Q.E.D., trailer şi afiş de Hollywood
https://www.ziarulmetropolis.ro/q-e-d-trailer-si-afis-de-hollywood/

Începând cu 10 octombrie, în cinematografele din toată ţara, se lansează filmul „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki.

Un articol de Petre Ivan|23 septembrie 2014

Afișul este o creație Good Hands, în colaborare cu art director-ul Alexandru Nimurad, și este inspirat de intriga filmului: un matematician decide să publice o cercetare într-o revistă a unei universităţi americane, fără acordul Partidului.

Gestul său nu rămâne fără consecințe. Cei trei actori din rolurile centrale au partituri puternice, remarcate de presa internațională: Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Florin Piersic Jr.

Trailerul „Q.E.D.” este conceput de Liviu Neagoe, de la Good Hands. Echipa a realizat trailerele și posterele a numeroase filme românești și a câștigat trofeul Best Foreign Poster, la cea de-a 15-a ediție a Annual Golden Trailer Awards.

Ambele creații păstrează linia filmului alb-negru, primul de după 1989 filmat în întregime cu peliculă specială ORWO, de către directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile.

În ultimele zile, echipa de distribuție a „Q.E.D.” a lansat o campanie pe Facebook, peste 1000 de utilizatori înlocuindu-și fotografia de profil cu una alb-negru.

„Q.E.D.”, apreciat de presa internațională și proiectat la Roma, New York sau Karlovy Vary, îi aduce pe marele ecran și pe Virgil Ogășanu, Tora Vasilescu, Dorian Boguță, Marc Titieni, Paul Ipate, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunțeanu şi Mihai Călin.

Foto Q.E.D. – Good Hands

02
/04
/19

Se dă startul unei noi ediţii Documentary Mondays, cel mai vechi şi popular program al Centrului Ceh. Primăvara aceasta începe cu cinci documentare unul şi unul, iar prima proiecţie are loc luni, 8 aprilie 2019, cu documentarul Photon.

01
/04
/19

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, singurul festival din Europa Centrală și de Est dedicat filmului politic, revine între 18 și 22 aprilie, în București, la Cinema Elvire Popesco. „The Factory”- regizat de Yury Bykov va deschide ediția cu numărul 8 a festivalului.

01
/04
/19

Lungmetrajul „Dumbo” al lui Tim Burton a înregistrat un debut sub aşteptări în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 45 de milioane de dolari. Adaptarea făcută de Tim Burton pentru Disney îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Michael Keaton, Eva Green şi Danny DeVito.

31
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Cu tânăra actriță Adèle Haenel într-un savuros rol principal (o polițistă care vrea să îndrepte lucrurile neplăcute făcute de soțul său decedat), „En liberté!”, noul film al regizorului Pierre Salvadori, este o comedie plină de vitalitate care ia forma unei parodii de policier, dublată de un tragism discret.

28
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Noul film al regizorului american Harmony Korine, „The Beach Bum” (2019), este portretul frenetic al unui hedonist: un pretins scriitor din Miami care trăiește o perioadă din petrecere în petrecere, cu alcool, droguri și sex, pe banii soției sale bogate.

27
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Într-o industrie a horror-urilor americane de serie, convenţionale, repetitive, fără un minim discurs politic, „Us” („Noi”), al doilea lungmetraj al regizorului Jordan Peele, vine ca o (nouă) revelaţie ce confirmă un mare autor de filme de suspans care investighează realităţile neplăcute ale Americii.

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.