Principesa Margareta vorbește astăzi în Librăria Cărturești despre cartea inspirată de viața Reginei Ana
https://www.ziarulmetropolis.ro/principesa-margareta-vorbeste-astazi-in-libraria-carturesti-despre-cartea-inspirata-de-viata-reginei-ana/

Astăzi, începând cu ora 18.30, ASR Principesa Margareta va prezenta volumul dedicat mamei Alteţei Sale, “Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen”, semnat de ASR Principele Radu al României.

Un articol de Andrada Văsii|8 martie 2013

Curtea Veche Publishing și Casa Regală a României pregătesc un eveniment special de Ziua Internațională a Femeii. Astfel, astăzi, începând cu ora 18.30, ASR Principesa Margareta va prezenta volumul dedicat mamei Alteței Sale, “Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen”, semnat de ASR Principele Radu al României. Evenimentul va avea loc în Librăria Cărtureşti din AFI Palace Cotroceni (etajul I) în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu.

Urmând șirul cronologic al evenimentelor importante din viața Reginei Ana, albumul apărut la Curtea Veche Publishing scoate la iveală figura unei femei care, în ciuda vitregiilor sorții, a reușit să-și păstreze zâmbetul pe chip și căldura sufletească. ASR Principele Radu notează în carte și bucuria Reginei de a fi mamă:

“Venirea pe lume a primilor trei copii, Principesele Margareta, Elena și Irina, a făcut fericiți doi părinți tineri și frumoși, care au manifestat tandrețe, răbdare și iubire față de fetițele care le umpleau de bucurie viața.”

Majestatea Sa Regina Ana a României împlinește anul acesta nouăzeci de ani, devenind astfel cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României, iar volumul de față este un dar pentru soția Majestății Sale Regelui Mihai I.

„Ca și Regele, Regina a avut norocul de a i se așterne pe chip anii cu frumusețe și eleganță. Deși nonagenare, Majestățile Lor sunt frumoase încă. Iar frumusețea lor fără vârstă nu este numai una a chipului, ci și una a sufletului. Aceste două trăsături constituente ale ființei lor sunt modelul neprețuit pentru societatea românească de astăzi.” (Princepele Radu al României)

“Lipsa nedreaptă a Reginei Ana din prim-planul societății românești timp de zeci de ani ne-a răpit șansa la un model de eleganță, demnitate, dârzenie, frumusețe interioară și exterioară, iată de ce acest superb album îmi provoacă nu doar o imensă bucurie, ci și o mare tristețe”, a declarat Iren Arsene, Manager Curtea Veche Publishing.

Evenimentul de pe 8 martie urmează lansării volumului “Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen” ce a avut loc pe 1 martie la Muzeul Național de Istorie a României, unde peste 150 de persoane au venit pentru a lua un autograf de la ASR Principele Radu. Pe 6 martie, începând cu ora 15.00, o nouă lansare a cărții va avea loc în cadrul Târgului Internațional de Carte Librex Iași.

Volumul poate fi găsit în librării și pe site-ul www.curteaveche.ro la prețul de 41 lei. Câte un leu din prețul fiecărei cărți este donat Asociației “O viziune pe 30 de ani”.

10
/11
/19

Scriitoarea Care Santos va participa marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la o întâlnire cu publicul, ce va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Evenimentul e prilejuit de lansarea romanului „Tot binele și tot răul”, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonadtă de Denisa Comănescu, la Editura Humanitas Fiction.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

24
/10
/19

Tema principală a programului literar al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului XX, interferențele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist - gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi.

19
/10
/19

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019.

19
/10
/19

Marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Lucian Boia și Marian Voicu despre volumul „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, publicat de Editura Humanitas.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

14
/10
/19

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I“ (str. Boteanu nr.1), la conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu“. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.