Revelația toamnei la Art Safari: Lilian Theil, o bătrână care zâmbește și „pictează” cu acul de cusut
https://www.ziarulmetropolis.ro/revelatia-toamnei-la-art-safari-lilian-theil-o-batrana-care-zambeste-si-picteaza-cu-acul-de-cusut/

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din ţară, prezintă în cadrul ediţiei a X-a, o artistă neconvenţională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Braşov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut şi creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.

Un articol de Petre Ivan|26 octombrie 2022

Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește”, curatoriată Raluca Ilaria Demetrescu, este primul solo show al artistei care locuiește la Sighișoara și poate fi văzută până pe 11 decembrie la Art Safari. De altfel, vineri, 29 octombrie, fiul artistei, Peter Theil, va fi ghid în expoziția mamei sale în cadrul Night Tours (22:00-1:00).

Lilian Theil are o poveste de viață plină de turbulențe. A fost exmatriculată după primul an de studii de la Institutul Național de Artă Nicolae Grigorescu din București, în 1952, pe motiv de „origine nesănătoasă”. Artista se va (re)apuca de artă într-un exercițiu eliberator, după Revoluția din decembrie 1989, la 57 de ani, vârsta la care alții ies la pensie. Lilian Theil pornește, fără pauză, o practică artistică în zona artei obiectului textil, iar opera sa nu este tributară niciunui „ism”, modă sau tendințe în artele contemporane.

Creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, despre corporații și politicieni, secole și accidente, despre nazism, comunism și capitalism, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre ce înseamnă a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie. Compoziții ilustrative, cu sensuri figurate, metaforice, lucrările lui Lilian Theil atrag instantaneu privitorul, datorită laturii lor estetice și profund genuine. Orice detaliu, cât de mic, are importanța și explicația sensului său în universul creației artistei.

„Lilian Theil este o anarhistă blândă care vine să desăvârșească, alături de alte ilustre artiste românce, precum Margareta Sterian, Lena Constante, Ana Lupaș, Cela Neamțu, Șerbana Drăgoescu etc., printr-un discurs actual, nevoia de recuperare a artelor considerate minore, cum ar fi broderia. Femeilor care nu au avut libertatea amar de vreme să studieze belle-artele li s-a atribuit în societatea patriarhală, modesta îndeletnicire a decorării spațiului casnic prin folosirea pânzei, acului și războiului de țesut.

Ei bine, artele acestea minore, textile, își revendică astăzi locul conceptual alături de marea Sculptură și regina Pictură care au fost luate în stăpânire de-a lungul secolelor aproape exclusiv de bărbați. Lilian Theil, înconjurată de pânzeturi, ițe și fire, așezată la masa de cusut, brodează istorii ale vieții și neființei, privește în îndepărtarea sinelui și a imaginației și zâmbește cu înțelepciune și îngăduință față de situațiile vieții și majestății artelor importante”, povestește curatoarea expoziției, Raluca Ilaria Demetrescu.

Viața lui Lilian Theil și cele mai importante evenimente ale secolului XX, cusute pe 3 pânze

Una dintre lucrările-vedetă din expoziția găzduită la Art Safari este tripticul intitulat „Secolul al XX-lea”, la care Lilian Theil a lucrat mult timp, atât fizic, cât și mental. Secolul al XX-lea este practic secolul pe care l-a trăit artista în mare parte (două treimi din el). Prima lucrare a tripticului reprezintă nazismul și începutul comunismului. Culorile sunt foarte vii, puternice, în acord cu emoțiile dintr-o dictatură.

A doua lucrare reprezintă dictatura megalomanică a lui Nicolae Ceaușescu și are Casa Poporului în centru. Totul este gri, cenușiu, dar pe alocuri sunt și flori. Flori care reprezintă tinerețea familiei Theil, prietenii lor, tinerețea în general și speranța că oamenii pot depăși împreună răul cotidian. Al treilea capitol al tripticului reprezintă perioadă post-revoluționară, care ia forma unei caracatițe, simbol al capitalismului adoptat imediat cu bune și cu rele.

Program și bilete Art Safari – ediția a X-a

Art Safari poate fi vizitat până pe 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziții, pe tonuri de muzică live și prosecco.

În 28-29 octombrie, tematica Night Tours va fi Halloween, iar programul artistic va include un concert de flaut Daniela Nedelea, interpret în cadrul orchestrei Operei din Brașov. Peter Theil îi va aștepta pe vizitatorii Art Safari în seara de sâmbătă, 29 octombrie, unde îi va ghida prin expoziția mamei sale Lilian Theil. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la poartă.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.