reia spectacolul „4 Dansuri“ – primul proiect dedicat adolescenților. Textul rafinat, o metaforă a adolescenței văzută în patru ritmuri – tango, bolero, rock and roll și vals – este scris de unul dintre cei mai apreciați dramaturgi spanioli contemporani, Albert Espinosa

În acest spectacol nu există roluri secundare. Pe planul doi, trei… sunt doar adulţii /părinți care nu mai țin de mult pasul cu dansurile copiilor, care au devenit brusc adolescenți în derivă, căutând cu disperare un rost, un sens.

Într-o lume ocupatăde adulți, suficientă, scrobită cu toate prejudecățile, așezată în falsitate și indiferență, adolescenții nu au niciun loc. Sunt în Țara Nimănui. Dați afară de peste tot, împinși la margine, ei caută cu înfrigurare o soluție de salvare. În timp ce adulții sunt orbi și surzi, adolescenții își caută identitatea.

Patricia, singurul personaj feminin, sora „ciudată“ este interpretată de Annemary Ziegler, Baysitter-ul de Ion Bechet, Fratele Patriciei de Tudor Pârvu, Deșiratul de Marian Rădulescu și Vânjosul de Robert Robert Emanuel.

Piesa „4 Dansuri“ a fost scrisă de Albert Espinosa în 2003 și s-a jucat până acum cu mare succes în Spania, Germania (la Dusseldorf și Essen), în Mexic (Guadalajara), Venezuela (Caracas) și acum, pentru prima oară în România, la Teatrul Excelsior din București.

„4 Dansuri“, în regia Adrianei Zaharia, este  unul dintre ultimele proiecte care poartă girul maestrului Ion Lucian, fondatorul Teatrului Excelsior.

Biletele se pot comanda la telefon 021 315 97 36 (de marţi până vineri, orele 10.00-17.00). Costul unui bilet pentru grupurile de elevi este de 16,2 lei.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

20
/03
/14

Pentru cariera sa impresionantă, regizorul și directorul de imagine Nicolae Margineanu va fi omagiat în 2014 cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate. Alături de el și de Radu Beligan (Premiul pentru Întreaga Carieră), organizatorii Galei Premiilor Gopo vor acorda și un Premiu Special, proiecționistei Elena Ciocan.

19
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ... într-o zi de 19 martie (1917) s-a născut, la Bucureşti, pianistul și compozitorul Dinu Lipatti? Lipatti a crescut cu muzica încă din leagăn. Tatăl său a fost un amator de muzică înstărit, care studiase cu Sarasate și Carl Flesch, mama sa, o pianistă talentată, iar George Enescu era nașul său. Muzica a fost preocuparea lui din copilărie. Mama sa obişnuia să spună că “băiatul cânta la pian înainte de a fi învățat să zâmbească”. La 4 ani, Dinu Lipatti dădea concerte de caritate și începea să compună piese elaborate.

19
/03
/14

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.

18
/03
/14

Dicționarele spun poveștile cuvintelor (proveniența, sensurile, modificările suferite de-a lungul timpului, semnificația sintagmelor în care sunt încorporate etc.). De aceea, ele sunt ca o ladă cu zestre pentru generațiile următoare. Acum, în era digitală, găsim pe internet o parte din aceste povești. Mai rapid și mai eficient. Și, atunci, care să mai fie rostul dicționarelor […]

18
/03
/14

Cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, pe 20 martie 2014 va avea loc un ceremonial de depunere de coroane de flori la Cimitirul Bellu. Joi, 20 martie 2014, de la orea 12.00, cu ocazia zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de […]