Paganini n-a cântat în România niciodată. Dar a fost faimos şi aici, încă din timpul vieţii; ziarele scriau despre el pe la 1836. Mai recent, magia muzicii sale a fost surprinsă de regizorul Mick Davis, la Teatrul Metropolis. Producţia, care îl are pe Tudor Aaron Istodor în rolul principal, se joacă pe 8, 9 şi 10 noiembrie.
Un articol de Monica Andrei|4 noiembrie 2015
În 1836, cu patru ani înaninte ca Paganini să părăsească această lume, apare în Curierul Românesc, nr. 82, un articol care spune că vestitul muzician trăiește retras la moșia sa, de lângă Parma, spre a-și recăpăta sănătatea.
Declară că toate compunerile care au apărut în străinătate sub numele său, în țările străine, nu sunt ale lui și că are de gând să dea publicului în grabă o culegere completă cu lucrările sale adevărate. Preocuparea de a-și publica operele într-o ediție proprie, bine îngrijită, era un gând obsedant, care nu fusese comunicat doar prietenului său, Filippo Zafferini, ci și presei.
Intenția sa luase caracterul unui angajament public, la împlinirea căruia ar fi trebuit să se simtă constrâns ca la o obligație morală, însă alte preocupări urgente îl frământau. Când declarase toate acestea presei, Paganini venise bolnav la vila Gajona, în orașul cu cele mai frumoase violete, în speranța că i se va da posibilitatea de a forma o orchestră fără rival în Europa.
Doi ani mai târziu, tot în Curierul românesc, nr. 24, apare textul: „Paganini trebuie să sosească la Londra săptămâna aceasta. Se zice că s-a angajat a cânta la teatrul Drury Lane”. Tot în acel an, Ludovic Wiest venise de la Viena la Bucureşti şi era comparat cu Paganini, dar lumea nu ştia mare lucru despre faima marelui compozitor şi muzician. Wiest devenise animatorul saloanelor bucureştene din vechile familii boiereşti, unde apare ca instrumentist; ajunge să cânte prin vechile grădini bucureştene.
Pe la 1858, criticul Nicolae Filimon publică nişte articole care alcătuiesc o biografie a muzicianului, în ziarul Naţional din mai şi iunie. Sunt nişte rezumate după lucrarea muzicianului François-Joseph Fétis, care a scris prima biografie Paganini. Cartea lui Filimon trezeşte curiozitatea românilor pentru aspete ale vieţii şi muzicii artistului.
De la acest episod trec 30 de ani până când se întâmplă un eveniment în viaţa muzicală românească. Sub profesoratul lui Robert Klenk şi Carl Flesch se introduce la Conservatorul din Bucureşti studiul unor lucrări de Paganini: în anul V, „Moto perpeto” şi în anul VI, „60 de variaţiuni pe aria Barucabá”, „24 de Capricii” şi „Concertele”.
În 1906 concertează la Bucureşti Franz von Vecsey şi prezintă la primul său concert „Le streghe”. Un an mai târziu, un profesor de la Conservatorul din Bucureşti, R. Malcher s-a încumetat să execute, alături de o tânără pianistă, Olimpia Mărculescu-Gheorghiade, aceeaşi piesă muzicală. De atunci, încet, încet, numele marelui virtuoz mag al viorii devine prestigios . (Sursa: Ioan Ianegic, Paganini)
Enescu recomandă violoniştilor să nu se despartă de “Capricii”
George Enescu a fost un mare admirator al celebrului violonist, i-a studiat epoca, biografia şi majoritatea compoziţiilor, reuşind să pătrundă în psihologia compozitorului, în modul său de a gândi şi a simţi.
În stagiunea 1915-1916, Enescu a avut 16 concerte, în calitate de solist.. Printre alte lucrări, a prevăzut în programul său şi multe piese compuse de Paganini (“La streghe” şi „Capricii”). Recomanda tuturor violoniştilor să nu se despartă toată viaţa de cele „24 de Capricii”. Personal le studia nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi din punct de vedere al conţinutului, a ceea ce trecea de simțuri și ajungea la suflet.
Afişele unui concert dat de Paganini la Paris anunţa publicul că marele virtuoz va cânta întregul program pe o singură strună. În seara concertului, Paganini angajează o birjă care să-l ducă la teatru. La finalul cursei, îl întreabă pe vizitiu ce-i datorează, iar acesta-i cere zece franci. “Eşti nebun de legat, e o sumă uriaşă”, strigă artistul. „Nici vorbă, un bilet la concertul dumneavoastră costă dublu”, adaugă birjarul. „De acord, zâmbi Paganini, sunt gata să-ţi plătesc 20 de franci, însă cu condiţia să mă duci cu trăsura pe-o singură roată”. Birjarul recunoscu că Paganini are dreptate şi se mulţumi cu un franc şi jumătate. (Sursa: George Sbârcea: “Muza cu şi fără haz”)
FOTO: Facebook Tudor Aaron Istodor
