Răzvan Ioan Dincă: Promenada Operei, o promisiune a noii stagiuni
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-ioan-dinca-promenada-operei-o-promisiune-a-noii-stagiuni/

Promenada Operei 2014: un program de înaltă calitate artistică, o scenografie spectaculoasă, focuri de artificii, mii de spectatori. Toate au contribuit la succesul celui mai mare eveniment în aer liber din capitală dedicat artei lirice, organizat de Opera Naţională Bucureşti, ajuns la a opta ediţie.

Un articol de Petre Ivan|1 septembrie 2014

Dacă la ediţiile precedente s-a pus accentul în principal de promovarea artiştilor instituţiei, începând din anul 2013 conceptul evenimentului (Promenada Operei) este diferit, urmărindu-se dezvăluirea noilor proiecte ale Operei Naţionale Bucureşti.

„Promenada Operei este o promisiune a noii stagiuni. Cei peste 10.000 de spectatori s-au bucurat de momente artistice care vor deveni începând din luna octombrie, evenimente de referinţă pentru lumea culturală bucureşteană. Stagiunea 2014-2015 înseamnă primul sezon complet sub conducerea mea, ceea ce ma face şi mai responsabil faţă de spectatorii care vor păşi în noua sală a Operei Naţionale Bucureşti, într-o lume care capată un alt sens” – Răzvan Ioan Dincă, Directorul General al Operei Naţionale Bucureşti.

Răzvan Ioan Dincă

Răzvan Ioan Dincă

Printre premierele de operă şi balet din stagiunea 2014-2015, ale căror fragmente au fost incluse în programul artistic al Promenadei Operei, s-au numărat operele verdiene „La traviata” în regia lui Paul Curran,„Falstaff” în viziunea regizorala a celebrului Graham Vick, “Manon Lescaut” de Giacomo Puccini, în regia lui Jonathan Kent, „La fille mal gardée” de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, în coregrafia lui Sir Frederick Ashton şi „Giselle” de Adolphe Adam, în coregrafia lui Ethan Stiefel şi Johan Kobborg.

Scena a reprezentat un alt element care a atras atenţia publicului prezent pe esplanada Operei la finalul lunii august.

Cu o dimensiune de 26×22 m şi o înălţime de 18 m, scena pe care s-a desfăşurat evenimentul este cea mai mare construcţie de acest tip, din aluminiu, din sud-estul Europei.

Evenimentul Promenadei Operei – ediţia 2014 a fost realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 a Municipiului Bucureşti.

Foto cu Răzvan Ioan Dincă şi Promenada Operei – Facebook şi ONB

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).