Radio România Muzical – 20 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/radio-romania-muzical-20-de-ani/

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite şi Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2017

Dariescu a fost  inclusă de prestigioasa publicație International Piano Magazine între primii 30 de pianiști ai lumii cu vârsta sub 30 de ani.

Concertul are o semnificație cu atât mai specială cu cât data de 24 martie coincide cu aniversarea a 20 de ani de activitate a postului Radio România Muzical, unicul post românesc de radio dedicat muzicii clasice.

 Radio România Muzical

Alexandra Dariescu

Cu un program 100% romantic, seara va debuta cu Concertul nr. 2 în do minor pentru pian și orchestră, op. 18, de S. Rachmaninov, iar în partea a doua va prezenta Simfonia nr. 4 în mi bemol major – Romantica de A. Bruckner.

Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru este unul din cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale

Absolventă a Royal Northern College of Music, a Guildhall School of Music and Drama, fiind numită Artist Asociat de Onoare al Royal Northern College of Music, Alexandra Dariescu colaborează în prezent cu orchestre prestigioase, lucrează sub îndrumarea lui Sir András Schiff, iar în trecut a studiat cu celebra pianistă Imogen Cooper.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Despre Radio România Muzical

Radio România Muzical a început să emită în 24 martie 1997. Pe parcursul acestor 20 ani, s-a impus ca un reper al calității în peisajul media, rămânând, de asemenea, unicul post de radio românesc clasic, jazz & more.

24 ore pe zi, Radio România Muzical promovează marile valori ale creației românești și universale, în interpretări de marcă, românești și străine. Radio România Muzical este unicul post de radio unde pot fi ascultate, de exemplu, creațiile lui George Enescu, Paul Constantinescu, Mihail Jora sau înregistrări realizate de Radu Lupu, Dan Grigore, Dinu Lipatti, Ion Voicu, Sergiu Celibidache.

Foto: Radio România Muzical – Adrian Stoicoviciu

27
/11
/13

Orchestra Naţională Radio va susţine vineri, 29 noiembrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, un concert sub bagheta dirijorului Cristian Macelaru, românul cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada.

21
/11
/13

„Margareta 70“ este titlul noului CD pe care Margareta Pâslaru îl lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Casa Radio România (Târgul Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti), şi duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Prin acest CD, artista sărbătoreşte 55 de ani de carieră.

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.