Romanian Rhapsody. Flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu, într-un proiect muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-rhapsody-flautistul-matei-ioachimescu-si-pianista-mara-dobrescu-intr-un-proiect-muzical/

Doi artişti foarte apreciaţi pe scenele internaţionale, flautistul Matei Ioachimescu şi pianista Mara Dobrescu, şi-au dat o întâlnire de prim rang într-un proiect muzical excepţional: ROMANIAN RHAPSODY, o serie de concerte extraordinare, în 7 oraşe din România, între 22 şi 30 Octombrie.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2018

Turneul se va încheia cu un recital la Muzeul Național Cotroceni din București, Salonul Cerchez, Marți 30 Octombrie, de la ora 19:00.

Programul „Romanian Rhapsoy” propune melomanilor o retrospectivă a muzicii clasice românești, trasând – cu energie pozitivă și entuziasm – un arc peste ultima sută de ani: de la muzica de inspirație folclorică a lui Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu, trecând prin armoniile suave ale lui George Enescu, și până la muzica timpului nostru, prin sinteza dintre elemente tradiționale românești și limbaje contemporane universale (ca în „Legenda” renumitei compozitoare Doina Rotaru) sau de natură „Hitchcockiană” (precum Sonata mai tânărului compozitor Cristian Lolea).

Publicul din Bistrița, Cluj-Napoca, Oradea, Deva, Brașov, Tecuci și București va fi delectat cu un repertoriu provocator, exclusiv românesc, plin de momente de virtuozitate și pură încântare.

Programul:

Tiberiu Brediceanu – Suita pentru flaut și pian

Doru Popovici – „Colind” pentru flaut și pian

Paul Constantinescu – „Joc Dobrogean”, Toccata pentru pian

Doina Rotaru – „Legenda” pentru flaut și rezonator

Cristian Lolea – Sonata pentru flaut și pian

George Enescu – Cantabile și Presto

Petre Elinescu – „Dansul vrăjitoarelor” pentru flaut și pian

Sigismund Toduță – „Allegro con brio” pentru flaut și pian

Renumita pianistă de origine română Mara Dobrescu, stabilită în Franța, este foarte apreciată de public și critici pentru calitatea interpretărilor sale pline de temperament, eleganță, dar și pentru finețea frazărilor sale.

Mara Dobrescu

Mara Dobrescu este invitată să concerteze în recitaluri sau ca solistă pe cele mai importante scene din Paris, Amsterdam, Bruxelles dar și în săli de concerte renumite din Spania, Germania, Austria, Bulgaria, Rusia, Cehia, Japonia, Argentina, Australia etc. Debutul său în Statele Unite ale Americii, la Chicago și New York, s-a bucurat de o apreciere imensă.

În paralel cu cariera solistică, Mara Dobrescu este pasionată de dramaturgia gestului muzical și participă la numeroase proiecte bazate pe fuziunea dintre literatură, muzică și teatru. O specialistă în muzica de cameră, Mara Dobrescu evoluează în compania unora dintre cei mai importanți muzicieni ai lumii, făcând deasemenea parte și din Quartetul Face à Face (2 piane și 2 percuții) cu care concertează în toată lumea.

Discografia sa este foarte apreciată de către presa de specialitate (Le Monde de la Musique, Classica, Repertoire). Cel mai recent album al ei, „Soleil de Nuit” este deja un succes internațional, criticul francez Alexandre Pham l-a numit „un CD eveniment, un act de credință și o grădină secretă”.

Mara Dobrescu se bucură de sprijinul unor mari maeștri precum Martha Argerich, Jean Claude Pennetier, Pierre-Laurent Aimard sau Dominique Merlet.

Despre Matei Ioachimescu, spunea celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”

Flautist român de renume, Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă; este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over.

Matei Ioachimescu

Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene europene și japoneze precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall.

Albumul de debut împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat „Lumiere”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente.

Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.

Detalii pe www.romanianrhapsody.ro

Calendarul turneului „Romanian Rhapsody”

• 22 Octombrie CLUJ-NAPOCA – Muzeul de Artă (Concert și workshop în cadrul Festivalului „Toamna Muzicală Clujeană”)

• 23 Octombrie ORADEA – Filarmonica de Stat

• 24 Octombrie DEVA – Sala ProArte

• 25 Octombrie BISTRIȚA – Sinagoga (Concert precedat de un workshop cu cei doi artiști)

• 26 Octombrie BRAȘOV – Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” (Concert precedat de un workshop cu cei doi artiști)

• 27 Octombrie TECUCI – Ateneul Tecuci

• 30 Octombrie BUCUREȘTI – Muzeul Național Cotroceni. (Pentru acest concert intrarea este liberă doar în urma înscrierii pe lista de protocol, accesibilă pe www.romanianrhapsody.ro) Ora de începere a concertelor este 19:00

Proiectul „Romanian Rhapsody” este cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Național (AFCN)

Producător: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură

Un proiect susținut de: Radio România Muzical și Radio România Cultural Parteneri culturali ai turneului: Muzeul Național Cotroceni din Bucureşti, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Oradea, Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, Asociația Culturală DevArt, Centrul Multicultural al Universităţii „Transilvania” din Braşov, Fundația Pelin – Educație fără Frontiere Creștin-Europeană Tecuci.

Foto: Romanian Rhapsody – facebook

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

18
/12
/14

Cel de-al cincilea concert pe care celebrul violonist André Rieu îl va susține la București este programat pentru sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piața Constituției. Biletele sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în rețeaua Eventim și prin partenerii autorizați.