Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroşi scriitori contemporani români, şi-a amintit de “colosala” echipă redacţională care popula editura Cartea Românească în anii 80 şi, prin ricoşeu, de rolul… purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor reţelelor de socializare.
Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2018
“Postarea de către Paul Cernat a unui mic şi perfect rotund studiu despre Florin Mugur a coincis cu nostalgia mea din seara precedentă – cînd mi-am adus aminte de echipa colosală pe care am găsit-o la Cartea Românească în a doua parte a anilor ‘80. Florin Mugur, Mircea Ciobanu, Gabriela Adameşteanu, Magdalena Bedrosian, Cornel Popescu, Maria Graciov, Sorin Mărculescu, Liviu Călin, George Bălăiţă, Florin Iaru, Angela Martin. Mircea Nedelciu lucra la librărie. Acolo l-am întîlnit şi pe Ştefan Agopian, nu ştiu dacă lucra la editură sau doar era prieten cu ei.
Vă imaginaţi ceva mai strălucitor decît acea mică lume? N-aveţi cum.
Şi nu întîmplător mi-am amintit de ei, fiindcă citeam o oribilă ofertă pentru publicare. Ei bine, oricare redactor de la CR ar fi desfiinţat aproape toate manuscrisele care se publică şi se vînd azi în draci, mai mult, vreo trei dintre ei ar fi chemat autorii la o mică discuţie, ăia s-ar fi dus încrezători (încrederea lor e stupefiantă) şi s-ar fi trezit făcuţi tocăniţă, pe paragrafe. Ideea fiind ca oamenii lipsiţi de limba română şi de talent să nu mai publice niciodată absolut nimic – iar Cartea Românească reuşea să-i stopeze: vorbim despre cenzura de valoare, de care se ocupa editura.
După ce trecea – cu mari dificultăţi şi multe observaţii – de redactorul responsabil, cartea ajungea la cenzorul politic, iar aici cunoaşteţi sau aţi aflat cum se petreceau lucrurile. Uneori cenzorul era tembel – probabil că de-asta au scăpat vii “Calpuzanii”, formidabilul roman al lui Silviu Angelescu –, alteori îi plăcea cartea şi se făcea că nu vede evidenţa, din păcate erau cazuri rarisime.
Dacă opreşti azi publicarea unei maculaturi, creatura lovită de grafomanie ar ţipa isteric ca muşcată de (completaţi) că-i cenzură, eşti comunist, ai herpes. Bineînţeles că a existat o cenzură de valoare şi cu mult timp înainte de comunism, însă nechemaţii contemporani în ţărînă nici nu vor s-audă. Şi sigur că judecata valorică ar trebui neapărat reinventată, ca să dărîme rafturile librăriilor de tonele de delir narcisist-agresiv, însă mă tem că nu se mai poate întîmpla vreodată, prin urmare vor fi tipăriţi în continuare puşcăriaşii, temnicerii, poliţia călare, muzele, generalii, memestocii, freneticele, disperatele, retardaţii, pompierii cu tulumba mică etc.
Cărţile pe care le văd – zdrobitoarea majoritate – sînt indescriptibil de bune să înfunde chiuveta, ca să mă expr
im elegant, totuşi n-ar fi mare lucru, problema e cu publicul. Devorează porcăriile. Dacă nu este educat (poate fi educat doar prin cărţi foarte bune sau, mai eficient, prin bătaie) va digera fericit pînă la capătul vieţii numai mizerii şi va muri prost, cu lumînare la cap. De-aia de nuntă.” (Răzvan Petrescu, pe pagina sa de facebook)
Despre Răzvan Petrescu
Născut în 1956, absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, profesează opt ani ca medic. Este descoperit în 1986 de criticul literar Mircea Martin şi frecventează cenaclul Universitas timp de patru ani. Renunţă la medicină în 1990 şi lucrează la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru , apoi la editurile Litera, All şi Curtea Veche Publishing.
La Cartea Românească îi vor apărea volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989, premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu), Eclipsa (1993, premiul oraşului Tîrgovişte), Într-o după-amiază de vineri (1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului şi Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), un jurnal – Foxtrot (2008, Premiul Radio România Cultural). Urmează Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini – interviuri în proză (Curtea Veche Publishing, 2013).
A scris două piese de teatru: Farsa (1994, Editura Unitext, premiul UNITER) şi Primăvara la bufet (1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu” ediţia I, şi premiul Uniunii Scriitorilor). Pentru că a făcut un copil în mod legal, a fost tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007), Spania (Editura El Nadir, 2010) şi Anglia (University of Plymouth Press, 2012). Îi plac murele.
Foto: Răzvan Petrescu – facebook
