RADU LUPU – in memoriam
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-lupu-in-memoriam/

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariţia pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marţi, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagonişti pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu şi Robert Creimerman

Un articol de Liliana Matei|16 iunie 2022

Deținător al unui premiu Grammy și al unui premiu Edison pentru înregistrările realizate la Decca Records, precum și al Premiului Internațional Arturo Benedetti Michelangeli și dublu distins cu Premiul Abbiati al Asociației Criticilor Muzicali Italieni, Radu Lupu a fost unul dintre reperele pianisticii mondiale. În 1961, la vârsta de 16 ani, a primit o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde a lucrat sub îndrumarea Galinei Eghiazarova, a lui Heinrich Neuhaus și Stanislav Neuhaus. În anii 1960 a fost câștigătorul a trei concursuri internaționale: Van Cliburn (1966 ) George Enescu (1967) și Leeds International (1969). De-a lungul carierei, a cântat alături de cele mai prestigioase orchestre conduse de cei mai renumiți dirijori. Printre colaborările sale, se numără cele cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, Orchestra Simfonică din Chicago condusă de Carlo Maria Giulini (1972, New York), Filarmonica din Berlin cu dirijorul Herbert von Karajan (1978), Filarmonica din Viena, cu dirijorul Riccardo Muti (1986), Orchestra Royal Concertgebouw, precum şi toate orchestrele londoneze şi americane importante. A susţinut recitaluri la cele mai importante festivaluri, fiind invitat obişnuit al celor din Salzburg şi Lucerna, iar turneele sale s-au desfășurat în cele mai importante săli de concert din Europa, SUA şi Asia. Discografia marelui pianist include înregistrări pentru Decca Records cu integrala concertelor pentru pian și orchestră de Beethoven, Concertul pentru pian și orchestră Nr. 1 de Brahms, concertele de Grieg și Schumann, integrala sonatelor pentru vioară și pian de Mozart împreună cu Szymon Goldberg, sonatele pentru vioară și pian de Debussy și Franck realizate în colaborare cu Kyung Wha Chung, precum și înregistrări ale lucrărilor pentru pian solo de Beethoven, Brahms, Schumann și Schubert. Ultimele sale apariții în România au avut loc în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” din 2013, maestrul continuând activitatea solistică până în anul 2019.

Dintre lucrările care vor fi prezentate în concertul din 21 iunie de la Ateneu, Kreisleriana op. 16 de Robert Schumann se regăsea frecvent în programele recitalurilor susținute de Radu Lupu din ultimii ani de activitate, iar Fantezia în fa minor pentru pian la patru mâini D 940 de Franz Schubert se află printre memorabilele sale înregistrări realizate împreună cu Murray Perahia pentru CBS Masterworks

 

Filarmonica George Enescu

Marți, 21 iunie  2022, ora 19.00 – Ateneul Român  

 

DAN GRIGORE

CRISTIAN MANDEAL

MARIN CAZACU

DANIEL CIOBANU

ROBERT CREIMERMAN

 

Program

 

Robert Schumann – Kreisleriana, op. 16

Franz Schubert – Fantezia în fa minor pentru pian la patru mâini, D940

Serghei Rahmaninov – Vocaliză pentru violoncel şi pian, op. 34, nr. 14

 

Biletele se pot procura:

– De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar. (Telefon: 021.315.68.75)

– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.