Romanian Rhapsody. Flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu, într-un proiect muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-rhapsody-flautistul-matei-ioachimescu-si-pianista-mara-dobrescu-intr-un-proiect-muzical/

Doi artişti foarte apreciaţi pe scenele internaţionale, flautistul Matei Ioachimescu şi pianista Mara Dobrescu, şi-au dat o întâlnire de prim rang într-un proiect muzical excepţional: ROMANIAN RHAPSODY, o serie de concerte extraordinare, în 7 oraşe din România, între 22 şi 30 Octombrie.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2018

Turneul se va încheia cu un recital la Muzeul Național Cotroceni din București, Salonul Cerchez, Marți 30 Octombrie, de la ora 19:00.

Programul „Romanian Rhapsoy” propune melomanilor o retrospectivă a muzicii clasice românești, trasând – cu energie pozitivă și entuziasm – un arc peste ultima sută de ani: de la muzica de inspirație folclorică a lui Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu, trecând prin armoniile suave ale lui George Enescu, și până la muzica timpului nostru, prin sinteza dintre elemente tradiționale românești și limbaje contemporane universale (ca în “Legenda” renumitei compozitoare Doina Rotaru) sau de natură „Hitchcockiană” (precum Sonata mai tânărului compozitor Cristian Lolea).

Publicul din Bistrița, Cluj-Napoca, Oradea, Deva, Brașov, Tecuci și București va fi delectat cu un repertoriu provocator, exclusiv românesc, plin de momente de virtuozitate și pură încântare.

Programul:

Tiberiu Brediceanu – Suita pentru flaut și pian

Doru Popovici – „Colind” pentru flaut și pian

Paul Constantinescu – „Joc Dobrogean”, Toccata pentru pian

Doina Rotaru – „Legenda” pentru flaut și rezonator

Cristian Lolea – Sonata pentru flaut și pian

George Enescu – Cantabile și Presto

Petre Elinescu – „Dansul vrăjitoarelor” pentru flaut și pian

Sigismund Toduță – „Allegro con brio” pentru flaut și pian

Renumita pianistă de origine română Mara Dobrescu, stabilită în Franța, este foarte apreciată de public și critici pentru calitatea interpretărilor sale pline de temperament, eleganță, dar și pentru finețea frazărilor sale.

Mara Dobrescu

Mara Dobrescu este invitată să concerteze în recitaluri sau ca solistă pe cele mai importante scene din Paris, Amsterdam, Bruxelles dar și în săli de concerte renumite din Spania, Germania, Austria, Bulgaria, Rusia, Cehia, Japonia, Argentina, Australia etc. Debutul său în Statele Unite ale Americii, la Chicago și New York, s-a bucurat de o apreciere imensă.

În paralel cu cariera solistică, Mara Dobrescu este pasionată de dramaturgia gestului muzical și participă la numeroase proiecte bazate pe fuziunea dintre literatură, muzică și teatru. O specialistă în muzica de cameră, Mara Dobrescu evoluează în compania unora dintre cei mai importanți muzicieni ai lumii, făcând deasemenea parte și din Quartetul Face à Face (2 piane și 2 percuții) cu care concertează în toată lumea.

Discografia sa este foarte apreciată de către presa de specialitate (Le Monde de la Musique, Classica, Repertoire). Cel mai recent album al ei, “Soleil de Nuit” este deja un succes internațional, criticul francez Alexandre Pham l-a numit “un CD eveniment, un act de credință și o grădină secretă”.

Mara Dobrescu se bucură de sprijinul unor mari maeștri precum Martha Argerich, Jean Claude Pennetier, Pierre-Laurent Aimard sau Dominique Merlet.

Despre Matei Ioachimescu, spunea celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”

Flautist român de renume, Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă; este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over.

Matei Ioachimescu

Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene europene și japoneze precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall.

Albumul de debut împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat “Lumiere”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente.

Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.

Detalii pe www.romanianrhapsody.ro

Calendarul turneului „Romanian Rhapsody”

• 22 Octombrie CLUJ-NAPOCA – Muzeul de Artă (Concert și workshop în cadrul Festivalului “Toamna Muzicală Clujeană”)

• 23 Octombrie ORADEA – Filarmonica de Stat

• 24 Octombrie DEVA – Sala ProArte

• 25 Octombrie BISTRIȚA – Sinagoga (Concert precedat de un workshop cu cei doi artiști)

• 26 Octombrie BRAȘOV – Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” (Concert precedat de un workshop cu cei doi artiști)

• 27 Octombrie TECUCI – Ateneul Tecuci

• 30 Octombrie BUCUREȘTI – Muzeul Național Cotroceni. (Pentru acest concert intrarea este liberă doar în urma înscrierii pe lista de protocol, accesibilă pe www.romanianrhapsody.ro) Ora de începere a concertelor este 19:00

Proiectul „Romanian Rhapsody” este cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Național (AFCN)

Producător: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură

Un proiect susținut de: Radio România Muzical și Radio România Cultural Parteneri culturali ai turneului: Muzeul Național Cotroceni din Bucureşti, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița, Liceul de Muzică “Tudor Jarda” din Bistrița, Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Oradea, Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, Asociația Culturală DevArt, Centrul Multicultural al Universităţii „Transilvania” din Braşov, Fundația Pelin – Educație fără Frontiere Creștin-Europeană Tecuci.

Foto: Romanian Rhapsody – facebook

16
/12
/18

Teatrelli oferă publicului o experiență culturală completă printr-o serie de concerte live: Concert Luiza Zan & Sorin Zlat-ZAT You Santa Claus, duminică, 16 decembrie, și concert acustic Sarmalele Reci, programat pentru 20 ianuarie 2019, dorind astfel să aducă mai aproape muzica unor artiști reprezentativi, în mijlocul unei săli de teatru.

14
/12
/18

Trupele britanice The Cure, Def Leppard, Radiohead, Roxy Music şi The Zombies plus cântăreţele americane Janet Jackson şi Stevie Nicks vor fi incluşi în 2019 în Rock and Roll Hall of Fame. Ceremonia va avea loc pe 29 martie la Barclays Center din Brooklyn.

12
/12
/18

Supărat de gestul unui spectator, care şi-a permis să intre în sală după începerea reprezentaţiei sale, rapsodul Grigore Leşe a plecat de pe scenă în timpul unui concert, susţinut, zilele trecute, în Târgu Lăpuş, Maramureş. Deşi cei prezenţi i-au cerut scuze şi l-au rugat să continue, interpretul a refuzat vehement să continue spectacolul.

11
/12
/18

S-au temut că piesa nu va avea niciodată succes din cauza duratei sale de aproape şase minute, dar a devenit cel mai ascultat single al secolului. "Bohemian Rhapsody", cântrecul trupei Queen, este, de la începutul acestei săptămâni, cel mai difuzat single din secolul al XX-lea pe platformele de streaming.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

07
/12
/18

Zece variațiuni pe teme de colinde româneşti compuse de zece tineri compozitori români pot fi ascultate în premieră absolută în data de 12 decembrie, în Sala “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, ora 19:00. Concertul “Dincolo de colind” va fi interpretat de ansamblul de muzică nouă SonoMania, sub bagheta Simonei Strungaru. Accesul la eveniment este gratuit.

04
/12
/18

Opera Națională București prezintă vineri, 7 decembrie 2018, începând cu ora 18:30 „Don Carlo”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi.  Regia, decorul, costumele și luminile spectacolului poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

04
/12
/18

Joi, 6 și vineri, 7 decembrie 2018, Filarmonica „George Enescu” celebrează legăturile cultural-istorice cu Franța printr-un „Omagiu francofoniei”, un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi celebrul violonist David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances“.

30
/11
/18

Târgul ,,Poveste de Crăciun”, organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, și-a deschis porțile în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, cu o mulțime de puncte de atracție, ateliere și locuri de distracție pentru cei mici. Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, a prezentat obiectivele de atracție ale Târgului, precum și spectacolele și surprizele pe care instituția le pregătește în luna decembrie.

Pagina 28 din 152« Prima...1020...2627282930...405060...Ultima »