Kira Kiralina, în cinematografe din 5 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/kira-kiralina-in-cinematografe-din-5-septembrie/

Lungmetrajul „Kira Kiralina”, regizat de Dan Piţa, o adaptare după romanul omonim scris de Panait Istrati, va intra în cinematografele din România pe 5 septembrie. Pelicula îi are în distribuţie pe Iulia Dumitru, Iulia Cîrstea, Corneliu Ulici, Ștefan Iancu, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, Andrei Runcanu şi Ovidiu Niculescu.

Un articol de Petre Ivan|25 iunie 2014

Eroinele peliculei Kira Kiralina sunt două frumuseţi balcanice, mamă şi fiică, văzute prin ochii fiului, respectiv fratelui Dragomir. La porţile Orientului, în Brăila, la începutul secolului al XX-lea, cele două femei caută şi oferă plăceri, acceptându-şi destinul tragic, informează Mediafax.

Lungmetrajul regizat de Piţa şi produs de Castel Film Studio s-a situat pe locul al doilea la capitolul finanţare în sesiunea noiembrie-decembrie 2008 a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), primind suma de 1.296.480 de lei.

Dan Piţa este un nume de referinţă pentru cinematografia românească a anilor ’70. Filmografia sa cuprinde peste 20 de titluri apreciate de critică şi premiate la cele mai importante festivaluri internaţionale de gen. Recunoaşterea internaţională a regizorului a venit odată cu lansarea filmului „Pas în doi”, care a câştigat Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin din 1986. Piţa a mai fost distins, de asemenea, cu Leul de Argint la Festivalul de la Veneţia în 1993, pentru „Hotel de Lux”.

Foto cu Dan Piţa şi Kira Kiralina – Castel Film Studio

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.