Viziunea strategică pe care Călin Dan, noul director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), o propune pentru muzeu este aceea a unei instituţii în continuă mişcare, care să gestioneze istoria recentă, să încurajeze creaţia actuală şi să se poziţioneze ca moderator al scenei artistice locale.
Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2014
Artistul şi criticul de artă Călin Dan este noul manager al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), acesta fiind desemnat câştigător al unui concurs organizat de Ministerul Culturii pentru ocuparea acestei funcţii.
Ministerul Culturii a organizat acest concurs după ce fostul director general al MNAC, istoricul de artă şi curatorul Mihai Oroveanu, a decedat pe 31 august.
Călin Dan, noul director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), îşi propune să promoveze arta contemporană din România pe plan internaţional şi să încheie parteneriate strategice cu instituţii din Europa Centrală şi de Sud-Est pentru construirea unei istorii recente a artei din regiune, notează Mediafax.
Astfel, noua viziune managerială a MNAC se va concentra în jurul a trei axe prioritare: creşterea vizibilităţii publice a muzeului în România, încurajarea de colaborări menite să promoveze arta contemporană din România pe plan internaţional şi încheierea unor parteneriate strategice cu instituţii din zona Central şi Sud-Est Europeană pentru construirea unei istorii recente a artei din regiune.
Călin Dan, absolvent al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu”, Secţia Istoria şi Teoria Artei din Bucureşti, este artist, critic de artă, curator şi muzeograf. Aceasta a activat ca redactor-şef al revistei ARTa (1990-1994), director artistic al Centrului Soros pentru Artă Contemporană, Bucureşti (1992-1995) şi ca lector în cadrul Academiei de Artă din Bucureşti, Departamentul Foto-Video (1991-1995).
În anul 2001, Guvernul României a decis înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană în aripa E4 a Palatului Parlamentului, se arată pe site-ul ghidulmuzeelor.cimec.ro. Muzeul a fost constituit prin fuziunea dintre Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă (ODEA) şi Departamentul de Artă Contemporană, din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, a cărui activitate a încetat în anul 2001. În octombrie 2004, noul sediu al MNAC a fost deschis publicului în aripa E4 a Palatului Parlamentului.
Foto cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) şi Călin Dan – wikipedia şi facebook