„Trei femei”, de Lisa Taddeo, cea mai dezbătută carte a anului, va fi lansată la București în prezența autoarei
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-femei-de-lisa-taddeo-cea-mai-dezbatuta-carte-a-anului-va-fi-lansata-la-bucuresti-in-prezenta-autoarei/

Editura Litera vă invită vineri, 18 octombrie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la întâlnirea cu Lisa Taddeo, autoarea celei mai importante cărţi contemporane despre dorinţa feminină.

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2019

În ultimii opt ani, jurnalista Lisa Taddeo a traversat de şase ori Statele Unite pentru a cunoaşte femei obişnuite, din diverse regiuni şi din diverse medii. Rezultatul, Trei femei, este cel mai detaliat portret al dorinţei realizat vreodată de un scriitor de nonficţiune şi una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului.

Despre acest demers jurnalistic inedit, despre psihologia feminină, despre poveștile de viață ale celor trei femei, Lina, Maggie și Sloane, vom afla chiar de la autoare într-un dialog moderat de jurnalista Cristina Stănciulescu. Discuția în limba engleză va fi intepretată de Nadine Vlădescu, continuată cu un Q&A din partea cititorilor și încheiată cu o sesiune de autografe.

Intrarea este liberă în baza unei rezervări prin Eventbook.

Cartea este tradusă din limba engleză de Bourceanu-Carmen Iulia și este disponibilă pe litera.ro și în librăriile din toată țara.

Dorinţa, aşa cum nu aţi mai cunoscut-o niciodată: o incitantă poveste adevărată despre viaţa sexuală a trei femei americane, având la bază aproape un deceniu de documentare jurnalistică.

Ne dă fiori şi ne chinuieşte. Ne controlează gândurile, ne distruge viaţa şi e singurul lucru pentru care trăim. Cu toate acestea, nu vorbim aproape deloc despre aceasta. Şi, ca o forţă adânc îngropată în viaţa noastră, dorinţa rămâne în mare parte neexplorată – până acum. Lina, casnică şi mamă, prizonieră într- o căsnicie care şi-a pierdut pasiunea; Maggie, o elevă de liceu de 17 ani care are o relaţie cu profesorul ei de engleză şi Sloane – proprietara frumoasă, rafinată şi plină de succes a unui restaurant, căsătorită cu un bărbat căruia îi place să o urmărească făcând sex cu alţi bărbaţi şi cu femei, iată protagonistele poveştii adevărate a lui Taddeo. Bazându-se pe ani de documentare riguroasă şi relatată cu o francheţe şi o naturaleţe şocantă a limbajului, Trei femei este un portret zguduitor al erotismului în America de azi, expunând fragilitatea, complexitatea şi inegalitatea cu care se confruntă dorinţa feminină. Este o operă jurnalistică, dar şi un triumf al artei naraţiunii, cu nuanţe fine şi empatie, care ne prezintă trei femei de neuitat – şi o scriitoare remarcabilă – ale căror experienţe ne amintesc că nu suntem singure.

Trei femei este un strigăt de luptă… Taddeo nu judecă niciodată. Nici nu cade în cadrele pseudopsihologice pentru sex. Ea îşi locuieşte personajele… Pentru toţi cei care cred că ştiu ce vor femeile, această carte este un semnal de alarmă, iar volumul acesteia este dat la maximum.“ Time

„O privire revoluţionară asupra dorinţei feminine, această realizare jurnalistică ne dezvăluie trei femei carnale, curajoase şi cu defecte minunate.“ People

Trei femei este portretul onest al dorinţei feminine pe care îl cere anul 2019.“ Marie Claire

„În loc să se piardă în sugestii ieftine, autoarea creează povestiri captivante… Trei femei surprinde durerea şi lipsa de forţă a dorinţei, ca şi bucuriile sale fără seamăn.“ The Economist

Lisa Taddeo a fost colaborator la revista New York, la Esquire, Elle, Glamour şi la multe alte publicaţii. Scrierile sale de nonficţiune au fost incluse în antologiile Best American Sports Writing şi Best American Political Writing, iar povestirile ei au câştigat două Premii Pushcart. Trăieşte cu soţul şi fiica în New England.

Eveniment organizat de Editura Litera.
#lisataddeoinromania

Foto: GQ

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.