Ridley Scott, miniserie despre virusul Ebola
https://www.ziarulmetropolis.ro/ridley-scott-miniserie-despre-virusul-ebola/

Producătorii Ridley Scott şi Lynda Obst lucrează la o miniserie de televiziune, bazată pe cartea „The Hot Zone” a lui Richard Preston, publicată în 1994, despre izbucnirea epidemiilor de febră hemoragică, inclusiv cea provocată de virusul Ebola. Potrivit The Hollywood Reporter, serialul va fi produs de studiourile de televiziune Fox, după un scenariu adaptat de Jeff Vintar.

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2014

Proiectul este în planurile celor doi producători de mulţi ani, Ridley Scott şi Lynda Obst cumpărând drepturile de ecranizare a cărţii lui Richard Preston la puţin timp de la publicarea sa. Aceştia au început însă să lucreze la ideea unui serial TV pe tema Ebola abia în ultimul an.

Autorul bestseller-ului „The Hot Zone”, Richard Preston lucrează acum la o continuare a articolului publicat în 1992 în publicaţia americană The New Yorker, pe care este bazată cartea sa, iar Ridley Scott şi Lynda Obst ar încerca să includă şi noul material în serialul TV.

Acest serial de televiziune va încerca să ofere o istorie a problemei Ebola, inclusiv relatarea despre un incident din 1989 când mai multe maimuţe de la un centru de cercetare din statul american Virginia au fost infectate cu o mutaţie a virusului care provoacă febră hemoragică.

Ridley Scott şi Lynda Obst au intenţionat, anterior, ca proiectul să fie transformat într-un lungmetraj pentru 20th Century Fox, cu actriţa Jodie Foster ca protagonistă, notează Mediafax.

Ridley Scott

Ridley Scott

„Cred că viteza cu care ucide este ceea ce face această boală să fie atât de înfricoşătoare. Lumea speră că va rămâne într-o regiune îndepărtată a globului, dar acest lucru este o iluzie în lumea modernă”, a declarat Lynda Obst pentru publicaţia The Hollywood Reporter.

Producătoarea a explicat că o miniserie de televiziune este modul potrivit de a pune în scenă acest proiect, „pentru că permite o mai mare libertate, faţă de structura în trei acte a unui film”.

Ebola a provocat moartea a cel puţin 4.555 de persoane dintre cele 9.216 cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA), potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Foto: Ridley Scott, Ebola – cinemagia, wikipedia

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.