Radu Beligan împlineşte 95 de ani. Viaţa maestrului, pe o coală A4
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-implineste-95-de-ani-viata-maestrului-pe-o-coala-a4/

Radu Beligan împlineşte astăzi, pe 14 decembrie, 95 de ani. Ziarul Metropolis a strâns, într-un singur articol, câteva gânduri ale spectatorilor şi a „fotografiat“ momente importante din viaţa maestrului, imprimându-le pe o coală A4.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 decembrie 2013

Radu Beligan împlineşte astăzi, pe 14 decembrie, 95 de ani. Ziarul Metropolis a strâns, într-un singur articol, câteva gânduri ale spectatorilor şi a „fotografiat“ momente importante din viaţa maestrului, imprimându-le pe o coală A4. Viaţa lui Radu Beligan, ca un mare puzzle, conţine mari roluri: „Rică Venturiano“, „Agamiţă Dandanache“, „Romeo“, „Robespierre“, mari afirmaţii: „Nu am nici un regret. Nu pot să am“; „Teatrul pentru mine n-a fost o vocaţie, a fost intoxicaţie“, „Sunt ombilical legat de România“ şi momente amuzante: „Un ţigănuş de vreo zece ani, în târg la Bolintin: «Nu eşti dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?».

Radu Beligan este cel mai longeviv actor din lume, încă în activitate pe scenă, în „Lecţia de violoncel“ şi „Egoistul“, intrat în Cartea Recordurilor, este fiul României Mari, născut în anul Marii Uniri, în magazia de mărfuri a unei gări, este cel care a jucat timp de 75 de ani fără oprire şi cel despre care Camil Petrescu spunea, în 1944: „În realitate, Beligan nici nu-i actor. E un poet plin de subtilitate, un cărturar cât trei academicieni“.

Citiţi şi: Marii actori îi urează „La mulţi ani!“ lui Radu Beligan. Veniţi alături de ei!

Radu Beligan se va afla astăzi, 14 decembrie, în Piaţa Timpului din Bucureşti (lângă magazinul Cocor), de la ora 12.00, pentru a sărbători cei 95 de ani alături de spectatorii care au crezut în el şi care l-au urmat în sala de teatru. Seara, de la ora 19.00, a ales să continue sărbătoarea chiar pe scenă, în „Lecţia de violoncel“, de la Teatrul Metropolis, alături de partenerii săi, Marius Manole, Lamia Beligan, Rodica Ionescu/Tania Popa, alături de regizorul spectacolului, Felix Alexa, şi de Mona Radu, cea care a scris special pentru maestru această piesă.

În sală se vor afla invitaţii lui, prieteni, colegi, oameni alături de care a scris istoria teatrului.

Radu Beligan

Click pe imagine pentru a vedea momente importante din viaţa lui Radu Beligan!

Iată câteva mesaje emoţionante, lăsate de spectatori în Ziarul Metropolis:

Vasile Andreica, 35 de ani, jurnalist: „Venerabile domn, noi ne-am întâlnit acum câțiva ani la Satu Mare când ați jucat cu Dinică şi Moraru şi ați încălzit o seară rece, într-o sală congelată, prin «Căldură mare» de Caragiale. Nu pot să uit cum v-ați ridicat de pe un banal scaun şi ați mutat februarie în august printr-o simplă aranjare a vestonului.

La final, poate vă amintiți, ne-am îmbrățişat. Am simțit atunci forța dumneavoastră şi pasiunea care v-a adus, iată, până la acest moment frumos. Cartea dumneavoastră este superbă. Ați dat, după umila mea părere, acolo o definiție imbatabilă a iubirii: «Iubirea este o pânză țesută de natură şi brodată de imaginație». Fie să puteți desena cât mai mult timp modele memorabile pe fundalul acestei pânze care ne ține pe toți. Să ne vedem cu bine la centenar“.

Constanţa Erca: „Cu mulţi ani în urmă, Maestrul amintea într-un interviu spusele unui mare regizor englez despre menirea artistului: «sculptăm în zăpadă». Da, maestre, asta aţi făcut mereu, timp de 70 de ani, aţi sculptat în «zăpada» din minţile şi inimile noastre şi astfel mulţi dintre noi am devenit mai buni, mai frumoşi, mai oameni.

Irina Andreea Cardos: „Cel mai important lucru pe care vi-l doresc din inimă este să fiţi sănătos! Vă mulţumesc pentru toate momentele pe care ni le-aţi dăruit şi pentru spiritul bogat pe care îl transmiteţi chiar şi numai ca prezenţă! La mulţi ani frumoşi şi fericiţi înainte!“

Claudia Şandru, 36 de ani (stau acasă şi îmi cresc frumos cele 3 fetiţe): „Cuvintele parcă sunt puţine când vrei să transmiţi unui asemenea om ceva… La mulţi şi binecuvântaţi ani, domnule Beligan. În seara când am văzut «Egoistul» am simţit o altfel de fericire, fericirea de a fi contemporan cu un asemenea actor şi om… vă mulţumesc. Anul acesta atât i-am cerut Moşului: cartea dumneavoastră“.

Infografie cu viaţa lui Radu Beligan: Claudiu Bolozan pentru Ziarul Metropolis; Foto: Petrică Tănase

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.