România – la Târgul Internațional de Carte de la Varșovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-la-targul-international-de-carte-de-la-varsovia/

Institutul Cultural Român de la Varşovia, împreună cu Ambasada României, organizează un stand românesc la Târgul Internaţional de Carte din Polonia, care se va desfăşura în perioada 18 – 21 mai.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2017

În standul românesc din cadrul celei de-a opta ediții a târgului varșovian vor fi expuse și oferite spre vânzare publicului volume românești și publicații despre România, apărute în Polonia în ultimii ani, dar și dicționare și albume.

Pe rafturile standului vor fi prezentate toate traducerile din literatura română, disponibile pe piața poloneză, un loc aparte avându-l volumul de poezii “Patria mea A4”, semnat de Ana Blandiana, pentru care poeta a fost răsplătită în 2016, la Gdansk, cu premiul „Poetul European al Libertății”, și romanul „Cartea șoaptelor”, de Varujan Vosganian, laureat al prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale, ANGELUS, ediția 2016.

Printre cele mai noi volume apărute în limba lui Sienkiewicz se numără: „Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, „Viața începe vineri”, de Ioana Pârvulescu, „Ideologia naționalistă și problema evreiască”, de Leon Volovici, „Zilele regelui”, de Filip Florian, „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, de Dan Lungu.

Totodată, literatura română va fi promovată și printr-o serie de broșuri și alte materiale promoționale în limba polonă, pregătite de ICR Varșovia, prin care se fac cunoscute publicului noile apariții de carte românească pe piața poloneză și se anunță volumele aflate în pregătire pentru acest an.

În acest an, invitatul de onoare al Târgului Internațional de Carte de la Varșovia va fi Germania. Nu vor lipsi cărți ale editorilor din Franța, Spania, Italia, SUA, Marea Britanie. Tematica târgului cuprinde beletristică, literatură pentru copii și tineri, cărți științifice, manuale școlare și universitare, literatură de popularizare, enciclopedii, albume, dicționare, atlase, ghiduri, benzi desenate, literatură SF, cotidiene și reviste, e-book-uri, materiale multimedia.

Foto: Târgul Internațional de Carte de la Varșovia – facebook

10
/11
/19

Scriitoarea Care Santos va participa marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la o întâlnire cu publicul, ce va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Evenimentul e prilejuit de lansarea romanului „Tot binele și tot răul”, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonadtă de Denisa Comănescu, la Editura Humanitas Fiction.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

24
/10
/19

Tema principală a programului literar al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului XX, interferențele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist - gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi.

19
/10
/19

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019.

19
/10
/19

Marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Lucian Boia și Marian Voicu despre volumul „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”, publicat de Editura Humanitas.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

14
/10
/19

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I“ (str. Boteanu nr.1), la conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu“. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.