Retrospectivă Paul Neagu, la Leeds
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-paul-neagu-la-leeds/

La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, astăzi, 13 august, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică şi sculpturi sau instalaţii până la creaţii poetice şi filme.

Un articol de Petre Ivan|13 august 2015

Paul Neagu (1938-2004), unul dintre reprezentanții cei mai proeminenți ai modernismului european, a fost considerat adesea drept cel mai important sculptor român de după Brâncuși, printre discipolii săi numărându-se nume faimoase ale artei contemporane, precum Anish Kapoor, Antony Gormley şi Tony Cragg.

Retrospectiva de la Leeds, care va rămâne deschisă până în luna noiembrie a acestui an într-unul dintre cele mai cunoscute spații expoziționale britanice, reprezintă cel mai mare eveniment dedicat lui Paul Neagu după instalarea la Londra, în anul 2012, de către Institutul Cultural Român din Londra, cu sprijinul d-lui Anton Neagu și al fundației Paul Neagu Estate, a lucrării sale “Alergător pe muchie”, prima operă monumentală semnată de un artist român amplasată permanent într-un spațiu public londonez.

Lucrarea poate fi admirată într-un parc din cartierul Islington, nu departe de locul unde artistul a locuit și lucrat în ultimii ani ai vieții.Paul Neagu

Paul Neagu s-a născut în România, la Timişoara, în 1938 şi a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti în anul 1959.

Lucrările sale au fost interzise în perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, drept urmare artistul stabilindu-se la Londra în 1970, pentru a deveni în 1976 cetăţean britanic.

Opera sa include performance, instalaţii, sculptură, desen, pictură şi poezie, Neagu fiind foarte apreciat şi ca profesor.

De-a lungul anilor, lucrările sale au fost expuse la Modern Art Oxford, Bienala de la Paris, Whitechapel Gallery, Hayward Gallery, Serpentine Gallery şi Institutul de Artă Contemporană (ICA) din Londra. Muzee importante ca Tate şi Muzeul de Artă Contemporană din Tokyo dețin opere ale artistului  în colecţiile lor permanente.

Foto: Retrospectivă Paul Neagu – icr-london.co.uk.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.

05
/07
/22

15 profesioniști de top din domeniul cultural, marketing și antreprenoriat au acceptat invitația de a deveni mentori la prima ediție Whatifany, programul inovator de orientare profesională dedicat liceenilor. Un demers educațional gândit ca o completare a eforturilor depuse de-a lungul celor 12 ani de studiu, programul debutează cu o ediție-pilot în luna septembrie, la București. Organizat în două etape, începând cu luna septembrie, Whatifany le va oferi participanților șansa de a interacționa atât cu experții din cele trei domenii, cât și cu mediile profesionale în care aceștia activează, în cadrul unor stagii de internship.