Razvan Suma, Lordul Byron, Schumann și Ceaikovski, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-suma-lordul-byron-schumann-si-ceaikovski-la-sala-radio/

Vineri, 26 februarie, de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio, cu participarea unuia dintre cei mai cunoscuţi muzicieni români ai momentului – violoncelistul RĂZVAN SUMA – îi invită pe iubitorii muzicii la o seară sub semnul romantismului, concepută în jurul poemului dramatic MANFRED, scris de Lordul Byron.

Un articol de Petre Ivan|23 februarie 2016

O “dramă metafizică”, așa cum Byron însuși o denumea, poemul spune povestea unui nobil măcinat de un adânc sentiment de vină din cauza morții iubitei sale, erou care invocă lumea spiritelor pentru a-și cere iertare.

Povestea cu inedite elemente supranaturale i-a inspirat pe doi dintre marii compozitori romantici – Schumann și Ceaikovski – ale căror frumoase partituri le veți asculta la Sala Radio: uvertura partiturii compuse de Schumann pe baza poemului lui Byron și Simfonia Manfred de Ceaikovski.Razvan Suma

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, apreciat în turnee naționale, dar și în numeroase concerte susținute în străinătate, violoncelistul Răzvan Suma va interpreta de această dată Concertul în la minor pentru violoncel, semnat de Schumann.

Evenimenul se va derula sub bagheta unuia dintre marii dirijori români, care se bucură de o mare apreciere internațională: NICOLAE MOLDOVEANU.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Razvan Suma – www.orchestreradio.com.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.