Romanul „ultimului” Caragiale, M J C de Ion Iovan, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-ultimului-caragiale-m-j-c-de-ion-iovan-la-polirom/

M J C de Ion Iovan, „romanul” ultimului Caragiale, a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămână în toate librăriile din ţară, în curînd şi în ediţie digitală.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2015

Un demers insolit, împletire de autentic, imaginaţie şi verosimil pe scena belle époque a lumii dîmboviţene. O lume urmărită atît din exteriorul, cît şi din interiorul unui cuget aparte, cugetul „celui mai reacţionar scriitor român” – Mateiu Jean Caragiale.

Personajul este unul cu totul special, semeţ, nonconformist, dificil de acceptat. Tînărul Mateiu Caragiale îşi ţese cu obstinaţie modul de existenţă şi înfăţişarea de veritabil dandy, scandalizîndu-şi filistinii contemporani, în frunte cu celebrul său tată.

Matur, se izolează în ţinută şi trufie, ajungînd personalitatea cea mai ciudată a Bucureştiului interbelic. Devine, din bastardul „berarului” Caragiale, urmaşul conţilor transilvăneni pe care-i adoptase.

Îşi trăieşte ultimul deceniu în casa boieroaicei Marica Sion, cîrpind moşia acesteia din Bărăgan, pe care se încăpăţînează să o transforme într-o adevărată seniorie.

Acum, prin toată fiinţa, demonstrează ceea ce dorise: noblesse, élégance, style. Aproape că se rupe de vremea lui, vremea în care „aleşii vulgului încep să îmbăloşeze totul”.

Tânjea după România dinainte de primul război, aşa cum tînjesc unii dintre noi după România dinaintea celui de-al doilea: „Fără boieri, fără elită, fără valori ereditare, ne înăbuşim într-o ţară care-i tîlhăreşte pe cei mai deosebiţi dintre cetăţenii săi de singurul lucru cu adevărat preţios – stilul nobil al existenţei”.

Consider M J C ca fiind o ediție definitivă. Poate că Mateiu ne este diametral opus, dar nu ne este deloc străin. Bastardul lui Caragiale este bastardul nostru, bastardul unei lumi mărunte. Așa vedea el lucrurile. – Ion Iovan

Despre Ion Iovan

Ion Iovan este scriitor şi membru USR. După ce a publicat două cărţi de poezie – Dupăamiaza unei clipe (1976) şi Rezervaţie naturală (1979) –, amîndouă la Cartea Românească, au urmat, la aceeaşi editură, volumele de proză Comisia specială (1981), Impromptu (1986) şi Ultima iarnă (1991).

În 1998 apare ediţia a doua a Comisiei speciale, iar în 2002 Portretul unui dandy român. În 2008 publică Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, însoţite de un inedit epistolar, precum şi indexul fiinţelor, lucrurilor şi întîmplărilor.

A fost distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul naţional de proză acordat de Ziarul de Iaşi, Premiul pentru proză al revistei Observator cultural şi Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România.

Foto: M J C,  Ion Iovan – polirom

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.