Retrospectiva Krzysztof Kieślowski la Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-krzysztof-kieslowski-la-festivalul-international-de-film-transilvania-2022/

Regizorul şi scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediţie a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la naşterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secţiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două ţări invitate la această ediţie de festival.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2022

Fin observator al trăirilor umane și un maestru al așa-numitului ,,cinema al neliniștii morale’’, Kieślowski s-a născut în 1941 la Varșovia, a absolvit prestigioasa școală de film de la Łódź și și-a început cariera ca autor de documentare.

,,Fiecare om vrea să schimbe lumea ori de câte ori depune efortul de a face ceva. Eu n-am crezut niciodată că lumea poate fi literalmente schimbată. Am simțit mai degrabă că ea poate fi descrisă.’’

După un prim film de ficțiune realizat pentru televiziune, Kieślowski semnează Cicatricea (The Scar, 1976), considerat adevăratul său debut în cinema, o mostră de realism social filmată în stil documentar, cu mulți actori neprofesioniști, care surprinde bariera dintre cetățeni și autorități pe fundalul unui orășel amenințat de un proiect industrial deficitar. În Amatorul (Camera Buff, 1979), comedia neagră distinsă cu Marele Premiu la Moscova, regizorul abordează teme precum rolul artei în lume, cenzura și prețul libertății de creație, urmărind povestea unui cameraman amator care se opune ideii de manipulare a realității prin intermediul imaginilor. Cenzura a avut un impact direct în creația lui Kieślowski, multe dintre filmele sale fiind modificate sau pur și simplu interzise, la cererea Guvernului Polonez. De o astfel de soartă a avut parte Noroc chior (Blind Chance, 1981), care prezintă trei urmări posibile ale aceluiași incident banal, goana unui bărbat să prindă trenul, și care a ajuns pe marile ecrane abia în 1987.

Fără sfârșit (No End, 1985) e un film eminamente politic și controversat, despre procesele din timpul legii marțiale din Polonia, și a fost criticat la vremea lui atât de guvern, cât și de biserică și dizidenți. El marchează începutul colaborării cu Krzysztof Piesiewicz (alături de care Kieslowski va scrie ulterior scenariul uneia dintre cele mai aclamate serii TV din toate timpurile) și cu compozitorul Zbigniew Preisner. Premiat la Veneția și San Sebastián, Decalogul (Dekalog, 1988) cuprinde 10 filme inspirate de cele zece porunci din Vechiul Testament. Două dintre cele zece episoade au fost lansate și pe marele ecran și vor fi proiectate și la TIFF: Un scurt film despre omor (A Short Film About Killing) a fost desemnat cel mai bun film la European Film Awards și a cucerit două distincții importante la Cannes, în timp ce Un scurt film despre iubire (A Short Film About Love) a fost recompensat cu două premii la San Sebastián.

Ultimele patru lungmetraje ale lui Kieślowski (prezentate la TIFF în versiuni restaurate 4K) au fost cele care i-au consolidat poziția pe lista celor mai apreciați autori ai cinematografiei internaționale. Viața dublă a Veronicăi (The Double Life of Véronique, 1992), povestea celor două femei identice care nu se cunosc, dar între care există o legătură emoțională misterioasă, a obținut patru distincții la Cannes, una dintre ele acordată actriței elvețiene Irène Jacob, dar și două nominalizări la ediția din 1992 a premiilor César. Cel mai ambițios proiect al regizorului și una dintre capodoperele cinematografiei moderne, trilogia Trei culori – Albastru, Alb, Roșu (Three Colors – Blue, White, Red), inspirată din culorile steagului francez, reprezentative pentru idealurile Revoluției Franceze, a avut parte de o distribuție de excepție, din care au făcut parte actori precum Juliette Binoche, Julie Delpy sau Jean-Louis Trintignant. Criticul Roger Ebert le-a descris ca fiind, fiecare în parte, o anti-tragedie, o anti-comedie și o anti poveste de dragoste. Aceste trei filme, odată cu care autorul și-a anunțat intenția de a se retrage din lumea cinematografiei, au obținut o serie impresionantă de nominalizări și premii internaționale, printre care Leul de Aur la Veneția (Albastru, 1993), Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlin (Alb, 1994) și trei nominalizări la Premiile Oscar (Roșu, 1995).

În 1996, dispariția lui subită, la doar 56 de ani, a șocat întreaga lume a filmului, care îl consideră astăzi unul dintre cei mai influenți regizori europeni ai epocii, cu o contribuție unică de peste 40 de titluri la cinematografia mondială.

Close-up Krzysztof Kieślowski înseamnă filme cu teme dificile, dileme morale, adevăruri fundamentale și universale despre complexitatea trăirilor umane, prezentate la TIFF.21 cu sprijinul Institutului Polonez la București, în cadrul programului special Focus Polonia.

 

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.