Robert Redford, ovaţionat la ultimul său rol din carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-redford-ovationat-la-ultimul-sau-rol-din-cariera/

Robert Redford, 82 de ani, a fost ovaţionat, aseară, la Toronto, la premiera filmului „The Old Man and the Gun”, despre care actorul a spus că este ultimul în care a jucat. Criticii nu exclud ca rolul să îi aducă lui Redford o nominalizare la Oscar.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2018

„The Old Man and the Gun” spune povestea unui fermecător jefuitor de bănci, care a fost prins de 17 ori în decursul a 60 de ani, dar care a reuşit de fiecare dată să evadeze.

Luna trecută, veteranul de la Hollywood a anunţat că filmul, care va avea premiera pe 28 septembrie în Statele Unite, este ultimul în care va juca.

Cunoscut pentru roluri din filme ca „Butch Cassidy şi Sundance Kid” (1969), „Cacealmaua” (1973), „Toţi oamenii preşedintelui” (1976), „Cele trei zile ale Condorului” (1975) şi „Departe de Africa” (1985), Redford a mărturisit că intenţionează să se axeze pe regie.

Casey Affleck, Sissy Spacek şi cântăreţul Tom Waits fac parte din distribuţia filmului lui David Lowery.

Întotdeauna am fost atras de ideea de răufăcători şi am jucat acest rol de multe ori, aşa că acum am urmat exemplul. – Robert Redford.

Un aspect-cheie al filmului, bazat pe viaţa criminalistului Forrest Tucker, este relaţia dintre personajul lui Redford şi poliţistul detectiv aflat pe urmele sale.  Affleck îl interpretează pe poliţistul în chestiune, care a lucrat înainte cu Lowery la „Ain’t Them Bodies Saints” şi „A Ghost Story”.

Regizorul David Lowery a subliniat că a ales să filmeze pe peliculă de 16 mm „pentru a face ca filmul să pară de modă veche, realizat într-o epocă diferită”.

Festivalul de Film de la Toronto se va încheia pe 16 septembrie.

Legendarul Robert Redford

Robert Redford, actor, regizor, producător şi filantrop, s-a născut pe 18 august 1936, în Santa Monica. A jucat în peste 70 de filme artistice şi de televiziune, iar printre acestea se numără „Jeremiah Johnson” (1972), satira politică „Candidatul” (1972), „Cei mai frumoşi ani/ The Way We Were” (1973) şi „Cacealmaua/ The Sting” (1973), rol pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar.

Pe parcursul anilor 1974 – 1976, Redford a fost prezent în box office cu filmele „Marele Gatsby/ The Great Gatsby” (1974), „Marele Waldo Pepper/ The Great Waldo Pepper” (1975) şi „Cele trei zile ale Condorului/ Three Days of the Condor” (1975).

Popularul şi aclamatul „Toţi oamenii preşedintelui” (1976), regizat de Alan J. Pakula şi scris de William Goldman, a fost un film ce a costituit un punct de reper pentru Redford.

A primit premiul Oscar de două ori – în 1981, pentru regia filmului „Oameni obişnuiţi/ Ordinary People”, şi în 2003, pentru întreaga sa activitate.

Foto: Robert REDFORD – facebook

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.