Găitan, Amza, Dinică, Iordache. Şi poveştile lor
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaitan-amza-dinica-iordache-si-povestile-lor/

Amza Pellea pleca după ţigări şi, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni… Câteodată, poveştile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

Un articol de Liliana Matei|11 Decembrie 2014

Volumul „Zig-zag prin alfabetul vieții. Maria Capelos într-o discuție amicală cu Vladimir Găitan”, apărut la Editura Allfa și lansat luna trecută la târgul de carte Gaudeamus, prezintă povestea vieții unuia dintre cei mai îndrăgiți actori români de teatru și film, spusă chiar de el, sub forma unui alfabet personal. „Multe suprize plăcute mi-a făcut Vladimir Găitan, dar cea mai mare este chiar această carte de amintiri, scrisă cu un talent de povestitor pentru care ar putea să-l invidieze mulți scriitori de profesie”, nota criticul Alex. Ștefănescu, în prefața volumului.

Vladimir Găitan a fost partener de scenă și prieten al unora dintre cei mai importanți actori români: Amza Pellea, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Marin Moraru. Poveștile cu și despre ei fac deliciul cărții. Mai jos, câteva fragmente:

Amza Pellea și țigările

Mă duceam deseori pe la el pe acasă, eram prieteni buni. Într-o astfel de vizită a avut loc una dintre celebrele lui replici. Când voia să o șteargă de acasă, Amza spunea că nu mai are țigări și dispărea, plecarea lui de câteva minute durând uneori și trei zile…

Într-o zi, am ajuns la el acasă și imediat ce am intrat mi-a șoptit: „Spune că n-ai țigări!” Și apoi, cu voce tare: „Vladimire, dă-mi și mie o țigară!” „N-am”, am zis, așa cum ne înțeleseserăm. „Domnica, mă duc cu Dudiță să iau niște țigări.” Domnica, de la bucătărie, a spus: „Da, da, știu!” Am ajuns în pragul ușii și am văzut-o pe Oana uitându-se cu jind la noi, moment în care Amza a zis: „Și, dacă întârziem puțin, pe asta mică s-o dai la Medicină, că e o facultate foarte bună.”

Oana avea atunci vreo nouă anișori. După vreo zece ani, timp în care ea a devenit o frumusețe foarte specială, mi-a devenit parteneră în primul ei film, în anul în care a murit și Amza, un film realizat cu DEFA Berlin.

Cel mai bun sendviș mâncat vreodată

Amza, în afară de faptul că era un mare povestitor, era și un gurmand. Dacă îți făcea el o felie de pâine cu slănină, nu se compara nici cu mama homarului sau cu cea mai bună friptură din lume, putea să fie ea și din carne de dinozaur. Pâinea, după ce o prăjea, o freca cu usturoi – întotdeauna la cortul generalului era agățată o funie de usturoi -, apoi întindea pe pâine slănina aia care curgea, să picure bine în pâine…. Ptiu, îmi plouă în gură și acum când îmi aduc aminte! Era ceva minunat. Sendviș mai bun, mai gustos, cu bucățele și de cărbune și de cenușă pe ele, nu am mai mâncat și nici nu cred că voi mai mânca vreodată.

Aura lui Ștefan Iordache

[…] întotdeauna am spus și spun și acum, la sfârșit de drum, că în această profesie nu suntem egali.
Există un Ștefan Iordache sau un Gheorghe Dinică sau un Marin Moraru, și ca ei mai sunt câțiva. Sunt actori atinși de o aripă de înger, cum îmi place mie să spun. Asta nu înseamnă că noi, ceilalți, actori buni, care ne-am dat în ani grei măsura talentului, nu ne avem locul nostru sub soare. Dar trebuie să înțelegem că ei, cei atinși de această aripă de îngeri, sunt undeva acolo, deasupra. Da, nu suntem egali.

gaitan coperta

[…] Ștefan era un partener de scenă minunat, genul de actor care în afară de faptul că transmitea extraordinar, te trăgea și pe tine undeva lângă el. Poate unora li se va părea că bat câmpii când vorbesc de fenomenul acesta paranormal al unei aure care plutește în jurul unui actor. Eu cred că este real. Ștefan avea aură și te absorbea și pe tine sub acea aură.

Și dacă am făcut și eu un rol de excepție în acest spectacol, Fuga, l-am făcut și datorită lui, care efectiv te absorbea undeva acolo, în zona aceea miraculoasă, olimpiană. Sunt lucruri pe care dacă nu le recunoști înseamnă că ești mic la suflet și te vei chinui toată viața crezând că ție ți se face mereu o mare nedreptate. Toți suntem utili, toți ne avem locul nostru sub soare, unii sunt însă acolo undeva deasupra și dacă n-o recunoaștem vom fi tot timpul niște suferinzi și niște infirmi.

La Bojdeuca lui Creangă

[…] Cum pot să uit o noapte cu Ștefan Iordache la Bolta Rece din Iași, după ce tocmai primise fiecare dintre noi un premiu pentru rolurile din Fuga?!
Am stat de vorbă până când au început să cânte vrăbiuțele pe lângă noi și s-a luminat de ziuă, pe o prispă la Bolta Rece, după care ne-am dus la Bojdeuca lui Ion Creangă, la dorința lui Iordache. L-am trezit în zori de zi pe custodele Bojdeucii care, în loc să se supere, ne-a zis că în viața lui nu s-a bucurat atât de mult să fie trezit de cineva la ora aceea. Și iarăși s-au umplut cănile acelea de lui cu vin bun și povești despre Ion Creangă și Mihai Eminescu, și iarăși a fost o zi plină ca o viață…

Pentru că efectiv sunt, poate, ani în care nu ți se întâmplă nimic, și apoi, într-o zi și o noapte poți să trăiești cât să-ți umpli niște ani buni!

Gheorghe Dinică și morala socialistă

Filmam la un moment dat în Aeroportul Otopeni pentru filmul Zbor periculos pe un frig cumplit, de cădeau vrăbiile înghețate chiar în clădirea aeroportului. […] La un moment dat s-a anunțat că va sosi pe Otopeni un avion din țările calde ce se îndrepta în altă direcție, dar pe care o defecțiune îl obligase să aterizeze pentru a face o nouă alimentare cu combustibil. S-a eliberat o pistă și a aterizat un monstru de avion.

Au trimis niște autobuze ca vai de ele, cu burduful spart, să-i ia pe pasageri, fiindcă ceea ce trebuia să se facă nu se putea cu pasagerii în avion. Pasagerii acelei curse erau însă în bermude și șlapi, corespunzător vremii de unde plecaseră și a celei unde trebuiau să ajungă. Nu aveau de unde să știe bieții oameni că vor fi nevoiți să facă un popas la „Polul Nord”.

Când s-a descărcat primul autobuz și pasagerii au ajuns în dreptul geamului de unde îi priveam noi, i-am văzut, săracii, vineți de frig și tremurând încontinuu. Comandantul din Otopeni, care stătea cu noi, s-a apucat să ne spună amuzat, imitând dârdâitul lor: „Ia uite ăștia la ăștia cum sunt… O să înghețe, vai de mama lor!” Și a continuat să facă remarci, amuzându-se într-una. I-am spus să-i bage pe bieții oameni undeva, iar el, tot râzând, mi-a răspuns: „Nu e cald nicăieri, tovarășe Găitan. Și apoi, unde să-i bag pe toți?” „Și atunci ce faceți cu oamenii ăștia, se îmbolnăvesc!?”

Nu am terminat bine fraza, că l-am văzut pe Gigi cum se îndreaptă spre comandant, îl apucă de pufoaică și spune: „Băi, idiotule, nu mai râde ca un cretin, dă ordin să-i ducă înapoi în avion! Băi, vită, mor oamenii ăștia, se îmbolnăvesc, fă ceva!” „Tovarășe Dinică, cum vorbiți cu mine? Ăsta e regulamentul.” „Ce regulament, cretinule, nu vezi că se îmbolnăvesc oamenii ăștia?”

Ce a fost la gura lui Gigi, nu vă puteți închipui… A fost o scenă impresionantă. Francisc Munteanu s-a dus repede spre el să-l tempereze și l-a scos pe comandant din mâinile lui. Într-adevăr, oamenii au fost duși imediat în avion.

Dinică și Moraru

Gheorghe Dinică și Marin Moraru au fost foarte buni prieteni, în ciuda faptului că erau extrem de diferiți. Cred că a fost o prietenie din acelea în care se vedeau și tăceau trei ore împreună. „M-am întâlnit cu Marinuș și cred că am stat vreo trei ore”, zicea Dinică. „Și ne-am simțit atât de bine împreună!” „Dar ce ați făcut?” Dacă mă gândesc bine, vreo două ore și jumătate am tăcut.” Foarte interesant, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu poți spune că stăteau la o băută, fiindcă Marinuș nu bea.

Doi actori uriași și doi oameni fantastici, care au dat scenei românești valoare, individual sau într-un „cuplu”, cum rar se întâlnește.

Vladimir Găitan, George Mihăiță și… Michelangelo Antonioni

Filmul Reconstituirea a reprezentat o trambulină extraordinară de lansare pentru un tânăr aflat încă pe băncile facultății. Dacă am fi trăit într-un sistem normal, firesc, democratic, ar fi putut fi chiar o șansă de lansare într-o carieră internațională.

[…] Partea interesantă, din punctul de vedere al carierelor noastre, și aici mă refer la mine și la George Mihăiță – da, se pare că am pornit amândoi la drum și am cam ținut-o tot așa, drept dovadă stând cei peste patruzeci și cinci de ani de când suntem colegi -, a fost o întâmplare pe care am trăit-o la terminarea facultății. Ne-am dus să ne luăm diplomele de absolvire, și secretara Institutului ne-a arătat o scrisoare cu multe antete pe ea, venită din Italia, imediat după ce filmul fusese văzut, deci în urmă cu aproape doi ani de momentul în car ne-a fost arătată! Eu și Mihăiță eram solicitați de marele Michelangelo Antonioni să dăm probe pentru un film. Punct.

Ce a făcut Institutul? A răspuns că programa școlară nu permite absența noastră de la cursuri. Ce mai este de spus la această situație? Nimic, asta era… Sau, cum spunea Ștefan Bănică senior, „Târziu, nenică, târziu.” E o expresie cunoscută de actori, pe care dacă aș reproduce-o aici ar fi nevoie de prea multe bip-uri. Târziu, nenică, târziu…

Foto: cinemagia
* Intertitlurile aparțin redacției

16
/10
/17

M-am întors de la Iași, de la cel mai mare festival de literatură și traducere din partea noastră de Europă, cu un voluminos bagaj de amintiri și cu un la fel de voluminos bagaj de cărți. O săptămână mai târziu, amintirile se împletesc în mintea mea cu fragmentele literare. Las aici un scurt colaj.

15
/10
/17

Una dintre cele mai interesante apariții editoriale ale toamnei, „O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”, semnată de Andrew Scull, sociolog şi istoric al medicinei, a fost publicată la Editura Polirom, în colecţia „Plural M”.

13
/10
/17

Romanul „Arhipelagul altei vieți” (traducere din limba franceză de Daniel Niculescu) a fost publicat la Editura Polirom în 2017.

13
/10
/17

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu și ar putea, cu ajutorul inteligenței artificiale, să dezvolte o nouă formă de conștiință colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare "Codul lui Da Vinci". Romancierul american a făcut aceste declarații la Târgul de Carte de la Frankfurt unde își promovează noul său roman, "Origin".

09
/10
/17

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT, desfășurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat. Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost peste 30.000 de participanți.

09
/10
/17

Volumul O undiţă pentru bunicul meu, de Gao Xingjian – laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000 –, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba chineză de Irina Ivaşcu. Autorul s-a aflat săptămîna trecută la Iași, ca invitat special al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.

06
/10
/17

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

05
/10
/17

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta...” - Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ''pentru romanul său cu puternic impact emoţional''. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă", conform formulării lui Alfred Nobel.

03
/10
/17

Cine va lua Nobelul pentru literatură după Bob Dylan? Aceasta este marea întrebare care generează polemici serioase în saloanele literare, în contextul în care membrii Academiei suedeze ar putea să facă o alegere mai puțin controversată, lăsându-se tentați în acest an de propriul lor spirit academic, notează AFP.

24
/09
/17

Filip Florian se numără printre finaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, ediţia 2017, cu romanul „Zilele regelui” (Polirom, 2008, 2012, 2013, disponibil şi în ediţie digitală).

21
/09
/17

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

Page 1 of 7012345...102030...Last »