Radu Beligan: 95 de ani, un rol impecabil şi un tort în formă de scenă, la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-95-de-ani-un-rol-impecabil-si-un-tort-in-forma-de-scena-la-metropolis/

Radu Beligan şi-a sărbătorit ziua de naştere pe scenă, într-un nou rol din spectacolul „Lecţia de violoncel“, scris de Mona Radu şi regizat de Felix Alexa, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Maestrul a împlinit pe 14 decembrie 95 de ani.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 decembrie 2013

Radu Beligan şi-a sărbătorit ziua de naştere pe scenă, într-un nou rol din spectacolul „Lecţia de violoncel“, scris de Mona Radu şi regizat de Felix Alexa, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Maestrul a împlinit 95 de ani pe 14 decembrie, fiind aplaudat de personalităţi din lumea artistică, de politicieni şi de vedete TV.

I-au cântat „Mulţi ani trăiască!“, printre alţii, actorii Oana Pellea, Marin Moraru, Ileana Stana Ionescu, Costel Constantin, Florina Cercel, regizoarele Alice Barb şi Sanda Manu, soprana Mariana Nicolesco, vedeta TV Andreea Esca, omul de media Adrian Sârbu, Sorin Oprescu, primarul Capitalei, fostul preşedinte Emil Constantinescu, academicianul Ionel Haiduc, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu şi George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

După aproape două ore în care a jucat impecabil, la 95 de ani, Radu Beligan a rămas în faţa spectatorilor, pentru a tăia un tort în formă de scenă. „Simt atâta iubire, încât doare!“, a spus maestrul, care a mai stat apoi alături de publicul său, pentru a acorda autografe pe un album de fotografii, realizat special pentru această aniversare.

tort beligan

„A fost un moment istoric pentru mine, pentru că Radu Beligan este cel care, în 1969, m-a adus de la Iaşi în Bucureşti, în anul în care a fost numit director la Teatrul Naţional“, a povestit actorul Costel Constantin, prezent la eveniment. „De atunci am stat alături de el timp de 45 de ani. E minunat ce s-a întâmplat în seara asta şi asta dovedeşte că munca te face să uiţi că mai sunt şi necazuri şi că mai trec anii peste noi. Mintea brici se păstrează prin exerciţiu. Avem o meserie superbă“.

Citiţi şi: Viaţa maestrului Radu Beligan, pe o coală A4

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, a declarat pentru Ziarul Metropolis că „maestrul Beligan a jucat fantastic“. „Poate n-ar trebui s-o spun, dar dintre toţi cei cinci artişti care s-au perindat pe scenă, maestrul a fost cel mai bun! Şi-a jucat rolul, trăindu-l, a fost foarte natural. Probabil că aşa a jucat toată viaţa, dar la 95 de ani să-l vezi pe scenă e ceva cu totul neobişnuit“.

„Încă din tinereţe, fiind student la Academia de Studii Economice, între 1971 şi 1975, o spun cu toată sinceritatea, eram un fan al maestrului Beligan“, a declarat şi Marcel Nicolaescu, viceprimarul Capitalei. „L-am apreciat dintotdeauna. Astăzi, mi-au dat lacrimile când am realizat că este o personalitate care reprezintă pentru mine un mod de viaţă. Este un exemplu. La această vârstă are coerenţă şi putere de muncă. E un tip extrem de lucid, cu o minte limpede. Ani buni de-acum înainte sunt convins că va fi pe scenă“, a completat Marcel Nicolaescu.

radu beligan aplauze

Sute de spectatori au venit pe 14 decembrie şi în Piaţa Timpului din Bucureşti, să-i cânte „La mulţi ani!“ maestrului Radu Beligan, care a împlinit 95 de ani chiar de ziua Sfântului Filimon, ocrotitorul artiştilor.

Citiţi şi: Radu Beligan, în lacrimi de bucurie de ziua lui, în Piaţa Timpului

„95 de ani. O viaţă! Aproape un secol petrecut în slujba Thaliei! Nu mă-ntrebaţi când a trecut, pentru că, în teatru, timpul este relativ. Anii trec adesea ca nişte clipe, iar clipele se scurg, adeseori, mai greu ca anii.

beligan tort 2

Cert este că, după tot acest timp, pot să afirm, cu evidentă satisfacţie, că nobila meserie căreia i-am dedicat existenţa este, în continuare, la loc de cinste în sufletele românilor. E normal să fie aşa. Teatrul este locul binecuvântat, unde oamenii pot trăi şi visa împreună, locul unde, odată ce s-a bătut gongul, ia naştere un miracol“, a spus Radu Beligan.

Foto cu Radu Beligan – Fotograful Tău

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.