Revelion CENTENAR – Piața Constituției
https://www.ziarulmetropolis.ro/revelion-centenar-piata-constitutiei/

Bucureştenii pot participa în noaptea dintre ani, pe 31 decembrie, începând cu ora 19.30, în Piaţa Constituţiei, la REVELIONul CENTENAR, un show exploziv, de peste şase ore, care marchează cei o sută de ani de la Marea Unire. Intrarea este liberă.

Un articol de |21 decembrie 2018

Ca în fiecare an, concertul va fi un eveniment de excepție, în care una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului, Palatul Parlamentului, va face parte din scenografia spectacolului.

Cu acest prilej, pe scena instalată în Piața Constituției, vor urca personalități din muzica românească îndrăgite de toate vârstele, iar stilurile muzicale diverse și scenografia spectaculoasă vor antrena publicul pe parcursul întregii seri.

Delia, Carla’s Dreams, Smiley, The Motans, Antonia, Nicoleta Nucă, Mark Stan, Alex Calancea și Lupii, Irina Rimes, Vescan, Noaptea Târziu, Dorian Popa, Vanotek & Lori vor petrece alături de public, creând o atmosferă efervescentă și plină de voie bună.

Artiștilor români li se adaugă un invitat special, DJ-ul internațional André Tanneberger, cunoscut cu numele de scenă ATB, care va mixa live în Piața Constituției. Seara se va încheia cu un spectaculos show de artificii.

DJ, compozitor și producător de muzică dance electronică, care îmbină stiluri precum trance, dance și chill out, ATB a ocupat de-a lungul celor douăzeci de ani de carieră primele locuri în topurile de specialitate din străinătate.

Debutul său din 1990, cu single-ul 9 PM (Till I Come), care l-a propulsat în topul din UK, a fost urmat de numeroase hit-uri – Ecstasy, Let U Go, What About Us, Move On, When It Ends It Starts Again -, îndrăgite de fani din întreaga lume.

Intrarea este liberă.

Foto: Revelion CENTENAR – facebook

07
/11
/15

CORUL DE COPII RADIO caută noi talente! Dirijat de VOICU POPESCU, ansamblul component al Orchestrelor şi Corurilor Radio România aniversează în acest an 70 de ani de activitate. Un moment extrem de important pentru cor îl reprezintă recenta participare în finala uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING, în cadrul căreia la Munchen, pe 11 octombrie 2015, Corul de Copii Radio a evoluat alături de numai alte 8 ansambluri selecționate din aproape 100 din Europa.

06
/11
/15

În această toamnă, unica instituție reprezentantă a genului operetei în România, Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, celebrează împlinirea a 65 de ani de la înființarea sub numele de Teatrul de Stat de Operetă, printr-o serie de evenimente speciale unite sub titulatura ,,Opereta 65” și menite să aducă în prim-plan farmecul și complexitatea acestui gen muzical.

06
/11
/15

Unul dintre cei mai importanți pianiști români de jazz, Ion Baciu Jr., muzician stabilit în Suedia și aplaudat alături de cele mai cunoscute formații și soliști de jazz din țara sa de adopție - inclusiv alături de Stockholm Jazz Orchestra – este invitat să concerteze la Sala Radio.

05
/11
/15

Ediţia a zecea a Festivalului de Muzică Veche propune publicului său, între 9 și 13 noiembrie, o serie de recitaluri solo ce vor pune în lumină famiile celor mai frecvent utilizate instrumente cu coarde ale muzicii baroce. Instrumentele protagoniste vor fi: harpe istorice, fidel, vioară barocă, viola d’amore, viola da gamba, clavecin, spinetă, clavicord, lăută, teorbă, chitară barocă. Recitalurile vor fi însoţite de explicaţii referitoare la construcția și întreținerea acestor instrumente, oferite cu plăcere publicului de către artişti.

05
/11
/15

Ediţia Jubiliară a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, marcând 20 de ani de excepţionale succese, s-a desfăşurat într-un climat entuziasmant şi la cel mai ridicat nivel artistic. Aceste manifestări sunt considerate printre cele mai importante din lume, aşa cum scria recent şi marele cotidian italian Corriere della Sera în articolul intitulat Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mariana Nicolesco: Cultul unei ţări pentru gloriile sale.

04
/11
/15

Paganini n-a cântat în România niciodată. Dar a fost faimos și aici, încă din timpul vieții; ziarele scriau despre el pe la 1836. Mai recent, magia muzicii sale a fost surprinsă de regizorul Mick Davis, la Teatrul Metropolis. Producția, care îl are pe Tudor Aaron Istodor în rolul principal, se joacă pe 8, 9 și 10 noiembrie.

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.