Robert Redford, recompensat cu Charlie Chaplin Award pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-redford-recompensat-cu-charlie-chaplin-award-pentru-intreaga-cariera/

Actorul american Robert Redford, în vârstă de 78 de ani, a fost recompensat cu Charlie Chaplin Award pentru întreaga carieră, un trofeu decernat de Film Society of Lincoln Center în cadrul unei gale care a avut loc marţi seară, la New York.

Un articol de Petre Ivan|29 aprilie 2015

Acest trofeu, care omagiază cele mai notabile talente din industria filmului, îl recompensează pe starul american pentru o carieră care include roluri memorabile („Butch Cassidy şi Sundance Kid/ Butch Cassidy and the Sundance Kid”, „Toţi oamenii preşedintelui/ All the President’s Men”, „Cacealmaua/ The Sting”, „Născut învingător/ The Natural”), pentru o serie de filme pe care le-a regizat („Oameni obişnuiţi/ Ordinary People”, „Cândva, pe aici, trecea un râu/ A River Runs Through It”, „Spune-mi cu cine te însoţeşti/ The Company You Keep”), faima de pe Broadway („Desculţ în parc/ Barefoot in the Park”) şi pentru sprijinul ferm acordat cinematografiei independente ca fondator al Institutului Sundance şi al festivalul omonim.

Robert Redford, premiat în trecut cu Oscar, Globul de Aur şi BAFTA, a primit trofeul Charlie Chaplin din mâinile actriţelor Jane Fonda şi Barbra Streisand.

Actorul american se alătură astfel unor mari vedete care au primit această distincţie, printre care Charlie Chaplin, Elizabeth Taylor, Alfred Hitchcock, Martin Scorsese, Catherine Deneuve şi Barbra Streisand. Anul trecut, Rob Reiner a primit acest premiu.

Robert Redford este unul dintre cei mai mari actori ai anilor ’60 – ’70, iar unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din „Butch Cassidy şi Sundance Kid”, film în care a jucat alături de Paul Newman. Robert Redford a jucat în peste 30 de filme, printre care se numără clasicele „Cacealmaua/ The Sting”, ” (1973), „Marele Gatsby/ The Great Gatsby” (1974), „Three Days of the Condor/ Cele trei zile ale condorului” (1975), „All the President’s Men/ Toţi oamenii preşedintelui” (1976), „Out of Africa/ Departe de Africa” (1985).

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind în prezent un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul „Oameni obişnuiţi/ Ordinary People” i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.

O bună parte din activitatea actorului-regizor este dedicată Institutului Sundance, înfiinţat în 1981, care are ca scop sprijinirea şi dezvoltarea scenariştilor şi regizorilor în afirmare. Acelaşi institut organizează anual un festival omonim dedicat cinematografiei independente, în statul american Utah.

Foto: Robert Redford – cinemagia

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.