Radu Penciulescu, 85. La mulţi ani! / “Vicarul”, la TVR2
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-penciulescu-85-la-multi-ani-vicarul-la-tvr2/

În această seară, de la ora 19.10, la TVR2, cu ocazia sărbătoririi regizorului Radu Penciulescu, care împlineşte astăzi 85 de ani, iubitorii teatrului pot revedea controversatul spectacol „Vicarul” de Rolf Hochhuth, pus în scenă la Teatrul Bulandra, cu Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Fory Etterle, George Oancea.

Un articol de Petre Ivan|25 mai 2015

Radu Penciulescu, 85. La mulţi ani!  / Jucată pentru prima oară în 20 decembrie 1963, la Berlin, în regia lui Erwin Piscator, piesa lui Rolf Hochhuth, „Vicarul”, a stârnit imense controverse și a avut un impact major asupra lumii post-belice.

Textul se bazează pe cercetările lui Hochhuth în arhivele Vaticanului privind activitățile din timpul celui de-al doilea război mondial și ia în discuție felul în care Papa Pius XII, reprezentantul lui Hristos pe pământ, și Biserica Catolică s-au abținut de la condamnarea publică a persecuțiilor naziste asupra evreilor.

„Rolf Hochhuth a vrut să tulbure liniștea preaîmpăcatului cu sine secol XX , punându-ne sub ochi una dintre cele mai hidoase răni pricinuite civilizației: genocidul nazist impotriva evreilor.” – Ileana Popovici, Revista Teatrul – 1972

Față în față cu tăcerea papei Pius XII, martori și actori implicați în masacru,  sunt Gerstein (Victor Rebengiuc) care aduce vestea și părintele Ricardo Radu PenciulescuFontana (Ion Caramitru) care se internează de bunăvoie în lagăr, luând locul altui deținut.

„Văd în fiecare zi sosind din toate colțurile Europei, în aceste fabrici ale morții, transporturi după transporturi. Cei mai mulți tac. 25 de minute. Atât ține gazarea. Acuma este vorba să se accelereze procesul. În acest scop am și fost trimes acolo, sunt inginer și medic.” spune Gerstein la începutul piesei, încercând să obțină o audiență papală.

Fontana îl întreabă direct: „Dle Gerstein, de ce ați admis să lucrați cu asasini?”.

„Nu poți trage de hățuri decât stând în căruță. Dictaturile trebuiesc zdrobite dinăuntru.” vine răspunsul.

Cu o carieră internațională de regizor de teatru și profesor, Radu Penciulescu i-a avut ca studenți pe Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Alexa Visarion.

A fost atras de teatrul de idei, de teatrul-documentar, fiind considerat unul dintre regizorii cei mai cerebrali ai generaţiei sale. În 1973 a plecat din ţară pentru un doctorat la Paris, stabilindu-se în final în Suedia, unde a ocupat postul de profesor la secţia de regie a Şcolii Superioare de Teatru din Malmö până la pensionare.

A lucrat mult în străinătate, în SUA, Canada, Franţa, Suedia, Belgia şi Scoţia. „Vicarul”, pe care i l-a sugerat colegul său de generație, Liviu Ciulei,  a fost unul din ultimele spectacole puse în scenă înaintea emigrării, pe scena Teatrului Bulandra. Radu Penciulescu semnează și scenografia acestei montări.Radu Penciulescu

Vicarul –  de Rolf Hochhuth

Traducere de Florin Tornea

Spectacol realizat in anul 1972 in colaborare cu Teatrul Lucia Sturdza Bulandra

Regia artistică și scenografia Radu Penciulescu

In distributie: Gheorghe Ionescu-Gion, Victor Rebengiuc, Emmerich Schaffer, Ion Caramitru, Fory Etterle, George Oancea, Nicolae Mavrodin, Jean Reder, Geta Marutza, Corneliu Coman, N. Luchian-Botez, Vasile Florescu, Mariella Petrescu, Gheorghe Ghitulescu, Catalina Pintilie, Dorin Dron, Emil Reisenauer, Virginia Alexandru, Adrian Georgescu, George Andreescu, Dinu Dumitrescu, Stefan Velniciuc, Dumitru Damian, Nicolae Popa, Mihai Vasile Boghita, Alexandru Martinescu, George Petreanu, Gheorghe Novac.

Spectacolul poate fi văzut şi, în reluare marți, 26 mai, de la ora 12 :10, tot pe TVR 2.

Foto: Radu Penciulescu, Vicarul – TVR, Mihaela Marin

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

26
/07
/22

„Delta Bucureștiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe din 23 septembrie. Filmul documentar, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran.