CRONICĂ DE FILM Pare că documentarul „România neîmblânzită” vine să răspundă dorinţei unei părţi a publicului larg de a vedea la cinema (şi) „frumuseţile” României. Realizat din filmări spectaculoase exclusiv în natură, documentarul îşi merită vizionarea pe marele ecran, deşi nu este decât foarte puţin stimulant cinematografic.
Un articol de Ionuţ Mareş|15 aprilie 2018
O apariţie neaşteptată şi cu totul bizară acest documentar în stil National Geographic, „România neîmblânzită”, ajuns pe marile ecrane de la noi, deopotrivă în multiplexuri şi în puţinele săli de artă (şi, prin urmare, cu şanse de a aduna câteva zeci de mii de spectatori).
Comandat de o companie, Auchan Retail România (și produs împreună cu ONG-ul de mediu TENT), „cu ocazia centenarului Marii Uniri” (după cum putem afla de pe site-ul filmului), şi parte a unui presupus „proiect amplu de responsabilitate socială”, documentarul, realizat de o companie britanică de producţie, Off the Fence, și încadrabil în categoria filmelor pe teme ecologice, pare să aibă o ţintă foarte clar stabilită.
Este vorba de a ajunge la un public cât mai larg, de toate vârstele şi categoriile sociale, dornic să (re)descopere „frumuseţile României” – natura, cu fauna şi flora ei, pusă în opoziție, schematic, cu lumea urbană dominată de om -, de această dată într-un cinematograf.
Și aici e miza estetică a acestui film care, altfel, e lipsit de personalitate și de o voce auctorială (ca regizor este menționat un anume Thomas Barton-Humphreys): permite vizionarea pe marele ecran a unor imagini pe care spectatorii le asociază de obicei cu un anume tip de producții de televiziune.
Însă filmările care surprind, de la sol, viața animalelor și păsărilor sălbatice și a insectelor, precum și numeroasele filmări aeriene sunt spectaculoase, pe alocuri chiar impresionante, și își justifică prezența într-o sală de cinema, acolo unde sunt cel mai bine puse în valoare.
Și pot deschide o discuție despre ce înseamnă o imagine frumoasă în cinema și dacă este ea suficientă pentru ca un film să fie considerat relevant și stimulant artistic.
„România neîmblânzită” poate fi înscris în tradiția veche a cinema-ului vag-științific, de popularizare, care își găsește rostul prin faptul că aparatul de filmat, un instrument tehnic și artistic mereu în perfecționare, captează ceea ce ochiul omului nu poate sau nu are posibilitatea să surprindă, redând o anume splendoare a ceea ce este filmat.
Din această perspectivă, „România neîmblânzită”, cu ale sale imagini din sălbăticia Munților Carpați sau a Deltei Dunării, înregistrate de peste 20 de cameramani pe parcursul a 12 luni (pentru a include toate anotimpurile), își atinge obiectivul.
Însă ce rămâne dincolo de farmecul prin care o imagine digitală, de ultimă generație, atrage într-o primă fază atenția? Judecat prin prisma limbajului cinematografic, acest documentar nu este mai deloc stimulant.
Schițat pe structura succesiunii anotimpurilor, montajul este mai curând o înșiruire rapidă, convențională, de cadre frumoase cu peisaje și animale. Și pentru că scopul realizatorilor este, evident, de a capta un public foarte larg, montajul nu pune accent pe capacitatea observațională, în durată, a cinema-ului.
Este folosit, în schimb, pentru a da senzația unei spectaculozități permanente și omniprezente, încercând să construiască mici narațiuni cu sens, pentru a acroșa mai ușor spectatorul. Acest lucru este cel mai vizibil în modul în care sunt montate confruntările între pradă și prădător sau între doi masculi ai aceleiași specii – ca dueluri capitale: cadre alternative (și tot mai rapide) cu cele două tabere și muzică alertă (deși uneori pare că imaginile montate nu sunt toate din același moment real, creându-se doar iluzia unui pericol).
Alte două instrumente facile sunt folosite pentru a atrage spectatorul. În primul rând, un comentariu permanent din off (vocea este a cunoscutului actor Victor Rebengiuc), care combină mici explicații științifice, de popularizare, cu observații vag-școlărești, ușor patetice. Apoi, coloana sonoră lasă din păcate prea puțin loc sunetelor naturale, fiind în schimb inundată de o muzică impersonală, șablon, folosită pentru a sugera starea din fiecare moment: uimire, fascinație, tensiune.
Însă poate cea mai deranjantă și discutabilă alegere este apelul înflăcărat din epilog, mesajul adresat spectatorului pentru a proteja natura: dincolo de ridicolul și inadecvarea sa (pentru un film de cinema), este și redundant. Și asta tocmai pentru că imaginile de până atunci conțineau o pledoarie implicită pentru apărarea frumuseții peisajelor sălbatice ale României.
„România neîmblânzită” a intrat la 13 aprilie în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.
