Recital de flaut cu Ioana Balașa, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-de-flaut-cu-ioana-balasa-la-ateneul-roman/

Pe 26 ianuarie, de la ora 19.00, la sala mică a Ateneului Român, o puteţi asculta pe Ioana Balaşa, în sonate de Prokofiev şi Reinecke.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2016

Din anul 2014, Ioana Balaşa este flautistă a Filarmonicii “George Enescu” din București şi a avut şansa de a cânta sub bagheta unor dirijori renumiţi, precum Cristian Măcelaru sau Leo Hussein. Debutul în calitate de solistă pe scena Ateneului Român a fost în cadrul stagiunii muzicale educative « Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica »

Ioana Balaşa colaborează în diverse proiecte artistice şi alături de alte orchestre importante – Virtuozii din Bucureşti, dirijată de maestrul Horia Andreescu, Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal – şi este implicată frecvent în stagiunile Cameratei Regale.

Experienţa acumulată de Ioana Balaşa până acum se datorează şi faptului că, proaspătă absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, câştigă în 2011 postul de flautistă a Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău. În cei trei ani petrecuţi acolo a avut o intensă activitate orchestrală, participând la concerte atât în țară, cât și în turneele din afara României (Italia, Germania). Tot în această perioadă devine membră a trio-ului de suflători “Echo”, alături de care îşi îmbogăţeşte experienţa camerală. Printre alte activități camerale se numără participarea la Festivalul de muzică de cameră de la Gizycko (Polonia), în cadrul căruia susține concerte alături de organistul polonez Wiktor Brzuchacz.

În calitate de solistă, susține concerte cu orchestra Filarmonicii “Mihail Jora”, sau cu Orchestra de Barockeri a Universității Naționale de Muzică din București. A debutat la 15 ani pe scena Ateneului din Bacău, cu concertul pentru flaut, harpă şi orchestră de W.A. Mozart.

De-a lungul timpului a participat la numeroase cursuri de măiestrie ale unor importanţi flautişti: Jean-Claude Gerard (Franța), Erwin Klambauer (Orchestra Simfonică Radio din Viena), Michael Cox (Orchestra Simfonică BBC), Emily Beynon şi Kersten McCall (Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam). În cadrul primei ediții a Festivalului « Sergiu Celibidache », s-a numărat printre participanții activi ai masterclass-ului profesorului Martin Kofler.

În cel de-al treilea an de studii a beneficiat de o bursă Erasmus, fiind admisă la Conservatorul din Strasbourg, sub îndrumarea flautistului Mario Caroli.
În prezent face un master în muzică de cameră la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa conf. univ. dr. Verona Maier.

Marti, 26 Ianuarie 2016, 19:00 – 20:00

IOANA BALAŞA – flaut
VERONA MAIER – pian

Program

Carl Reinecke – Sonata „Undine” pentru flaut şi pian
Serghei Prokofiev – Sonata pentru flaut si pian, op. 94

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

 

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.