-->

România la Beijing International Book Fair 2026
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-la-beijing-international-book-fair-2026/

România participă la cea de-a XXXII-a ediţie a Beijing International Book Fair (BIBF), una dintre cele mai prestigioase manifestări internaţionale dedicate cărţii, drepturilor de autor şi industriei editoriale, care va avea loc în perioada 17–21 iunie 2026.

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2026

Prezența românească la acest eveniment de referință este marcată de un program amplu de lansări editoriale, dezbateri, întâlniri profesionale și activități menite să promoveze literatura și cultura română în Republica Populară Chineză.

În cadrul standului național al României (E1.A09), găzduit de China National Convention Center, vizitatorii vor putea descoperi o expoziție ce reunește peste 300 de volume recent publicate, reprezentative atât pentru literatura română contemporană, cât și pentru domenii precum istoria, arta, filosofia, economia și patrimoniul cultural. Specialiștii din industria editorială – editori, traducători, agenți literari și manageri culturali – precum și publicul larg vor avea acces la titluri publicate de editurile Cartier, Corint, Grafoart, Ideea Europeană, Junimea, Limes, Litera, Polirom, Trei, Vremea, Integral, Tact, Casa Radio și Editura ICR.

Totodată, standul României va oferi informații despre programele de finanțare gestionate de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții: Translation and Publication Support (TPS), Publishing Romania și Romanian Books for Children (RBC), instrumente importante pentru promovarea internațională a literaturii române.

Participarea României la BIBF 2026 reunește autori, traducători, editori și profesioniști ai sectorului cultural, contribuind la consolidarea schimburilor editoriale și a dialogului cultural româno-chinez. Programul include două masterclass-uri susținute de autoarea și ilustratoarea Diana Tivu, dedicate literaturii pentru copii și artei albumului ilustrat, „Transmiterea patrimoniului cultural către noile generații prin intermediul cărților” și „Crearea personajelor îndrăgite pentru cărțile ilustrate”lansarea ediției chineze a volumului Grădini austere de Aura Christi (Shandong Education Press, 2026), prezentarea traducerii în limba chineză a basmului eminescian Făt-Frumos din Lacrimă (Liaoning Group, 2025), precum și lansarea volumului Cuprins de o liniște adâncă de Gao Xing (Ideea Europeană, 2026), tradus din limba chineză, rezultat al dialogului literar dintre cele două spații culturale.

Un punct de interes aparte îl reprezintă prezentarea volumului dedicat patrimoniului cultural al Culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizații ale Europei, precum și evenimentul consacrat literaturii contemporane din Republica Moldova, organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Populară Chineză.

Prezența României la BIBF 2026 este completată de o importantă recunoaștere internațională. Organizatorii au anunțat acordarea prestigiosului Special Book Awards of China domnului Andrei Potlog, director al Editurii Ideea Europeană. Distincția reprezintă cea mai înaltă recunoaștere acordată de statul chinez personalităților internaționale care au contribuit la promovarea culturii chineze și la dezvoltarea programelor de traducere și schimb editorial.

Instituit în anul 2005 de către National Press and Publication Administration of the People’s Republic of China, premiul ajunge în 2026 la cea de-a XIX-a ediție. Ceremonia de decernare va avea loc pe 16 iunie 2026, la prestigioasa Diaoyutai State Guesthouse din Beijing, în prezența unor reprezentanți de marcă ai mediului editorial și cultural internațional.

Această distincție evidențiază dezvoltarea constantă a relațiilor culturale dintre România și China, contribuția traducătorilor, editorilor și autorilor implicați în schimburile culturale bilaterale și interesul crescând al publicului asiatic pentru literatura și patrimoniul cultural românesc.

Prin participarea la Beijing International Book Fair 2026, România își reafirmă angajamentul față de promovarea dialogului intercultural, consolidarea cooperării editoriale internaționale și susținerea circulației valorilor culturale între Europa și Asia.

Beijing International Book Fair este unul dintre cele mai importante târguri de carte din lume, reunind anual peste 2.500 de expozanți din numeroase state și regiuni. În 2026, statutul de „Țară Invitată de Onoare” revine Emiratelor Arabe Unite. Prin amploarea sa și prin rolul esențial pe care îl joacă în promovarea publicațiilor și tranzacționarea drepturilor de autor, BIBF reprezintă o platformă strategică pentru dezvoltarea industriei editoriale globale. Interesul constant al mass-mediei internaționale confirmă relevanța și impactul acestui eveniment în peisajul cultural contemporan.

14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

13
/09
/12

  Radio România informează că violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul „Stradivari Obsessions”.   Albumul cuprinde integrala sonatelor pentru vioară solo compuse de Eugene Ysaye iar fiecare dintre cele şase sonate a fost dedicată de compozitorul belgian unui mare violonist, a treia dintre ele fiind scrisă […]

10
/08
/12

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe dă startul turneului european al producţiei. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentaţii va debuta la Margate (Marea Britanie) […]

10
/08
/12

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie […]

10
/08
/12

Teatrul Independenților Profesioniști, Comunitatea lui Noe și lorgean theatre vor prezenta la Home Matache anti-piesa „Tabloul” adaptată după Eugen Ionescu de Alexandru Robert Nagy. Spectacolul este distins cu 13 premii naționale pentru regie și interpretare, a fost pre zent în 2007 la Bruxelles, iar marți, 12 iunie, ora 20, la Home Matache, va avea loc […]

10
/08
/12

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton. Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este […]

10
/08
/12

Festivalul de Film Serile Filmului Minoritar le este propus clujenilor de Funda?ia Tranzit, în cadrul proiectului ”Generarea încrederii prin cultur? într-un mediu multietnic – Generating Trust by Means of Culture in Multi-ethnic Environment”. Proiectul e realizat cu bani de la Uniunea European? ?i const? în construirea unei re?ele de institu?ii culturale europene printr-un proces de […]

16
/06
/12

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]