-->

„Proștii” intră în cinematografe în martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/prostii-intra-in-cinematografe-in-martie/

Filmul „Proştii/ Fools”, producţie cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din ţară pe 3 martie 2023, fiind distribuit de microMULTILATERAL.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2023

Lungmetrajul, scris și regizat de Tomasz Wasilewski, relatează relația dificilă dintre o mamă și fiul ei și analizează felul cum alegerile pe care le fac au consecințe dramatice.

Marlena, în vârstă de 62 de ani, și Tomasz, cu 20 de ani mai tânăr, ascunși de lume într-un orășel de la malul mării, au o relație fericită de mulți ani. Viața lor de zi cu zi atent țesută începe să se destrame treptat când, împotriva voinței lui Tomasz, Marlena își aduce fiul să locuiască împreună cu familia. Când trecutul îi prinde din urmă cu toată forța, vor fi nevoiți să-și redefinească iubirea, alegerile și viața.

„Proștii” (Polonia, România, Germania) a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary 2022, în secțiunea Proxima.

Distribuția este alcătuită din Dorota Kolak, Łukasz Simlat, Tomasz Tyndyk, Katarzyna Herman și Marta Nieradkiewicz.

Despre cel de-al patrulea lungmetraj al său, cineastul spune: „Mă interesa o relație la limită. Prezint ceva ce se termină, ceva ce privitorul nu înțelege pe deplin. Ceva îi scapă. Am vrut să descriu această izolare stranie. Odată a existat între ei o mare iubire, dar în același timp au fost condamnați să nu se aibă decât unul pe celălalt. Atunci iubirea devine închisoare. Poate a fost și faptul că mă găseam într-un moment special din viață pe atunci. Când am împlinit 40 de ani, am început să pun la îndoială multe lucruri. Treceam prin tot felul de schimbări, dar, în același timp, deveneam mai conștient de unele lucruri”.

Filmul este produs de Ewa Puszczyńska, cunoscută pentru „Ida”, premiat cu Oscar în 2015, iar co-producători sunt Ada Solomon și Jamila Wanske. Director de imagine este Oleg Mutu („4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Donbass”), editor – Beata Walentowska, de design vizual s-au ocupat Katarzyna Sobańska și Marcel Sławiński, iar de designul de sunet – Maciej Pawłowski și Ilja Koster.

„Proștii” este o producție Extreme Emotions, în colaborare cu microFILM și Achtung Panda!. Co-producători sunt TVN, EC1 ŁÓDŹ – City of Culture, The Mazovia and Warsaw Film Fund, Opus Film, Di Factory. Cu sprijinul financiar al Institutului de Film Polonez, Eurimages, Centrului Național al Cinematografiei, Medienboard Berlin Brandenburg, Mitteldeutsche Medienforderung și al Televiziunii Române.

Tomasz Wasilewski, scenarist și regizor polonez, a debutat în lungmetraj cu „În dormitor/ W sypialni”, care a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary în 2012 și a fost unul dintre filmele poloneze cel mai des prezentate la festivalurile internaționale. Al doilea lungmetraj al lui, „Zgârie-nori suspendați/ Płynące Wieżowce”, a avut premiera mondială la Tribeca Film Festival în 2013. Criticii de film americani de la IndieWire l-au ales drept „cel mai bun film prezentat la Tribeca”. Ulterior, a obținut trofeul secțiunii East of the West a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary în 2013, premiul pentru cel mai bun regizor la TIFF 2014, Premiul publicului în competiția internațională New Horizons de la Wrocław, premiul pentru cel mai talentat regizor debutant și Marele premiu al juriului la Gdynia Film Festival din Polonia. În 2016, cineastul a fost inclus de revista Variety pe lista „10 Europeans to Watch”. Al treilea film al său, „Statele unite ale iubirii/ Zjednoczone Stany Miłości” a avut premiera mondială în competiție la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2016, unde a câștigat Ursul de Argint pentru scenariu. Tomasz Wasilewski a fost nominalizat la categoria cel mai bun scenarist european la a 29-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film și desemnat cel mai bun regizor la festivalurile de la Valletta și Gdynia.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.