Recital-dialog din compoziţia creatoarei Carmen Petra-Basacopol, la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-dialog-din-compozitia-creatoarei-carmen-petra-basacopol-la-opera-nationala-bucuresti/

Miercuri, 29 mai, de la ora 19.00, în Sala Studio a teatrului liric bucureştean, spectatorii au ocazia să asculte lucrări din creaţia lui Carmen Petra-Basacopol.

Un articol de Andrada Văsii|28 mai 2013

Miercuri, 29 mai, de la ora 19.00, în Sala Studio a teatrului liric bucureştean, spectatorii au ocazia să asculte lucrări din creaţia lui Carmen Petra-Basacopol.

Carmen Petra-Basacopol este compozitoarea operelor „Inimă de copil“ (după Edmondo de Amicis) şi „Apostol Bologa“ (după „Pădurea spânzuraţilor“ de Liviu Rebreanu), dar şi a poemului coregrafic pentru copii intitulat „Fata mării“, cea mai recentă creaţie a compozitoarei, prezentată în premieră absolută la ONB în stagiunea 2009 – 2010.

Acest recital are un larg repertoriu, de la muzica religioasă („Rugăciunile Regelui David“) la muzica sensibilă a descrierii naturii sau a răscolitoarelor sentimente de dragoste sau nostalgie, până la comicul grotesc al greierului lui Arghezi. Nu este un recital exclusiv vocal deoarece s-a găsit posibilitatea de a prezenta şi un moment coregrafic şi, de asemenea, câteva piese instrumentale. O bună parte din creaţia mea reflectă dorinţa de a pătrunde în universul spiritual atât de complex al muzicii vocale.

Carmen Petra-Basacopol,

creator liric

Între cele peste 80 de opusuri semnate de Carmen Petra-Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat. Compozitoarea a semnat pe lângă partituri de operă şi muzică vocal-simfonică, („Crengile“ – viziune pentru cor în mişcare şi orchestră, versuri de Mariana Dumitrescu, „Moartea Căprioarei“ – baladă pentru bariton şi orchestră, versuri de Nicolae Labiş), muzică simfonică, muzică vocală, dar şi creaţii de balet.

Info:

Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online pe http://tickets.operanb.ro/.

Foto credit: Opera Națională București (Facebook)

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.