Revansa – spectacol lectură la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/revansa-spectacol-lectura-la-teatrul-odeon/

Teatrul Odeon prezintă astăzi, de la ora 19.30, spectacolul lectură Revansa. Evenimentul va avea loc la Sala Studio, în cadrul proiectului Fabulamundi. Playwriting Europe.

Un articol de Andrada Văsii|11 noiembrie 2013

Teatrul Odeon prezintă astăzi, de la ora 19.30, spectacolul lectură Revansa. Evenimentul va avea loc la Sala Studio, în cadrul proiectului Fabulamundi. Playwriting Europe.

Spectacolul Revansa va avea loc în prezenţa autorului, Michele Santeramo, autor dramatic şi actor, născut pe 22 august 1974.

Începând din 2001, Michele Santeramo a scris mai multe piese de teatru, majoritatea fiind publicate şi puse în scenă în acelaşi an: Nobili e Porci libriKonfine (nominalizată la premiul Enzimi în 2003), Murgia (mențiune specială la Generazione Scenario în 2003), Accadueò (premiul Voci Dell’Anima în 2004), Vico Angelo CustodeSacco e Vanzetti, loro malgrado, publicate de Editoria & Spettacolo.

A mai scris și Sogno degli artigiani, Le Scarpe, Cirano, în 2007, Fanculopensiero stanza 510 și Sequestro all’italiana (finalistă la premiul Riccione per il Teatro în 2009). Câștigă premiul Riccione per il Teatro în 2011 cu Il guaritore. În 2011, scrie piesa La rivincita (Revanşa), iar în 2012, Il giorno del Signore.

Michele Santeramo spune că s-ar defini, mai degrabă, ca un autor în viață, decât ca autor contemporan. „Lucrările mele vorbesc de cele mai multe ori despre oameni care au o puternică legătură cu pământul pe care trăiesc. Un alt element cheie este Sudul, văzut nu ca loc geografic, ci ca dimensiune socială de care oricine poate aparține, fie că trăiește la Viena sau în Tunis. Un Sud locuit de oameni defavorizați care își revendică dreptul lor de a trăi.”

Arta îşi ia Revansa pe scena teatrului Odeon

În Revanşa, Vincenzo lucrează pământul. Pesticidele folosite în agricultură i-au cauzat o formă de sterilitate și nu mai poate să îi dăruiască soției sale un copil. Expropriază pământul de pe urma căruia trăiesc și ajunge să fie prins ca într-o plasă încâlcită din cauza banilor împrumutați, a dificultăților, a problemelor. Este o poveste despre pământ și confort, care nu mai lasă loc altor dorințe.

Miercuri, 13 noiembrie, între orele 13.00 – 15.00, Michele Santeramo va susţine un workshop de scriere dramatică la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti.

Revansa

Fabulamundi. Playwriting Europe este un proiect câştigător al programului Cultura 2007-2013 şi urmăreşte promovarea dramaturgiei contemporane, a traducătorilor, a autorilor dramatici şi a textelor acestora, cu sprijinul unor instituţii teatrale din Italia, Franţa, Spania, Germania şi România.

Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia PAV din Roma, iar coorganizatori sunt Off Limits (Madrid, Spania) şi Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Ediţia 2013-2014 propune traduceri şi lecturi de piese pe tema „Oportunitate periculoasă” şi, de asemenea, ateliere de scriere dramatică susţinute de dramaturgii invitaţi.

Info:

La Teatrul Odeon proiectul debutează azi şi va continua anul viitor cu autori din Spania, Germania şi Franţa.

Foto credit: Teatrul Odeon, spectacolul Revansa

08
/11
/13

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

07
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Film cu pretenţii, „O vară foarte instabilă“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut - atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.