Rita Gobi vine la Linotip, cu un workshop și un spectacol
https://www.ziarulmetropolis.ro/rita-gobi-vine-la-linotip-cu-un-workshop-si-un-spectacol/

Pe 2 noiembrie, Rita Gobi aduce Freestyle la Bucureşti. Spectacolele Ritei Gobi ies în evidenţă atât prin curajul de a experimenta, cât şi prin coregrafiile construite minuţios.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2019

Caracteristicile proeminente ale stilului său sunt geometria, minimalismul și dorința de a folosi reducția mișcărilor.

Cel mai recent spectacol al Ritei deschide ușile către lumea unui om jucăuș. Spațiul de joacă este animat de către prezența fizică și de către interacțiunea celor două personaje, Ruri și Rita.

Cei doi jucători se raportează unul la celălalt prin implicarea lor în activitați intense: alergare, sărituri, înot, statul sub apă sau plutirea pe apă.

Totuși, în această competiție nu este vorba despre viteză ori despre cine câștigă. Există răspunsuri în armonie sau lipsite de aceasta adresate semnalelor corporale misterioase ale celuilalt competitor (omul), care sunt responsabile pentru simțul competiției, acestea fiind adevărata țintă a întrecerii corporale. De acestă dată, participanții nu se luptă cu cineva, ci cu propriile sale corpuri.

Dans: Ruri Mito (JP) & Rita Gobi

Muzica: Dávid Szegő

Design lumini: Pavla Beranová (CZ)

Tehnician lumini: Zuzana Bottová (CZ)

Dramaturgie: Anna Zsigó

Asistenți de producție: Lena Hashimoto (JP)& Liliána Maros

Producator creativ: Ágnes Bakk

Workshop Rita Góbi, pe 31 octombrie și 1 noiembrie

Vino și găsește-ți propria expresivitate corporală! Rita Góbi este coregraf, performer și profesor de dans, ce a absolvit Academia de Dans din Budapesta, Ungaria. Coregrafiile sale sunt unice și misterioase, acestea fiind construite prin intermediul mișcărilor minimaliste și repetitive și prin elemente ce țin de sfera grotescului, elemente animalistice și deformate.

Rita a susținut deja multe ateliere și masterclass-uri, nu doar în Ungaria, dar și în străinătate, în țări precum Polonia, Rusia, Portugalia, Republica Ceha, Serbia, Olanda, Japonia, România și Grecia.

Cu ajutorul antrenamentului oferit de Góbi, cât și prin accesarea concentrării tale interioare, poți ajunge la un nou nivel al dansului liber. Clasele vor începe cu o sesiune de încălzire fizică, pentru a-ți activa toate părțile corpului, și vor include oportunități coregrafice de dans liber, cât și improvizații „ghidate”. Focusul va fi împărțit în mod egal, astfel încât, la sfârșitul workshop-ului, fiecare participant va avea propriul moment coregrafic.

Sunt așteptați atât începătorii, cei ce se află la un nivel avansat, cât și dansatorii profesioniști.

16
/09
/13

Anim’est păstrează un loc important pentru workshop-urile de animație. Toți iubitorii de animație (adulți sau copii), interesați să afle mai multe detalii despre pașii și tehnicile ce stau la baza realizării unui film de animație au la dispoziție 2 ateliere.

16
/09
/13

„Costumul” (The Suit), o producţie a Teatrului Bouffes du Nord din Paris, în regia, adaptarea şi muzica lui Peter Brook, Marie-Hélène Estienne şi Frank Krawczyk, va fi prezentat în premieră de către Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

14
/09
/13

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbește la radio și la televiziune despre Verdi, dar și despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la București, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „Enescu”.

14
/09
/13

Ioana Nicolaie va fi tradusă peste hotare. Romanele ,,Cerul din burtă’’ şi ,,O pasăre pe sârmă’’, de Ioana Nicolaie, ambele apărute în colecţia ,,Ego. Proză” a Editurii Polirom, vor fi publicate în traducere în Suedia, Bulgaria şi Serbia.