Radu Jude are primul film românesc recompensat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-jude-are-primul-film-rom%c3%a2nesc-recompensat-cu-globul-de-cristal-la-karlovy-vary/

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Marele premiu – Globul de Cristal la gala celei de-a 53-a ediţii a Festivalului de Film de la Karlovy Vary.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2018

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este primul lungmetraj românesc care a primit marele trofeu al prestigiosului eveniment din Cehia. Filmul a fost premiat sâmbătă și cu distincția Europa Cinemas Label, creată în 2003 pentru a îmbunătăți distribuția și promovarea filmelor europene în cinematografe.

Citiți aici cronica de film semnată de criticul Ionuț Mareș în Ziarul Metropolis: Mai multă politică, mai puţină subtilitate

Marele premiu al festivalului, în valoare de 25.000 de dolari, a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului „The Last Stage” (Polonia), de Wanda Jakubowska. Între cei recompensați de-a lungul timpului cu acest trofeu se numără Jiří Menzel, pentru „Capricious Summer”, Ken Loach, pentru „Kes”, și Jean-Pierre Jeunet, pentru „Amélie”.

Juriul internațional al ediției de anul acesta a fost format din regizorul britanic Mark Cousins, actrița croată Zrinka Cvitešić, producătoarea italiană Marta Donzelli, criticul ceh de film Zdeněk Holý și regizoarea olandeză Nanouk Leopold.

În competiția oficială din care a făcut parte cel de-al șaselea lungmetraj al lui Radu Jude au fost selectate în total 12 filme, producții din țări precum Turcia, Slovenia, Canada și Spania.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.

Lungmetrajul a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” și „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul îi are în distribuţie pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, coproducători – Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018. 

Pagina oficială de Facebook

17
/02
/15

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.

16
/02
/15

Filmul "Eşkiya" (Banditul) în regia lui Yavuz Turgul, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti de film din Turcia, va deschide marţi, la Bucureşti, Săptămâna Filmului Turcesc.

16
/02
/15

Filmul "Aferim!", pentru care regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru regie la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va fi lansat pe 6 martie în cinematografele din România.

13
/02
/15

Wish I Was Here / Rolul vieţii mele, comedia regizată de Zach Braff, are premiera în România azi, vineri, 13 februarie. Plasat pe o platformă online destinată strângerii de fonduri prin donaţii, filmul a reuşit să adune în numai trei zile suma de 2 milioane de dolari. După o lună se strânseseră 3,1 milioane $, adică jumătate din bugetul filmului.

13
/02
/15

Actorul spaniol Antonio Banderas a cumpărat drepturile de ecranizare a unui scenariu şi lucrează în prezent la adaptarea acestuia într-un serial TV de ficţiune, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016.

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.