„Rapsodii în piatră”, la cea de-a VI-a ediție SoNoRo Conac
https://www.ziarulmetropolis.ro/rapsodii-in-piatra-la-cea-de-a-vi-a-editie-sonoro-conac/

Seria de concerte SoNoRo Conac, ajunsă anul acesta la cea de-a VI-a ediţie, va debuta pe 26 aprilie la Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin şi va continua până în luna septembrie, oferind publicului meloman ocazia să descopere minunate conace, castele şi palate din România şi Republica Moldova.

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2018

Ediția de anul acesta SoNoRo Conac poartă numele “Rapsodii în piatrăși este un omagiu adus varietății și complexității arhitecturale din întreg teritoriul țării noastre. În cadrul turneului va avea loc și lansarea în România a CD-ului “Rhapsodie Roumaine”, realizat pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. CD-ul cuprinde cele mai cunoscute compoziții create de George Enescu și Béla Bartók și va fi prezentat într-un turneu european, ce a început pe pe 27 ianuarie 2018, la Musikverein din Viena. Turneul “Rhapsodie Roumaine” va mai include orașele Amsterdam, München, Izmir, Antwerpen, Arezzo și Paris. În România, CD-ul va fi prezentat la toate concertele SoNoRo Conac, de unde va putea fi și achiziționat.

Inițiativa SOS Conac, lansată anul trecut, prin care SoNoRo își propune să tragă un semnal de alarmă pentru cladiri cu valoare arhitecturală mare din țara noastră, aflate într-o stare avansată de degradare, va continua și anul acesta cu un concert la Cazinoul din Constanța, pe 9 mai. Concertul va fi un răspuns la #Ode2Joy Challenge lansat de Plácido Domingo, Președintele Europa Nostra, în toată Europa, cu ocazia celebrării în 2018 a Anului Patrimoniului Cultural European.

Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin

„Începem o nouă ediție SoNoRo Conac plini de entuziasm. Am descoperit locuri minunate, pe care le vom dezvălui și publicului nostru, în cadrul unor concerte de muzică de cameră, prin care ne dorim să le subliniem frumusețea și să adăugăm și mai mult farmec întoarcerii în timp pe care aceste minunate conace, palate și castele o prijeluiesc. Anul acesta demersul nostru se alătură unuia european de celebrare a patrimoniului cultural european și ne bucurăm să putem să ne aducem aportul la integrarea moștenirii culturale românești în cea europeană”, spune Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

SoNoRo Conac “Rapsodii în piatră” și CD-ul „Rhapsodie Roumaine” sunt susținute de BRD – Groupe Société Générale, partener SoNoRo Conac încă de la lansarea în 2013 a turneului deconcerte de muzică de cameră, menite să aducă muzica clasică în spațiile pentru care a fost creată.

„Pentru al VI-lea an consecutiv, suntem alături de publicul care dorește să vină sau să revină la concertele Sonoro, să descoperim împreună prin muzică povestea locurilor, conace și palate, care aparțin unui patrimoniu mai puțin cunoscut, dar care poate fi pus în valoare sau salvat prin evenimente culturale. Astfel, ducem mai departe misiunea noastră de a ne implica în proiecte care să ne întregească identitatea, să ne ancoreze în prezent, cu gândul mereu spre viitor, în acest an în care sărbătorim, ca națiune, Centenarul Marii Uniri, iar ca europeni, Anul European al Patrimoniului Cultural. Seria de concerte Sonoro Conac este o invitație de a descoperi/redescoperi muzica de cameră într-un mod inedit, de a deveni mai interesați de locurile încărcate de istorie pe lângă care trecem și de a cultiva mai mult în noi grija pentru frumos și autentic”, a declarat Emanuela Ghyka – Brand Communication Manager BRD.

Primele concerte SoNoRo Conac vor avea loc anul acesta după următorul program:

Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți, 26 aprilie

Cazinoul din Constanța (foto sus), jud. Constanța, 9 mai

Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, jud. Timiș, 12 mai

Teatrul din Oravița, jud. Caraș-Severin, 13 mai

Palatul Culturii din Târgu Mureș, jud. Mureș, 16 mai

Castelul Mikes din Zăbala, jud. Covasna, 17 mai

Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, jud. Prahova, 18 mai

Palatul Mogoșoaia, București, 19 mai

Conacul Sturdza de la Popești, jud. Iași, 30 mai

Castelul Mimi, Republica Moldova, 31 mai

SOS Conac este un proiect derulat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

Pentru mai multe informații și programul complet: www.conac.sonoro.ro

Despre SoNoRo Conac: În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

 

 

 

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.