Queen şi Adam Lambert, în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/queen-si-adam-lambert-in-premiera-in-romania/

Anul 2016 se anunţă a fi unul al premierelor pentru publicul autohton, care va avea ocazia să vadă live, pentru prima dată în România, unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani. Astfel, trupa Queen şi Adam Lambert vor susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie 2016. Biletele vor fi disponibile începând cu data de 3 decembrie, pe www.eventim.ro.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2015

După o primă apariţie împreună, în 2009, în finala show-ului „American Idol”, urmată de o reprezentaţie memorabilă pe scena MTV Europe Music Awards, Adam Lambert a devenit într-un timp foarte scurt o prezenţă nelipsită din formula live a trupei Queen, alături de care a susţinut numeroase concerte şi show-uri televizate în perioada 2012 – 2013.

În 2014, a avut loc un turneu spectaculos în Statele Unite ale Americii, devenit sold out, la finalul căruia Queen şi Adam Lambert au primit titlul de trupa anului, la cea de-a 10-a ediţie a evenimentului Classic Rock Roll of Honour, fiind votată, totodată, cea mai bună formaţie live a anului, în urma sondajului realizat de Ultimate Classic Rock.

Queen şi Adam Lambert au încheiat anul cu un spectacol fabulos susţinut în seara de Anul Nou, lânga celebrul Big Ben din Londra, show-ul fiind transmis în direct pe TV şi urmărit de aproape 12 milioane de oameni.

Anul 2015 a însemnat un alt turneu sold out, artiştii bifând de această dată zece ţări de pe continentul european: Marea Britanie, Franţa, Austria, Olanda, Germania, Italia, Danemarca, Elveţia, Cehia şi Polonia. La finalul acestei noi serii, trupa devenise posesoarea unui adevărat record: 67 de concerte sold out în mai puţin de un an, performanţă îndelung apreciată de presa internaţională care lăuda intens noul proiect muzical.

De-a lungul unei cariere de peste 40 de ani, Queen a adunat o listă colosală de premii, recorduri, prezenţe în Hall of Fame, performanţe de neegalat de nicio altă trupă.

Vânzări de sute de milioane de unităţi, inclusiv un număr fără precedent de albume şi single-uri de top în clasamentele muzicale care continuă şi în prezent să poziţioneze trupa Queen în rândul primelor 10 cu cele mai mari vânzări pe iTunes.

În ciuda faptului că solistul trupei, Freddie Mercury, unul dintre cei mai talentaţi muzicieni ai scenei rock, a murit în 1991, Queen a rămas una dintre cele ma respectate trupe din istoria rock, posesoare a unui catalog impresionant de hituri care au rămas şi în prezent la fel de actuale: „Bohemian Rhapsody”, „Another One Bites the Dust”, „Crazy Little Thing Called Love”, „Radio Ga Ga”, „Killer Queen”, „Fat Bottomed Girls”, „Bicycle Race”.

Foto: Queen şi Adam Lambert – facebook

15
/04
/15

Doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul VALENTIN GHEORGHIU şi violonistul GABRIEL CROITORU – îşi dau, pentru a treia oară, întâlnire cu... BEETHOVEN la Sala Radio! După primele două recitaluri ca parte a Integralei sonatelor pentru pian şi vioară semnate de Beethoven, sunteţi invitaţi luni, 20 aprilie (19.00) să „savuraţi” următoarea serie de trei lucrări, în interpretarea celor doi artişti.

15
/04
/15

Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

15
/04
/15

Joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, regina Traviatei Felicia Filip alege să fie alături de publicul bucureștean, într-o discuție intimă și relaxată, moderată de Emil Pantelimon și completată de acordurile muzicale ale violonistei Mihaela Mitrofan. Ediția primăvăratică a Trialogurilor vă așteaptă în Ceainăria ARCUB din str. Batiște nr. 14.

10
/04
/15

Celebrul violonist Andre Rieu a pregătit un mesaj special de Paște în limba română pentru fanii din România. Bilete pentru concertele din iunie susțiute de André Rieu în Piața Constituției din București sunt încă disponibile prin rețeaua Eventim.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

04
/04
/15

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).