RINOCERII de Eugène Ionesco, un spectacol de Robert Willson, online, în TEATROTECA TNC
https://www.ziarulmetropolis.ro/rinocerii-de-eugene-ionesco-un-spectacol-de-robert-willson-online-in-teatroteca-tnc/

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova continuă seria marilor producţii prezentate în TEATROTECA TNC, difuzând pe pagina oficială de facebook – www.fb.com/tncms.oficial – un alt mare spectacol produs la Naţionalul craiovean: RINOCERII de Eugène Ionesco, un spectacol emblematic semnat de Robert Willson, la invitaţia directorului de atunci al instituţiei, Mircea Cornişteanu. Spectacolul va putea fi vizionat duminică, 31 mai 2020, ora 19:00.

Un articol de Petre Ivan|20 mai 2020

Robert Wilson, autor al mai multor spectacole eveniment pe marile scene ale lumii, a montat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova capodopera dramaturgiei ionesciene, în anul 2014: „La 44 ani după ce Ionesco mi-a sugerat să-i regizez o piesă, am de­cis să fac față acestei provocări. Pentru mine, există două caracteristici în scrierile sale, care sunt izbitoare: desigur, absurdul și un incredibil simț al umorului. El râdea întotdeauna. Nu ar trebui să facem teatru, dacă nu putem râde”, spunea Robert Wilson, cel pe care marele dramaturg francez de origine română Eugène Ionesco l-a numit cândva „cel mai important regizor american”.

Robert Wilson, personalitate artistică complexă – regizor, actor, scenograf, designer de  lumini și sunet, arhitect, pictor – este creatorul unor spectacole care au reinventat limbajul scenic în a doua jumătate a secolului al XX-lea. The New York Times l-a descris pe Robert Wilson drept „o figură impozantă într-o lume a teatrului experimental și un explorator al utilizării timpului și spațiului pe scenă.” Născut în Waco, Texas, Wilson este unul din cei mai importanți artiști vizuali și de teatru. Opera sa pentru scenă include în mod neconvențional o varietate largă de medii artistice incluzând dansul, mișcarea, lumina, sculptura, muzica și textul. Imaginile compuse de Wilson sunt frapante din punct de vedere estetic și încărcate emoțional, iar spectacolele sale sunt aclamate deopotrivă de criticii de teatru și de publicul din întreaga lume.

Opera lui Wilson este enormă. El nu se reclamă de la celebrul slogan small is beautiful, ci dimpotrivă, el vede mare şi simte imens. Aceasta îl defineşte pe el, artistul care a spart cadrele temporale normative pentru a lăsa publicul să plonjeze în adevărate voiaje în timp, zile şi nopţi. E o operă a unui mare descoperitor, dar e şi o operă ce traduce, pentru a parafraza o frază care-i e dragă, graful inimii sale.”

George Banu, Robert Wilson: de la actorul fără umbră la umbra actorului

La Craiova, Robert Wilson a fost însoțit de o echipă de colaboratori cu care lucrează de obicei pentru spectacolele sale: dramaturgul Konrad Kuhn (Austria), creatorul de costume Jacques Reynaud (Franța), co-regizorii Tilman Hecker (Germania) și Charles Chemin (Franța), light-designerii A.J. Weissbard (Italia) şi John Torres (Canada), video-artistul Tomek Jeziorski (Polonia) și compozitorul Adam Lenz (SUA). Acestora li s-au adăugat, din România, regizorul Bobi Pricop (asistent de regie), scenografii Adrian Damian (asistent decor), Adriana Dinulescu (asistent costume), Gina Călinoiu (stage manger).

S-a spus că teatrul lui Wilson este unul al „sculpturilor mobile”, că actorul este mai ales formă în geometria fină a regizorului, una cu retorică proprie, alternare de spațiu și nonspațiu, plin și gol, pe care decorul invadat de lumini savante o ilustrează. Spectacolul de la Craiova al arhitectului Wilson, o suită de tablouri vivante, uluiește prin frumusețea formelor. Un scaun agățat într-o scenă, un receptor suspendat într-o alta, vrafuri de hârtii mototolite în următoarea, platforme cu scări, un divan alb cu tăietură modernă, cu același spătar în care golul a înlocuit materia, toate anulează convenția dramatică bazată pe iluzie, personaj și empatie pentru a o înlocui cu o retorică vizuală de sine stătătoare.

Cristina Rusiecki, Revista Cultura 

Rinocerii este un spectacol avangardist, regizorul Robert Wilson mizând pe imaginea plastică drept formă de expresie artistică. Prin armonia și echilibrul pictural, prin precizia gestului și ritmul perfect stăpânit al mișcării, spectacolul Rinocerii devine un dans al culorii, emoţia stârnită fiind comparabilă aceleia în care-l savurăm pe Dali, Mondrian, Magritte. 

Noua montare de la Teatrul Național din Craiova este un triumf. Wilson este un pictor, un arhitect şi un artist al scenei vizuale. Are un auz fin pentru genul de muzică ce se repetă în minte la mult timp după ce s-a oprit în difuzoare. Producţia a avut numeroase momente vizuale şi auditive memorabile, dar pentru mine, cea mai impresionantă trăsătură a fost caracterizarea echipei de actori de la Craiova. Fiecare actor a oferit o vinietă personală care a fost amuzantă, precisă, şi cu un simţ al ritmului interior ce dădea impresia unui dans viu. Bérenger chiar semăna cu Ionesco, pe care l-am cunoscut o dată când l-am rugat să ia parte la conferinţa din Londra, şi ale cărui curtoazie şi gravitasfolosite pentru efect comic, mi-au rămas în minte de atunci.

John Elsom, SpectActor – revista Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova

Distribuția spectacolului este alcătuită din excepționalii actori ai Teatrului Național „Marin Soresccu” din Craiova: Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Iulia Lazăr, Claudiu Bleonţ, Valer Dellakeza, Tamara Popescu, Angel Rababoc, Nicolae Poghirc, Raluca Păun, Monica Ardeleanu, George Albert Costea, Cosmin Rădescu, Constantin Cicort, Mirela Cioabă, Dragoș Măceșanu, Iulia Colan, Ion Colan, Corina Druc, Alex Calangiu, Romanița Ionescu, Geni Macsim, Claudiu Mihail, Natașa Raab, Adrian Andone, Marian Politic, Eugen Titu, Cătălin Vieru, Cosmin Dolea, Anca Maria Ghiță,  Costinela Ungureanu.

Durata spectacolului:  90 minute.

Foto: Adi Bulboacă

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

web: https://tncms.ro

facebook: https://www.facebook.com/tncms.oficial

instagram: https://www.instagram.com/teatrulnationalcraiova

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.