S-a inaugurat Centrul Cultural „Jean Constantin“
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-inaugurat-centrul-cultural-jean-constantin/

În această dimineaţă, la Constanţa, a avut loc inaugurarea Centrului Cultural „Jean Constantin“ în locul fostului cinematograf Republica. Printr-o investiţie în valoare de aproximativ 9,5 milioane de lei, acesta a fost reabilitat şi transformat într-un Centru multifuncţional pentru tineret.

Un articol de Petre Ivan|20 aprilie 2018

Cu acest prilej, a fost dezvelit bustul lui Jean Constantin, iar publicul prezent a putut vedea o expoziţie de fotografie intitulată „Cinematograful Republica – trecut şi prezent”, dar şi o proiecţie de film documentar.

Lucrările de reabilitare şi modernizare ale fostului cinematograf „Republica“ şi transformarea acestuia în centru cultural au început în 2013.

„Este un proiect cu o valoare de aproximativ 9,5 milioane de lei. Contribuția Consiliului Județean Constanța este de aproximativ 2 milioane de lei. Începând de vineri Centrul multicultural va fi funcțional. Pregătim un portofoliu variat de evenimente și activități, dar totodată suntem deschiși la propunerile venite din județ. Organizațiile de tineret din județ să vină cu propuneri, în fiecare lună să putem face evenimente constructive pentru tineri. Vom avea și filme pe care le vom difuza acolo. Vă voi dezvălui un secret, începând de săptămâna viitoare filmul «Toate pânzele sus» va rula la Centrul multicultural «Jean Constantin»“ – președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.

Sâmbătă, la noul Centru Cultural „Jean Constantin“ va avea loc o masă rotundă cu reprezentanţii tuturor organizaţiilor de tineret din Constanţa, urmată de spectacolul de teatru „Hamlet”, prezentat de elevii Colegiului de Arte „Regina Maria”.

Pentru duminică este programată proiecţia filmului „Scurtcircuit”, din a cărui distribuţie fac parte Maia Morgenstern şi Magda Catone.

(sursa: radioconstanta.ro)

Foto: Jean Constantin – facebook

 

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio