Programul de lansări la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, deschis cu volumul ‘Parabolele lui Iisus’ de Andrei Pleşu
https://www.ziarulmetropolis.ro/programul-de-lansari-la-libraria-humanitas-de-la-cismigiu-deschis-cu-volumul-parabolele-lui-iisus-de-andrei-plesu/

Cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, a fost lansată, joi seară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, recent inaugurată. „Cartea, una liberă, a fost scrisă într-o perioadă a unei hărţuieli sistematice”, a spus Gabriel Liiceanu, pentru care apariţia acestui volum ţine de miracol. Andrei Pleşu a mărturisit că […]

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012

Cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, a fost lansată, joi seară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, recent inaugurată.

„Cartea, una liberă, a fost scrisă într-o perioadă a unei hărţuieli sistematice”, a spus Gabriel Liiceanu, pentru care apariţia acestui volum ţine de miracol. Andrei Pleşu a mărturisit că lucrarea i-a fost comandată şi, deşi credea că o va scrie în şapte luni, i-a luat cinci ani să o termine. „Datorez totul pisălogelii tandre a dlui Gabriel Liiceanu”, a recunoscut Pleşu.

Adresându-se colegilor săi „din intelectualitatea laică”, filosoful a apreciat că textele care au format mentalul european în vremurile foarte vechi nu pot fi abordate cu uşurinţă şi sprinţar, deşi, scriind-o, se consideră „de o inadecvare teribilă”, un „conservator reacţionar”, care nu e „în pas cu vremea”. Andrei Pleşu a afirmat că nu există viaţă spirituală fără riscuri, cercetarea textelor religioase netrebuind a fi tratată cu „această distanţă panicată”. „Nu înseamnă că trebuie evacuată inteligenţa, studiul”, a spus Pleşu, în opinia căruia Biserica, dacă nu întreprinde un efort spre dezbatere, riscă să rămână izolată.

În opinia lui Pleşu, „este mai bine să fii cuplat la actualitatea Bibliei decât la actualitatea jurnalelor de ştiri, care devin biblia contemporană”.

Scriitorul, eseistul, esteticianul şi istoricul al artei Andrei Gabriel Pleşu (n. 23 august 1948, Bucureşti) este unul dintre cei mai apreciaţi intelectuali români. 


Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, secţia de istoria şi teoria artei, Pleşu a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei şi a participat, alături de Gabriel Liiceanu, la seminariile private ţinute de Constantin Noica la Păltiniş. După prăbuşirea regimului comunist, a înfiinţat institutul de studii avansate „New Europe College” (Colegiul Noua Europă), revista culturală „Dilema” (azi, „Dilema veche”). A îndeplinit funcţia de ministru al Culturii (28 dec. 1989 – 16 oct. 1991) şi al Afacerilor Externe (29 dec. 1997 – 22 dec. 1999), dar şi pe aceea de membru în Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2000 – 2004).

Printre volumele sale se numără „Minima moralia”, „Jurnalul de la Tescani” şi „Despre îngeri”, „Obscenitatea publică”, „Note, stări, zile 1968-2009”.

 

Sursa: Agerpres

27
/06
/14

Origame Studio este, în acest sfârșit de săptămână, gazda unei mostre din viitorul imediat al artei românești, sub forma expoziției absolvenților de master pictură de la Universitatea Națională de Arte, clasa Cezar Atodiresei.

25
/06
/14

Primul festival din România care aduce muzica bună în parcurile orașului, Jazz in the Park, organizat la Cluj-Napoca, se pregătește intens pentru ediția a doua. Între 4 și 6 iulie, mii de iubitori ai jazz-ului sunt așteptați „să acapareze” Parcul Central.

25
/06
/14

Proiectul Cinema-Edu aduce limbajul artistic al cinematografiei în vocabularul fiecărui licean. Pe parcursul a șase luni de proiecții, elevii învață să aprecieze filmele de artă și, mai ales, să înțeleagă formele sale de vizionare.

25
/06
/14

Managerul Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, îl acuză pe directorul Teatrului Naţional ieşean, Cristian Hadji-Culea, de lipsă de colaborare şi afirmă că acesta i-a spus că personalul operei "incomodează" şi că trebuie să părăsească clădirea, Hadji-Culea negând în schimb orice neînţelegeri.

25
/06
/14

De la Bruckner la Tina Turner…ar putea fi o cale lungă – şi totuşi nu e chiar aşa. Pentru că în mod poate ciudat, într-o singură săptămână se lansează în cadrul aceleiaşi mari case de discuri – Deutsche Grammophon – discuri care conţin şi muzica lui Bruckner, dar şi a Tinei Turner.

25
/06
/14

Lungmetrajul "Kira Kiralina", regizat de Dan Piţa, o adaptare după romanul omonim scris de Panait Istrati, va intra în cinematografele din România pe 5 septembrie. Pelicula îi are în distribuţie pe Iulia Dumitru, Iulia Cîrstea, Corneliu Ulici, Ștefan Iancu, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, Andrei Runcanu şi Ovidiu Niculescu.

24
/06
/14

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveștile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase și mai senzuale femei din Europa.

24
/06
/14

Soprana Bianca Ionescu, prim solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti, a reuşit să fascineze atât publicul din România, cât şi publicul din străinătate.