Richard Strauss, cu Ruxandra Donose şi Claudiu Bleonţ
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-strauss-cu-ruxandra-donose-si-claudiu-bleont/

O operă cu un libret savuros, „Ariadna din Naxos” de Richard Strauss, în care povestea personajelor antice se combină cu momente atractive de comic de situaţie, va fi prezentată pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie 2014, de la ora 19.00, într-o distribuţie de excepţie.

Un articol de Petre Ivan|20 ianuarie 2014

O operă cu un libret savuros, „Ariadna din Naxos” de Richard Strauss, în care povestea personajelor antice se combină cu momente atractive de comic de situaţie, va fi prezentată pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie 2014, de la ora 19.00, într-o distribuţie de excepţie.

Cap de afiş sunt două vedete: mezzosoprana Ruxandra Donose, care evoluează pe cele mai mari scene lirice ale lumii şi care va interpreta rolul Compozitorului şi Claudiu Bleonţ, care îl va întruchipa pe Majordom, actor extrem da apreciat pe scenele de teatru din România.

Inedita poveste va fi readusă la viaţă de Orchestra Naţională Radio – dirijor Tiberiu Soare.

„Avem în faţă o capodoperă eclectică, un amalgam armonios de stiluri.

Nu știu de ce, dar studiul acestei partituri îmi trezeşte o melancolie nedefinită, ca un regret după niște splendide vremuri care, de fapt, nu au existat niciodată.” – mărturiseşte dirijorul principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România despre lucrarea pe care o pregăteşte.

Richard Strauss

150 de ani de ani la naşterea compozitorului Richard Strauss

„Situaţiile conflictuale îmbină atât comicul, burlescul, cât şi tragicul privit în cheie ironică şi/sau tragi-comică. Din punct de vedere vocal, dar şi actoricesc, este o operă grea, tocmai de aceea se cântă relativ rar.

Personal, având în vedere experienţa acumulată în domeniul reprezentării muzicii contemporane, abordarea acestei partituri îmi aduce mari satisfacţii.” – a declarat soprana Lavinia Cherecheş, interpreta rolului titular, cu o frumoasă carieră legată mai ales de Opera Naţională Română Cluj-Napoca.

Evenimentul marchează inaugurarea la Sala Radio a manifestărilor ce aniversează 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss.

Foto: Claudiu Bleonţ şi Richard Strauss – cinemagia şi wikipedia

12
/09
/14

Timp de trei zile si trei nopti, Capitala va serba peste jumatate de mileniu. Vor avea loc petreceri in aer liber, concerte, expozitii, targuri, explozii de muzica si culoare. In perioada 19-21 septembrie, Piata Constitutiei, Piata Universitatii, Parcul Cismigiu si Centrul istoric vor deveni "punctele fierbinti" ale Zilelor Bucurestiului.

09
/09
/14

ConTempo, una dintre cele mai apreciate formaţii de cvartet din lume, compusă în întregime din muzicieni români, deţine astăzi o poziţie dorită de multe ansambluri de acest gen: este cvartetul de Stat al Radio Televiziunii Irlandeze şi susţine concerte şi turnee pe toate continentele.

09
/09
/14

Corul de Copii Radio şi alte trei coruri de copii şi tineret din Bucureşti şi din ţară, alături de celebrul Cor Naţional de Cameră Madrigal, vă invită sâmbătă, 13 septembrie (19.00), la un adevărat regal muzical coral la Sala Radio.

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

01
/09
/14

Pianista Elisabeth Leonskaja, laureată a Concursului Enescu în 1964: „Imediat dupa 1989, când încă se vedeau la București urmele gloanețelor pe clădiri, la Concursul și la Festivalul Enescu veneau mari muzicieni din toată lumea. Nu poți decât să te înclini în fața acestor lucruri!”