„Romanian Design Week”, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-design-week-la-bucuresti/

Ediţia cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai, la Bucureşti. Având ca temă SCHIMBAREA*CHANGE, RDW 2020 propune un exerciţiu de regândire şi redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.

Un articol de Liliana Matei|14 februarie 2020

Tema festivalului va fi explorată printr-o expoziție dedicată, „CHANGE – design exhibition for a shifting world”, găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României din București. Prin această asociere, RDW și MNAR pun bazele unui parteneriat strategic prin care își propun să promoveze colaborarea dintre instituţiile muzeale şi industriile creative. Totodată, pentru a întări această asociere și pentru a aduce o nouă perspectivă asupra modalităţilor de valorizare a patrimoniului muzeal prin design contemporan, cele două organizații lansează concursul de idei MNAR Inspiră. Concursul constă în crearea unor proiecte de design de produs care reinterpretează elemente ale operelor de artă din patrimoniul MNAR, care vor fi expuse ulterior în cadrul RDW 2020. Detalii suplimentare se găsesc aici.

Expoziția CHANGE propune un traseu structurat pe patru mari subteme: Experiment – design experimental și conceptual, Natural Resources – proiecte care explorează relația dintre materiile prime primordiale, armonia senzorială și metode de prelucrare arhaice și sustenabile, Redesign Crafts – integrarea meșteșugurilor tradiționale în procesele de design contemporan și Placemaking – o colecție de proiecte de arhitectură, urbanism participativ și arhitectură de interior, care vorbesc despre îmbunătățirea vieții de zi cu zi, dar va aborda și teme transversale, precum sustenabilitatea și reciclarea.

Expoziția CHANGE este curatoriată de echipa RDW în acord cu tema aleasă, arhitectura expoziției este semnată de Attila Kim Architects, iar conceptul grafic de Radu Manelici.

Romanian Design Week 2020 își propune să realizeze o radiografie cât mai cuprinzătoare a proiectelor din sfera designului și industriilor creative locale, dar și internaționale, care respectă tema festivalului de anul acesta.

Astfel, în parteneriat cu British Council, RDW propune o serie de evenimente sub titulatura UK Focus: o expoziție capsulă – UK Focus – Circular Cultures, o serie de conferințe și workshopuri care investigheză sustenabilitatea în design, conceptul de „circular cultures”, dar și căi inovatoare de a construi un viitor sustenabil, și organizarea unei vizite de lucru pentru organizații din Marea Britanie în București și în zona Transilvaniei, în cadrul programului British Council Crafting Futures, cu obiectivul de a susține viitorul meșteșugului la nivel global. UK Focus include și o serie de proiecții de filme din sfera designului în cadrul noului format al RDW dedicat specialiștilor, Professionals.

Expoziția capsulă UK Focus – Circular Cultures, găzduită de asemenea de MNAR, exemplifică obiectivele programului european de design sustenabil și economii creative cu același nume, semnat de British Council. Programul urmărește să promoveze și să ofere o voce conceptului de sustenabilitate, dar și crearea unei rețele în Uniunea Europeană care să genereze dialog despre design și circularitate.

Vizita de lucru organizată în cadrul programului British Council Crafting Futures cu ocazia Romanian Design Week va crea contextul favorabil în care o serie de actori relevanți din Marea Britanie care activează în sfera meștesugurilor tradiționale vor relaționa cu organizații și meșteșugari locali. Scopul acțiunii este dezvoltarea de proiecte comune România-Marea Britanie care să exploreze modalitățile prin care meșteșugurile tradiționale pot fi integrate în practici inovatoare pentru un viitor sustenabil. Mai multe detalii despre proiect aici.

British Council urmărește promovarea soluțiilor sustenabile în toate ariile sale de activitate, propunându-și o prezență cât mai verde în cadrul RDW 2020.

Evenimentele și expozițiile cuprinse în programul Romanian Design Week 2020 sunt integrate într-o serie de noi categorii, precum: Professionals – bringing together the industries that build Romania, care adună la un loc evenimentele dedicate profesioniștilor în design, arhitectură sau modă, dar și proiecții de filme de specialitate și Noaptea Studiourilor de Arhitectură; Young Showcase – rising fashion stars of DIPLOMA 2019, expoziții capsulă care prezintă lucrări ale tinerilor designeri vestimentari; Design Flags – International design exhibitions, expoziții care documentează evoluția designului din perspective culturale internaționale; Kids Love Design – exhibitions. workshops. toys. for kids; un Design Market – design to sell și Design Go! – The network of design places in Bucharest, care va îngloba toate evenimentele conexe din București asociate festivalului.

Spațiile unde se vor desfășura toate evenimentele din programul Romanian Design Week 2020 vor fi anunțate în curând.

08
/02
/18

Iubitorii de poezie și nu numai sunt asteptați, astăzi (8 februarie), de la ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române,la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la lansarea unui mărțișor literar aparte – Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu.

07
/02
/18

1.060 de femei artiste din România indexate, un premiu pentru întreaga creație și 10 lucrări de artă donate celui mai vechi muzeu din țară. Sâmbătă 10 februarie 2018, orele 12:30, va avea loc un nou eveniment cuprins în proiectul de cercetare și cultură vizuală „Centenarul femeilor din arta românească”, coordonat de PostModernism Museum în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

05
/02
/18

Manchester Art Gallery a retras temporar un tablou din perioada victoriană - "Hylas and the Nymphs", de JW Waterhouse - în care apar adolescente nud într-o acţiune menită să "încurajeze dezbaterea" despre cum astfel de imagini ar trebui afişate în epoca modernă. În urma reacţiilor apărute în mediul online tabloul a fost expus din nou, la o săptămână de la retragere.

27
/01
/18

Joi, 1 februarie 2018, începând cu ora 19:00, va avea loc o primul eveniment din cadrul expoziției aNORMAL a artistului Gheorghe Rasovszky, deschisă la etajul al treilea al Muzeului Național de Artă Contemporană București în perioada 23 noiembrie 2017 – 1 aprilie 2018.

22
/01
/18

O expoziţie de pictură intitulată „Bucureştiul de azi, Micul Paris de ieri”, cu lucrări semnate de artistul Zoltan Lörencz, va fi vernisată marţi, la ora 18.30, la Teatrul „Constantin Tănase”. Expoziţia este itinerantă şi va fi vernisată în luna martie şi la Paris. La Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti va rămâne deschisă până pe 28 februarie.

16
/01
/18

Secretarul de stat în Ministerul Culturii, şef al Departamentului Identitate Naţională, Paul Claudiu Cotîrleţ, a declarat luni, la Târgu-Jiu, că la nivel naţional au fost acceptate 2.200 de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri, pentru care Guvernul a alocat suma de 150 de milioane de lei.

14
/01
/18

Începând de astăzi, timp de 30 de zile, “Ziarul Metropolis” va prezenta  zilnic pe pagina sa de Facebook câte o fotografie din expoziția “On the Path of Hope”/ “Pe calea speranței”, realizată de fotografa Dimitra Stasinopoulou, în cadrul proiectului internațional “Rolul mass-media în tratarea temei refugiaților și migranților”.

12
/01
/18

Geta Brătescu, marea doamnă a artei conceptuale din România, a primit, în atelierul său de lucru, distincția oferită de Excelența Sa, Domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României. Decorația a fost înmânată pe 10 ianuarie 2018 de consilierul prezidențial pentru Cultură, Culte și Centenar, domnul Sergiu Nistor, și de doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român. 

11
/01
/18

Emisiunea cu ajutorul căreia telespectatorii răsfoiesc, de peste 52 de ani, singurul dicţionar enciclopedic pe micul ecran surprinde cu noutăţi la începutul anului 2018. Documentare realizate de profesioniştii de la reputatele companii ARTE, ORF, AMPERSAND etc. vor putea fi urmărite în premieră pe postul TVR 1, la Teleenciclopedia, începând cu sâmbătă, 13 ianuarie, ora 18.50.

07
/12
/17

Miercuri, 6 decembrie, Muzeul Național de Artă al României a redeschis Sala Constantin Brâncuși. Evenimentul a avut loc în prezența lui Lucian Romașcanu - Ministrul Culturii și Identității Naționale, a Directorului Liviu Constantinescu, a Directorului Științific Octavian Boicescu și a echipei de specialiști MNAR. Alături de aceștia au fost de față invitați ai corpului diplomatic și personalități ale vieții culturale românești.

04
/12
/17

Expoziţia „Frida Kahlo and Diego Rivera: Polish Context” a fost deschisă la ZAMEK Culture Centre din Poznan în încercarea de a da de urma tabloului „The Wounded Table” văzut ultima dată în 1955, la Varşovia.